Homeopatia nu este un panaceu şi în unele cazuri chiar nu este nevoie de ea. Astfel, ignorarea altor posibilităţi puse la dispoziţia noastră de alţi practicanţi nu duce decât la rezultate mediocre.
Simptomele generale sunt acelea care afectează organismul în întregul său, astfel încât o generalitate poate fi considerată căldura sau efectul mării. Aceste simptome sunt relevate de homeopat în timpul anamnezei.
Homeopatia funcţionează pe baza legii similarităţii.
După cum a fost menţionat mai devreme, implică în principiu faptul că o substanţă care poate produce vindecarea unei persoane bolnave poate induce boală unei persoane sănătoase. Acest lucru este realizat de medicamentul homeopatic sau remediu, aşa cum îl numesc homeopaţii. Aceste remedii pot fi de origine vegetală sau animală, pot fi substanţe aparent inofensive sau pot fi otrăvuri. Remediile sunt descrise în „Materia medica” a homeopatiei, cărţi care descriu caracteristicile sau simptomele remediilor. Homeopatul încearcă apoi să combine simptomele pacientului cu cele ale remediului din „Materia medica” homeopatică.
În homeopatie, simptomele sunt clasificate ca mintale, fizice şi generale.
S-a menţionat deja faptul că remediile homeopatice provin din surse diferite. La început, Hahnemann a obţinut majoritatea informaţiilor asupra multora dintre remedii prin studierea urmărilor otrăvirilor observate de alţi medici, în zilele noastre, simptomele tip ale remediilor sunt dobândite prin folosirea unui proces care se numeşte „prooving” (demonstraţie). Pe scurt, testarea se face prin aplicarea remediului studiat, în anumite doze, unui grup de indivizi aparent sănătoşi şi notarea simptomelor. Acest lucru se des-făşoară folosind placebo, numai coordonatorul testului ştiind cine primeşte placebo şi cine primeşte remediul.
Procesul unei testări cuprinde câteva stadii şi durează timp îndelungat. La sfârşitul testării, se adună simptomele de la cei desemnaţi să supravegheze subiecţii (nici ei nu ştiu cine primeşte placebo şi cine primeşte remediul şi, de asemenea, nu au voie să facă schimb de informaţii).
Procesul combinării tabloului clinic al unui pacient cu cel al remediului din „Materia medica” implică o consultare a pacientului prin care simptomele obţinute de homeopat de la pacient sunt clasificate în mintale, fizice şi generale şi sunt aşezate pe o scară de valori în funcţie de importanţa dată de intensitatea lor. Acestea sunt apoi înregistrate astfel încât se ajunge la găsirea remediului care acoperă cel mai bine simptomele pacientului. Acesta este remediul care seamănă cel mai mult cu pacientul sau, cu alte cuvinte, este remediul care corespunde bolii artificiale ce va elimina boala naturală, în condiţiile administrării unei cantităţi suficiente.
Tratamentul homeopatic
Răspunsul poate veni din faptul că originea bolii, contrar părerii larg răspândite, nu este în corpul fizic. Fiinţa omenească este în primul rând spirit şi, pe pământ, îşi manifestă de obicei corpul din straturile extreme. Corpul este sub influenţa spiritului şi este animat de acesta. între stratul extrem şi spirit sunt mai multe straturi. în legătură cu homeopatia, stratul care ne preocupă în mod deosebit este cel mai apropiat de corpul fizic, cunoscut şi sub denumirea de îmbrăcăminte astrală.
Corpul fizic este şlefuit după acest prototip astral. Când se produce o deteriorare a acestui prototip astral, corpul fizic are de suferit. Prototipul astral poate fi deteriorat ca rezultat al unor atitudini şi deprinderi greşite în viaţă, astfel încât corpul astral nu mai este capabil să asigure energia corpului fizic aşa cum ar trebui, forţa vitală este diminuată, iar rezultatul acestui dezechilibru este suferinţa corpului fizic. Corpul astral este nivelul la care se realizează manevrarea energiei prin acupunctură, cu scop curativ. Există, de asemenea, şi alte explicaţii pentru acţiunea homeopatiei, iar cea de mai sus este una personală, care poate să nu fie luată ca adevăr adevărat.
Scopul tratamentului homeopatic este obţinerea vindecării ca urmare a echilibrării vieţii psihice a indivizilor.
Legea vindecării afirmă că o boală este vindecată din interior spre exterior şi ca atare, urmând un tratament homeopatic, pacientul simte de multe ori o ameliorare a simptomelor sale mintale (emoţionale), în timp ce trece printr-o agravare a simptomelor fizice. De exemplu, pacientul poate avea un somn mai bun sau o ameliorare a stării de iritabilitate ori a anumitor fobii şi anxietăţi în timp ce trece printr-o exacerbare iniţială a simptomelor astmului sau eczemei. Această stare este urmată de o ameliorare a simptomelor fizice, demonstrând practic că vindecarea vine din interior spre exterior.
Explicaţia pentru această agravare pare să reiasă din faptul că boala naturală a fost substituită cu una similară, dar mult mai intensă – boala artificială. Şi totuşi, nu avem o explicaţie satisfăcătoare pentru ameliorarea, fără agravare, a simptomelor mintale. Toate aceste lucruri impun ca terapia ideală să fie reprezentată de un singur remediu, şi anume acela care se suprapune cel mai bine peste simptomele prezentate, remediul putând fi schimbat în funcţie de modificările simptomelor şi nevoile apărute. Asfel, homeopatul este capabil să monitorizeze modificările apărute şi să distingă între schimbările care sunt şi cele care nu sunt rezultatul acţiunii remediu lui.
În general, acţiunea remediului nu încetează o dată cu oprirea administrării lui.
Pacientul este urmărit pentru a observa efectele acestuia asupra sa. Durata tratamentului poate fi foarte lungă şi uneori tratarea unei afecţiuni poate scoate la iveală boli mai vechi. Acest lucru este cauza suprimării acestor boli prin tratamente anterioare sau prin apariţia unor boli noi şi disimilare de cea tratată (bolile disimilare determină suprimarea, dar nu şi eliminarea din organism). Aceste boli vechi, în urma tratamentului homeopat, apar în ordinea inversă a instalării lor.
Ele vor avea, bineînţeles, nevoie de tratament. Aşa că, de exemplu, pacientul poate veni pentru tratament împotriva astmului şi, după ameliorarea sa, să manifeste reapariţia unor eczeme (suprimarea bolilor de piele duce la boli pulmonare, printre altele, şi, interesant, medicina tradiţională chinezească susţine că plămânii şi intestinul gros controlează pielea), de aici pericolul ce urmează tratamentelor supresive ale bolilor de piele cu unele medicamente de pe piaţă.
De asemenea, homeopatul poate fi uneori nevoit să sfătuiască pacientul să-şi schimbe stilul de viaţă, precum şi atitudinea faţă de viaţă. Acest lucru plasează homeopatul în situaţia de a-şi influenţa pacientul în bine, cum preoţii îşi îndrumă enoriaşii. Această responsabilitate enormă nu trebuie privită cu uşurinţă şi îi cere medicului să ducă o viaţă exemplară, situându-l pe o poziţie din care va putea, în virtutea experienţei personale, să-şi conducă pacientul pe calea ce bună.
Simptomele mintale
aparţin planului mintal/emoţional şi cuprind lucruri cum ar fi dorinţa de companie sau aversiunea faţă de aceasta, temerile (fobiile) de diverse tipuri, tendinţa de iritabilitate şi cauza acesteia, maniile (pentru timp, curăţenie, ordine).
La originea bolii sta păcatul
Păcatul, în acest caz, constă în atitudinea greşită faţă de viaţă, respectiv înclinarea spre iritabilitate, şefie, invidie, indujgenţă excesivă faţă de pasiunile fizice şi alte greşeli care conduc la epuizarea forţei vitale sau la blocarea fluxului aces teia în aşa fel încât ia naştere o boală. Având aceste cunoştinţe, medicul din zilele” noastre ajunge să îşi dea seama că poziţia lui, ca specialist, nu este numai o meserie, ci şi o responsabilitate adânc spirituală faţă de vieţile pacienţilor. Ne întoarcem la medicină aşa cum era ea practicată în vechime, respectiv la vraci (România), dibia (Nigeria de Est) şi shaman (indienii americani). S-a arătat că avantajul homeopatiei este că nu are efecte secundare. Acesta este, după părerea mea, un fals.
Efectele secundare ale homeopatiei sunt de obicei nesemnificative şi dacă homeopaţii sunt atenţi şi au multă grijă, ele practic nu există. Unele efecte secundare presupun, de exemplu, administrarea reme diului unui pacient foarte sensibl, ceea ce poate duce la o alterare a imaginii remediului sau la o agravare apărută în urma unui remediu care nu este însoţit de o vindecare din interior, ca şi un exitus la pacienţii muribunzi care au primit întăritoare prea puternice pentru nivelul lor de toleranţă.
„Este greşit, de asemenea, să se afirme că homeopatia înseamnă oprirea cu necesitate a altor terapii. Scopul homeopatiei este de a face posibil ca pacientul să funcţioneze normal, fără a fi nevoie de orice terapie, dar în amjmite cazuri, o suprapunere a celor două tipuri de terapii se poate realiza, în cazul pacienţilor cu doze marijde steroizi, tratamentul poate fi oprit treptat.
Homeopatia este nefolositoare în cazul bolilor genetice.
Homeopatia poate fi de mare folos în tratamentul alergiilor, psoriazisului, fobiilor, durerilor de cap şi al migrenei, impotenţei, ulcerelor duodenale, hipertensiunii arteriale, astmului bronşic şi insomniei. Poate ameliora anumite cazuri de cancer şi de diabet zaharat (ducând uneori la scăderea dozei de insulină).
Simptomele fizice sunt reprezentate de diverse manifestări ale pacientului, precum modul în care acesta doarme (pe o parte, la ce oră, cât timp doarme), prezenţa sau absenţa setei, deşi nici trăsătura patologică nu poate fi de folos în separarea a două remedii care par a fi identice.
Medicina tradiţională – valoare incontestabilă
Samuel Christian Hahnemannel a început demersurile de verificare prin folosirea unei anumite substanţe -chinina – sau China, extrasă din coaja unui copac din America de Sud, care a devenit apoi tratament pentru malarie. Primele sale investigaţii au implicat experimente pe sine însuşi, apoi a făcut teste pe partenerii săi apropiaţi, experimentele pe individ uman fiind o parte importantă a homeopatiei.
Unele tratamente necesită numai o schimbare a dietei, altele intervenţia chirurgicală este soluţia cea mai bună sau sunt necesare alte tratamente, cum ar fi masajul sau acupunctura.
Ca medic cu pregătire în aşa-zisa medicină tradiţională, mai pot spune, din experienţă, că ceea ce ne învaţă medicina tradiţională este de o valoare incontestabilă.
Aceste cunoştinţe sunt valoroase în evaluarea evoluţiei bolii din punct de vedere fizic, funcţionând şi ca o bază pentru înţelegerea fiziologiei corpului omenesc în starea sa normală, făcându-ne cunoscut când anume să nu intervenim. Aşa-zisa medicină ortodoxă porneşte de la premisa că boala este doar de natură fizică.
Totuşi, aceasta este o perspectivă precară având în vedere că medicii care practică această formă de medicină sunt şi cei care practică cu devotament diverse religii. Dar, atunci când se roagă pentru sufletele lor şi ale celor dragi, nu par să se gândească prea mult la influenţa pe care sufletul o are asupra corpului fizic. Ar putea fi o mare uşurare şi pentru susţinătorii drepturilor animalelor, ca şi pentru animalele folosite drept cobai în multe experimente animale, faptul că este posibilă găsirea unei terapii prin experimentarea pe indivizii umani care sunt, în acelaşi timp, sursa bolii lor.
Terapia homeopatică a fost uneori denumită „medicină alternativă” sau „medicină complementară”.
Este preferată denumirea de „medicină complementară” de vreme ce, contrar opiniilor susţinute în anumite cercuri şi după cum s-a demonstrat pe parcursul acestui eseu, nu este un panaceu pentru toate bolile sau înlocuire completă a aşa-zisei medicine tradiţionale.
Tendinţa de a considera metoda pe care o practică cineva ca unică metodă este ca în po-vestea cu cei şapte orbi, care au mers să studieze un elefant; fiecare descria elefantul după partea pe care o examina el, respectiv, pentru unul elefantul era trunchiul, pentru altul, erau urechile, pentru al treilea, era trompa etc. Nici unul nu a fost capabil să perceapă întregul şi fiecare era tributar percepţiei sale (limitate) asupra întregului pe care o credea ce corectă. Aceasta ar trebui să ne îndemne şi pe noi, medicii, să avem întotdeauna mintea deschisă. Pacienţii noştri depind de noi şi aşteaptă acest lucru de la noi.
Homeopatia, ca urmare a accentului pe care-l pune pe suflet ca origine a bolii, are responsabilitatea de alijula înfăturărea multor boli.
Aceasta depinde de modul în care noi, practicanţii, ne jucăm rolul. Nu este chiar nevoie să polemizăm cu adversarii homeopatiei, deoarece, după cum spune o zicală englezească veche, „până nu mănânci, nu simţi gustul budincii”. Ca atare, terapia homeopatică vorbeşte prin rezultatele sale, iar adversarii ei vor fi nevoiţi să îşi strunească criticile.
Dr. Lawrence Chukwudi NWABUDIKE, Farmacist.ro / Septembrie 2006
Jurnal Spiritual
