Mi-e tare dor de anii copilăriei!

0
731

copilarie

Mi-e atât de dor să mă mai simt din nou copil,
Copil cu suflet gingaş ca o floare,
Copil cu suflet luminat de soare,
Copil fără griji de tot felul, fără stres inutil!

Mi-e atât de dor de prietenia cu alţi copii,
De prietenii de odinioară, de prietenii ca fraţii!
Mi-e dor de fraţii şi surorile mele de cruce,
Mi-e dor de copilăria frumoasă, curată şi dulce!

Mi-e dor de sinceritate- preţioasă floare.
Mi-e dor de joc sprinţar, plin de candoare.
Mi-e dor de curajul nebunesc al copilăriei.
Mi-e dor de râsul cristalin al bucuriei!

Mi-e dor să mai fiu de cei mari, întrebată:
Ce-ai vrea să te faci când vei fi mare?
Şi eu să răspund sigură şi foarte degajată:
Când cresc mare, vreau să fiu învăţătoare!

Mereu am regretat că acest frumos şi măreţ vis,
Pe aripi de îngeri, cu credinţă nu l-am trimis
Până la Doamne, Care visele frumoase împlineşte,
Până la Doamne, Care ştie tot ce un copil al Său-doreşte.

Aşadar, aţi ghicit, nu sunt învăţătoare, cum mi-am dorit.
Sunt asistent social, profesie de care în copilărie nu am auzit.
Fiindcă atunci familia tradiţională şi Biserica făceau asistenţă-socială,
Fiindcă atunci solidaritatea umană era autentică, era reală.

De ce îmi mai este tare, tare dor de copilărie?
Mi-e dor de lumea celor mici, lipsită de invidie,
De lumea lipsită de orice judecată şi prejudecată,
De lumea în pace şi iubire înveşmântată.

Mi-e dor de universul copilăriei, minunat,
De universul în bunătate şi frumos bogat.
Mi-e dor de vârsta când zbori pe un covor feremecat,
Până la cerul albastru infinit, cu nori pufoşi dantelat.

Mi-e dor de lumea basmelor fermecate.
Mi-e dor de lumea poveştilor fascinante.
Mi-e dor de lumea purităţii, simplităţii.
M-e dor de lumea egalităţii şi dreptăţii.
Nu-i aşa, că nu numai mie mi-e dor de copilărie?
Nu-i aşa, că aţi vrea şi voi ca acea vârstă să revie, să învie?
Ca să nu mai fiţi prieteni cu tristeţea, cu frica, neputinţa.
Nu-i aşa, c-aţi vrea ca fericirea şi bucuria să vă îmbrăţişeze fiinţa?

De multe ori visez cu ochii larg deschişi,
Că sunt copil prichindel cu ochii de tăciune,
Cu nasul cârn în vânt, cu bucălaţi obraji!
De multe ori visez că am fost și sunt o minune!

Şi atunci, deşi am ghiocei la tâmple,
Vreau c-acest vis, chiar să se întâmple.
Vreau ca pe acest vis să nu-l mai las să se irosească,
Şi scot la lumină copilul din mine, îl ajut să se trezească
Din somnul tristeţii grele şi amare,
Din somnul grijilor împovărătoare,
Din somnul fricilor apăsătoare,
Din somnul neputinţei ce doare.

Sunt atât de fericită când retăiesc starea copilăriei!
Sunt atât de fericită când retrăiesc starea bucuriei!
Sunt atât de fericită, încât vreau să fiu veşnic-copilă
Cu inima senină, de soare şi lumină blândă-plină!

Nu e greu deloc să ai mereu suflet de copil inocent.
Nu e greu deloc să aduci trecutul frumos în prezent.
Nu e greu deloc să deschizi cutii de amintiri frumoase.
Nu e greu deloc să retrăieşti clipe speciale, preţioase.

Totul e să înveţi din nou să te joci, să zâmbeşti.
Totul e să vrei să reciteşti basme și poveşti.
Totul e să înveţi din nou, sincer să îmbrăţişezi.
Totul e să fii din nou creativ şi din orice să te minunezi.

Ce ziceţi, încercăm să fim mereu copii cu suflet de floare?
Ce ziceţi, încercăm să avem mereu sufletul mângâiat de soare?
Ce ziceţi?
Vreţi?

Toma Cristina