Există un loc în care forţa naturii a modelat munţii făcându-i să arate aidoma unor stâlpi ce susţin însuşi cerul. Exista un loc pe care oamenii l-au întărit prin credinţă şi puterea lor lăuntrică. Un loc în care Dumnezeu le-a zâmbit oamenilor, oferindu-le adăpost acolo unde nimeni nu se aştepta… Meteora… lăcaşul îngerilor.
Locuind la porţile cerului
Cuvântul meteora înseamnă, în limba greacă, „suspendat în aer” şi, desigur, se referă la mănăstirile seculare ridicate aici de sfinţii ortodoxiei. Ceea ce a creat acea unică aglomerare de stânci rămâne un mister al naturii, şi asta în ciuda teoriilor avansate de oameni de ştiinţă, teorii nedemonstrate până astăzi. Însă cu atât mai spectaculos este peisajul oferit de Meteora cu cât artei naturii omul i-a alăturat arta sa, creând unul dintre cele mai frumoase locuri nu numai din Grecia, ci din întreaga lume. Nu întâmplător, mănăstirile de la Meteora au fost incluse în patrimoniul UNESCO că bunuri inestimabile ale întregii omeniri.
În secolul al IX-lea, un grup de ermiţi greci şi-a căutat adăpostul în grotele greu accesibile ale Meteorei.
Ei au fost primii locuitori din aceste ţinuturi neprimitoare în aparenţă şi au continuat să trăiască aici timp de trei secole, până la ridicarea primelor aşezăminte monastice. La înălţimi care ajung uneori şi la 550 de metri, ermiţii trăiau în solitudine, întâlnindu-se doar în zilele de duminică şi în zilele de sărbători, atunci când se rugau împreună într-o capelă construită la baza stâncii Dhoupiani.
La finalul secolului al XII-lea, este atestastă o primă comunitate monastică grupată în jurul bisericii Theotokos (Maica Domnului) care există şi astăzi.
Sfântul Athanasios este cel care aduce de la Muntele Athos, în anul 1344, un grup important de călugări şi punele bazele mănăstirii cu hramul Theotokos (1381-1388), devenită ulterior Mănăstirea cu hramul Schimbării la Faţă a Mântuitorului.
A fost doar începutul, pentru ca, până la finele secolului al XIV-lea, nu mai puţin de 20 de mănăstiri fuseseră ridicate pe înălţimile ameţitoare ale Meteorei. A fost, voinţa divină cea care i-a împins pe acei oameni să îşi ridice valorile pe înălţimi pe care nu trăiesc decât vulturii. Se spune că întreaga cultură a Greciei s-a păstrat în mănăstirile de la Meteora şi că, în lipsa aşezămintelor monahale inexpugnabile în faţa atacurilor turceşti, toate valorile elene s-ar fi pierdut sub tăvălugul otoman.
Pentru cei care le-au vizitat de-a lungul timpului, mai ales cei care au făcut-o până în secolul al XVII-lea, accesul extrem de dificil în mănăstiri, făcut exclusiv cu ajutorul frânghiilor care se întindeau chiar şi pe sute de metri, nu putea simboliza decât fragilitatea vieţii şi a voinţei divine. Memorabilă rămâne replică unui călugăr medieval care, întrebat dacă schimbă vreodată frânghiile cu care sunt traşi până în mănăstire atât oameni cât şi mărfuri, ar fi răspuns: Evident că schimbăm funia. O schimbăm ori de câte ori se rupe!
Începând cu anul 1920, condiţiile de acces în mănăstiri au fost radical îmbunatite, şi asta datorită afluxul mare de credincioşi veniţi din toate părţile lumii.
Trepte au fost săpate în piatră şi poduri suspendate au fost construite în lăcaşurile de cult pentru a facilita accesul vizitatorilor şi preoţilor deopotrivă. Un veritabil masacru a avut loc în timpul celui de al doilea război mondial, atunci când mănăstirile au fost bombardate şi jefuite de o mare parte a valorilor pe care le păstraseră de secole. Parte dintre ele au fost recuperate ulterior şi redate preoţilor care încă mai vieţuiau pe înălţimile Meteorei. În fapt, astăzi, din cele 24 de mănăstiri existente în secolul al XVI-lea, doar şase, cinci de călugări şi una de măicuţe, mai sunt locuite, fiecare dintre ele având mai puţin de 10 persoane.
Ultimele lăcaşuri ale Meteorei
Megalo Meteoro, sau Mănăstirea cu hramul Schimbării la Faţă a Mântuitorului, este şi cea mai impunătoare mănăstire de la Meteora. Construit între anii 1387-1388 de către Sf. Athanasios, una dintre cele mai importante figuri din ortodoxie, lăcaşul a fost închinat, iniţial, Fecioarei Maria, pentru ca apoi să capete hramul Schimbării la Faţă. Mănăstirea a fost extinsă graţie eforturilor ţarului sârb Simeon Uros, cel care a decis să îşi doneze întreaga avere mănăstirii şi să devină al doilea ei fondator, călugărindu-se. De altfel, craniul său, alături de cel al Sf. Athanasios, se afla încă în Megalo Meteoro.
Mănăstirea a fost, încă o dată, reconstruită în anul 1544 şi, în anii următori, extinsă constant.
Între zidurile sale se află veritabile comori ale ortodoxiei: străvechi artefacte, picturi, sculpturi şi, mai ales, documente originale (peste 640 de manuscrise) dintre care cel mai vechi datează din anul 861.
Mănăstirea Sf Nicolae Anapafsas (Sfântul Nicolae Odihnitorul), cea mai mică dintre mănăstirile meteore, a fost zidită în secolul al XIV-lea de către Sfântul Dionisie cel Milostiv. Frescele sale, de o mare calitate artistică, au fost realizate de Teofan Cretanul, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai Şcolii Cretane de Pictură. În capela Sf. Anton, picturile originale din secolul al XIV-lea sunt încă vizibile.
Mănăstirea Varlaam, a doua ca mărime după Megalo Meteoro, a fost numită astfel după ermitul cu acelaşi nume, care şi-a găsit refugiul aici în anul 1350.
Acelaşi Varlaam a construit o capelă de mici dimensiuni peste care, în anul 1517, doi fraţi din Ioannina, Theophanes şi Nektarios Apsarades, au ridicat mănăstirea de astăzi. Frescele care datează din anii 1548 şi 1566, şi care aparţin curentului teban din pictură, sunt încă vizibile.
Agias Triadas, sau Mănăstirea cu hramul Sfintei Treimi, oferă, poate, cea mai spectaculoasă vedere de ansamblu asupra localităţii Kalambaka şi asupra Munţilor Pindului.
Datorită celor 140 de trepte săpate în stâncă, pe care vizitatorii trebuie să le urce, Agias Triadas este, probabil, şi cea mai puţin vizitată mănăstire de la Meteora. Ea a fost ridicată în secolul al XV-lea de către părintele Dionisie. Doi fraţi, ambii preoţi, Nicolaos şi Antonios, i-au decorat pereţii în anul 1741, în timp ce picturile de pe stânca din biserica Sfântul Ioan Botezătorul datează din anul 1682. Aici au fost filmate mai multe cadre din filmul de acţiune James Bond: For Your Eyes Only.
Mănăstirea Rusanu, numită astfel după fondatorul ei din secolul al XV-lea, se înalţă pe una dintre cele mai falnice dintre stâncile Meteorei.
Înconjurată de abis de jur împrejur, mănăstirea a fost ridicată de fraţii macedoneni Maxim şi Ioasaf în anul 1545. Fresca ce împodobeşte mănăstirea datează din anul 1561. Cele mai multe dintre manuscrisele păstrate la mănăstirea Rusanu de-a lungul timpului au fost mutate la Biblioteca Naţională din Atena.
Agios Stefanos, sau Mănăstirea cu hramul Sfântul Arhidiacon Ştefan, datează din secolul al XV-lea şi este, totodată, singura mănăstire de maici de la Meteora, calitate pe care a căpătat-o de abia în 1961. Nu se ştie cu exactitate de când datează primele construcţii deasupra cărora a fost ridicată mănăstirea, unele teorii sugerând chiar anul 1192. Mănăstirea adăposteşte, printre altele, craniul Sfântului Haralambie, donat mănăstirii chiar de domnitorul valah Vlad Ţepeş.
Sursa Travel Descopera
Jurnal Spiritual
