Meditații scripturistice (I)

0
117
Translate in

”Acolo unde este comoara ta, acolo este și inima ta” (Matei 6:19-21)

Nu o să vorbim despre un om suferind care vine să ceară tămăduire, nu este vorba despre un părinte disperat care caută vindecare din stăpânia demonului pentru copilul său, ci este vorba de o întâlnire a lui Hristos cu un om care pare deja desăvârșit, cu un om care spune că a împlinit din tinerețe poruncile.

meditatiiDacă citim cu atenție relatarea Sf. Matei, vedem că poruncile la care se referă sunt, nu numai citate câteva din cele zece porunci ale lui Moise: ”să nu ucizi”, ”să nu fii desfrânat„, ”să-ți cinstești părinții”, ”să nu depui mărturie mincinoasă”, ci se adaugă la acestea porunca cea mai mare: ”Să-L iubești pe Dumnezeu”. Spune Hristos că este cea mai mare poruncă, iar apoi, asemeni ca și aceasta: ”Să-l iubești pe aproapele tău”.

Parabola Samarineanului Milostiv este tocmai un răspuns al Mântuitorului la întrebarea altui tânăr: ”Cine este aproapele meu”. Tânărul care s-a întâlnit cu Hristos nu întreabă: ”Dar, oare Doamne, cine este aproapele meu?”, el spune foarte surprinzător că le-a împlinit din tinerețe și cele cu ”să nu faci” ceea ce nu se cuvine și aceasta ultima, că și-a iubit aproapele din tinerețe.

Cu siguranță Hristos a fost impresionat să vadă că un tânăr a fost preocupat din tinerețe să împlinească poruncile, cele din legea lui Moise și aceasta, care este greu de îndeplinit până în ziua de astăzi: ”Să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți”. Totuși, Hristos știa că acestui tânăr îi mai lipsea ceva, pentru că nu numai împlinirea poruncilor ne arată vrednici să intrăm în Împărăția Cerurilor, ne arată desăvârșiți ci renunțarea la orice patimă și orice neputință din viața noastră.

Acest tânăr era foarte bogat și ținea foarte mult la bogăția lui. De aceea, Mântuitorul îi spune ce-i lipsește lui. Chiar dacă împlinise toate poruncile îi mai lipsea ceva, îi lipsea statutul de ucenic a lui Hristos. Iar acest statut se dobândea prin renunțarea la patima lui cea mai înverșunată și prin urmarea lui Hristos. Hristos, ca Dumnezeu, i-a cunoscut patima și i-a răspuns: ”Dacă vrei să fii desăvârșit vinde toate, dă-le  săracilor și vei avea comoară în Ceruri. Vino și-Mi urmează Mie”.

Tânărul s-a întristat adânc, căci era foarte bogat, dar a ales bogăția și nu l-a ales pe Dumnezeu. Era posibil pentru tânăr să-L aleagă pe Dumnezeu?

Să ne amintim de Sfinții Apostoli care, e drept, nu erau oameni bogați, erau oameni săraci, simpli pescari. Dar când au auzit cuvântul Mântuitorului, au lăsat toate, au lăsat mrejele, au lăsat familiile, copiii și-au urmat lui Hristos.

De acest tânăr nu se spune că avea familie, nu era legat de relații familiale, era legat de patima pentru avuție și nu a putut să renunțe la această patimă pentru Dumnezeu. Mântuitorul spune că cel care nu-și lasă țarina, familia și copiii, nevasta și tot ce are și nu-I urmează, nu este vrednic de El.

Așadar, acest tânăr nu a fost vrednic de Dumnezeu. Deși era un tânăr aproape desăvârșit îi mai lipsea ceva care, nu era un detaliu, ci era interesul adânc al vieții lui. Toată viața lui se învârtea în jurul acestei avuții, de aceea nu putut să o lepede. Toată dragostea lui era una pământească.

Dacă cineva v-ar cere să renunțați la lucrul cel mai drag al vieții voastre, ați fi în stare să o faceți? Răspunsul este: poate, depinde cine mi-o cere, dar de cele ai multe ori răspunsul este că nu! Nu putem renunța la ceea ce este mai drag în viața noastră, iar tânărul ne dovedește că nu putem renunța, de multe ori nici chiar dacă Dumnezeu Însuși ne cere.

Aceasta este problema vieții noastre creștinești. Dacă dorim să-I urmăm lui Hristos, ceea ce nu este un lucru ușor, nu este suficient doar a primi Botezul și Mirungerea, a urma poruncile, a veni la biserică, a urma posturile, a ne strădui să ne rugăm, ci ai urma lui Hristos înseamnă să lăsăm toate pentru Hristos, să privim atent la viața noastră, să vedem ce are valoare în viața noastră și să lăsăm toate pentru Hristos. Aceasta este jertfa care i se cere oricărui creștin. Asta este jertfa pe care Hristos ne-o cere, ca să dovedim dragostea față de Dumnezeu.

Atunci când vorbim de a urma lui Hristos și a ne lepăda de cele ce ne leagă de această lume, trebuie să considerăm exact ceea ce vorbim.

Atașamentul față de bunurile materiale nu este doar o dorință, de a avea haine frumoase, o mașină frumoasă, o casă spațioasă, ci este legare a sufletului nostru de bunurile materiale și nu-L iubim pe Dumnezeu. Nu suntem în stare să-I răspundem Dumnezeu, să răspundem dragostei lui Dumnezeu, așa cum El și-a arătat-o față de noi.

Trebuie să înțelegem că bunurile materiale sunt darurile lui Dumnezeu și nu sunt posesiunea noastră, ci că primind darul lui Dumnezeu se cuvine să mulțumim Domnului și să oferim din aceste daruri și celor din jurul nostru. Dar, noi nu înțelegem ce este Dar de la Dumnezeu, nu înțelegem ce este această lume, nu înțelegem ce este bunul material.

Ne considerăm și ne comportăm ca niște stăpâni și nu suntem, că stăpânirea pe care ne-a dat-o Dumnezeu este după chipul Lui.

Dumnezeu ne oferă și noi trebuie să-I oferim înapoi lui Dumnezeu.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să învățăm cum să fim creștini. Să învățăm să folosim bogăția spre slava lui Dumnezeu, spre ajutorul oamenilor și să nu fie spre închinare la idoli.

Să lăsăm toate și să-I urmăm lui Hristos. Amin!

Fragmente din predica IPS Nicolae Condrea

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here