De ce este periculos să mâncăm noaptea? (II)

0
174

Metabolismul şi ceasul intern

Metabolismul şi ceasul internAnalizând mai atent genele a căror expresie pate fi influenţată de nerespectarea programului de masă, Panda a descoperit că acestea au efect asupra glucozei, a sintezei şi a descompunerii acizilor graşi, a producţiei de colesterol şi a funcţiilor hepatice. Ca urmare a acestei descoperiri, el argumentează că pentru ca unele proteine să funcţioneze cum trebuie, ele au nevoie ca individul să se abţină de la mâncare în anumite perioade din ciclul zilnic de 24 de ore.

FosfoCREB, de exemplu, reglează eliberarea glucozei atunci când animalele dorm (adică ziua).

Astfel, aceste gene ar trebui să fie active numai ziua. În schimb, la animalele hrănite şi ziua şi noaptea, nivelul de pCREB era mare tot timpul.

Există nenumărate studii care indică faptul că ceasurile circadiene din ţesuturile periferice sunt vitale organismului, influenţându-ne până la nivel celular.

Un exemplu de studiu care, încă de acum 25 de ani, a demonstrat strânsa legătură dintre metabolism şi ceasurile circadiene a fost cel al lui Mitch Lazar, de la Universitatea din Pennsylvania. S-a descoperit receptorul nuclear Rev-erbα, care reglează expresia genetică printr-un modulator epigenomic numit HDAC3. Ceea ce l-a uimit pe Lazar au fost oscilaţiile circadiene ale expresiilor genei. În cazul ficatului el a observat că atunci când înlătură gena, organul se umple de grăsime.

Astfel, studiul a oferit o explicaţie moleculară a ceea ce se ştia deja de zeci de ani: există un ritm circadian pentru stocarea şi sintetizarea lipidelor.

În timpul perioadelor de somn, corpul arde lipide, iar în timpul perioadelor de veghe, ficatul este cel care le stochează. În cazul şoarecilor, gena HDAC3 este produsă ziua, când animalele dorm şi astfel ea ajută la medierea utilizării lipidelor. Când Rev-erbα şi HDAC3 sunt dezactivate noaptea (când şoarecii sunt treji şi mănâncă) precursorii glucozei sunt împinşi spre sintetizarea şi stocarea lipidelor.

Metabolismul va continua să fie activ atât timp cât noi mâncăm.

Mai târziu, când rozătoarele adorm, ele pot inversa procesul; produc glucoză pentru a asigura funcţionarea corpului. (căci glucoza este un combustibil esenţial organismului ajutând la producerea proteinelor şi la metabolizarea lipidelor). Ca urmare a cercetărilor lor, Lazar şi echipa sa  au declarat în 2011 că ei suspectează că Rev-erbα şi HDAC3 „alcătuiesc unul dintre acele mecanisme de protecţie care îi permit ficatului să producă glucoză în momentul în care animalul nu mănâncă”.

În aceeaşi ordine de idei, Panda a observat anul trecut că şoarecii hrăniţi ziua cu o dietă bogată în grăsimi aveau oscilaţii mai scăzute a expresiei Rev-erbα, dar şi un nivel crescut de depozite de grăsime şi markeri care indicau boli hepatice.

Din nou, oamenii de ştiinţă au suspectat că problema îţi are rădăcinile în nesincronizarea ceasului intern principal (SCN) cu ceasurile periferice de la nivelul ţesutului hepatic, din intestin, pancreas şi alte organe implicate în metabolism. De ce? Pentru că atunci când vine seara şi creierul nostru primeşte informaţii de la zeitgeberul lumină care „îi spune” că s-a încheiat ziua, metabolismul va continua să fie activ atât timp cât noi mâncăm, pentru că acest consum de alimente din timpul nopţii ne dezorientează ceasurile circadiene periferice din organism.

Mai mult, cele două semnale vin să aducă informaţii contrare. Lumina difuză îi spune corpului că trebuie să doarmă, pe când mâncarea îl îndeamnă să fie activ; metabolismul devine confuz şi începe să funcţioneze anormal.

În 2006, un alt studiu realizat de Paolo Sassone-Corsi a dus la identificarea unei proteina CLOCK (care reglează ritmul circadian).

Ea funcţionează în echilibru cu proteina SIRT1, care modulează nivelul de energie pe care îl foloseşte o celulă.

Mai mult, analiza acestei proteine numite SIRT1 a arătat că ea contrabalansează funcţia proteinei CLOCK. Chiar dacă funcţiile celor două proteine sunt diferite, ele interacţionează şi creează o legătură care este reglată în interiorul celulei.

SIRT1 simte nivelul energiei din celulă.

Activitatea ei este reglată de numărul de substanţe nutritive pe care le consumă o celulă. De asemenea, ea ajută celulele să reziste stresului oxidativ şi celui indus de radiaţii şi prin urmare SIRT1  este cunoscută pentru capacitatea ei de a controla procesul de îmbătrânire.

CLOCK şi SIRT1 fac parte din epigenom; la rândul său este alcătuit din proteine care supravieţuiesc în conexiune cu ADN-ul unei celule. Acestia sub acţiunea factorilor de mediu fac ca genele din celule să se comporte diferit, chiar dacă structura genelor, în sine, nu se modifică.

„Atunci când echilibrul dintre aceste două proteine vitale este perturbat, funcţiile celulare normale pot fi întrerupte. Din cauza rolului pe care îl joacă aceste două enzime, schimbările modelelor noastre de somn sau mâncatul la ore nepotrivite, are efect direct asupra modului în care se comportă celulele noastre”, a concluzionat Sassone-Corsi.

Sursa: descopera.ro

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here