Din meditațiile lui Tolstoi: Memoria nu e oare conştiinţa trecutu­lui, iar raţiunea, conştiinţa viitorului?

0
213

Memoria

1907

Rugăciunea-cerere, deşi falsă prin scopul său, e totuşi de folos sufletului, e totuşi un semn al dependenţei de Dum­nezeu. Greşeala constă în transferul prezentului atempo­ral în viitor şi al spiritualului în corporal. (5 aprilie)

Iepurii se înmulţesc şi se luptă, dar oamenii se desăvârşesc şi de aceea n-au nevoie de luptă. (5 aprilie)

Aşa cum toată apa se scurge din găleată printr-o gaură cât de mică, la fel toate bucuriile vieţii (iubirii) nu rămân în sufletul omului dacă el nu e iubitor fie şi numai faţă de un singur om. (5 aprilie)

Ca să nu faci rău aproapelui tău şi să-l iubeşti trebuie să înveţi să nu-i spui ceva rău şi nici să nu spui despre el ceva rău; iar pentru asta trebuie să înveţi să nu gândeşti nimic rău despre el. E cu putinţă. Numai atunci poţi să nu faci rău omului şi să-l iubeşti. (5 aprilie)

Mi se întâmplă ca atunci când iubesc pe cineva, nu doar văd, ci simt zâmbetul lui şi simt că eu sunt el, cum s-a întâm­plat de curând cu băieţelul meu Kolia. Aşa se întâmplă mai ales când ţi-e milă. E confirmarea faptului că Dum­nezeu e unul în noi toţi şi că El este iubire. (5 aprilie)

Memoria nu e oare conştiinţa (revelaţia duhului) trecutu­lui, iar raţiunea, conştiinţa (revelaţia duhului) viitorului? (5 aprilie)

Singura diferenţă dintre om şi animal este că omul ştie că va muri, iar animalul nu ştie. Diferenţa e uriaşă. (5 aprilie)

Femeia miloasă e mulţumită că s-a îndurat şi i-a dat femeii sărace. Iar femeia săracă se gândeşte că ştie să ceară, e mul­ţumită şi se laudă cu asta. „De mine nu scapă.” (5 aprilie)

Există memoria mea personală, ce am trăit eu; există me­moria neamului, ce au trăit strămoşii, care se exprimă în mine prin caracter; dar există memoria universală, a lui Dum­nezeu, memoria morală a ceea ce ştiu despre începutul din care provin. (5 aprilie)

Mă gândesc la ierarhia ideilor despre învăţătura morală a copiilor şi văd că în domeniul spiritual nu există în pri­mul rând, în al doilea, în al treilea, nu există nimic mai mult sau mai puţin important. Totul e la fel de important şi totul e în primul rând. (5 aprilie)

Simt (am simţit) cât se poate de pregnant bucuria, liniştea, fericirea stării de iubire faţă de tot. Numai în starea asta totul e bine şi în viaţă şi în moarte. Chiar dacă se întâm­plă rareori, încerc totuşi acest sentiment. (5 aprilie)

Din Lev Tolstoi, „despre Dumnezeu şi om” din jurnalul ultimilor ani, Editura Humanitas

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.