Meditații scripturistice (II)

0
101
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

_DSC5772Sfântul preacuviosul Părintele nostru Ioan Iacob de la Neamţ s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi, într-o familie de ţărani foarte credincioşi, anume Maxim şi Ecaterina, fiind singurul copil la părinţi. Din botez a primit numele de Ilie şi din pruncie se dovedea un copil ales şi binecuvântat de Dumnezeu.  După şase luni de zile de la naştere, mama sa, fiind o fire bolnăvicioasă, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, lăsând copilul în grija bunicii sale, Maria. După doi ani, moare şi tatăl său, în război, în toamna anului 1916, copilul rămânând în grija rudelor apropiate. Primii ani de şcoală îi face în satul natal, apoi urmează gimnaziul la Lipcani-Hotin şi liceul la Cozmeni-Cernăuţi, fiind cel mai bun elev din şcoală.  În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de Teologie din Cernăuţi, ca să-l facă preot. Dar el, simţindu-se chemat de Dumnezeu la o viaţă mai înaltă, le-a spus: „Nu, eu vreau să mă fac călugăr!” După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus, zicând: „Mănăstirea!”

În tinerețe, Sfântul Ioan Iacob, se întreba ce cale să apuce, nu în copilărie, ci pe la vârsta de 18-19 ani. La 19 ani încă nu luase calea mănăstirii. Vedem că, după rugăciuni Dumnezeu i-a descoperit că aceea este calea. A fost urmaș Sf. Prooroc Ilie și a Sf. Cuvioase Maria Egipteanca, mari cuvioși și postitori, care au petrecut în pustie mulți ani, după cum s-a întâmplat și cu Sf. Ioan Iacob.

Sfântul Ioan Iacob nu a trăit mult, 47 de ani, dar a trăit o viață de rugăciune, dedicată lui Dumnezeu. Chiar dacă viața lui a fost scurtă, dar prin această viață și-a câștigat viața cea veșnică. Trupul lui este mărturia faptului că viața lui a fost sfântă, că trupul lui s-a sfințit în cei 47 de ani, iar această viață scurtă ne este nouă de folos, un exemplu că Dumnezeu lucrează prin Duhul Sfânt în viața noastră și că scopul  vieții noastre este tocmai acesta, să ne arătăm căutători ai Duhului lui Dumnezeu.

Dumnezeu ne răspunde rugăciunilor și Dumnezeu își trimite Duhul Sfânt, dacă arătăm că într-adevăr îl dorim.

Mulți dintre noi ne facem multe planuri, pentru mulți ani și uităm care ne este scopul vieții. Sfântul Ioan Iacob, prin viața lui scurtă dar plină de sfințenie, ne amintește  care este adevăratul scop al vieții noastre. Lucrul acesta este profund semnificativ pentru că dacă tot pășim  în biserică și tot uităm ce căutăm în biserică, viețile sfinților ne amintește scopul acesta primordial: Îl căutăm pe Dumnezeu și ne căutăm sfințenia.

Din păcate, noi de prea multe ori uităm ce căutăm în biserică și printre multe lucruri fără mare însemnătate în viața noastră, pentru că nu înțelegem ce căutăm în biserică, adăugăm și orele pe care le petrecem pentru că nu le folosim atunci când suntem în biserică și le legăm în rând cu cele mai puțin importante.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să luăm exemplul Sfântului Ioan Iacob de la Neamț, să ne amintim care este scopul vieții creștine și să-L căutăm pe Dumnezeu atunci când pășim în Biserică. Amin!

Fragmente din predica audio  – IPS Nicolae Condrea

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here