Medicament și aliment: Migdalul

0
759

migdaleMigdale – Prunus Dulcis (Mill) D.A. Webb. Amygdalus Communis L (Fam. Rosaceae)

Migdalele reprezintă una dintre acele seminţe la care proprietăţile nutritive se împletesc cu cele terapeutice.

Migdalul – Legendă

O romantică legendă din mitologia greacă povesteşte că frumoasa Phyllis a murit de durere deoarece a fost părăsită de către Demofon, fiul lui Teseu şi a fost transformată într-un Migdal. Când infidelul, cuprins de remuşcări a venit plângând, îmbrăţişând pomul, acesta s-a acoperit într-o clipă cu acele flori frumoase roz, pe care le cunoaştem.

Dar înainte de această legendă, Migdalul era cunoscut în Siria, Persia, în Asia Centrală până în Turchestan, unde creştea spontan.

A fost maturizat sau s-a sălbăticit în China, India, în ţările mediteraneene.

Este cultivat în Europa Centrală şi în America.

Medicii şi învăţaţii Antichităţii (Teofrast, Porcius Cato, Columella şi Scribonius Largus) au recomandat Migdalul în multe afecţiuni.

Medicii arabi îl recomandau tot ca medicament, pe baza unuia dintre preceptele lor care spunea că un medicament trebuie să fie plăcut la gust.

Numele Migdalului este pomenit și în Vechiul Testament

În timpul celor patruzeci de ani de peregrinări, evreii s-au simţit descurajaţi şi au vrut să se întoarcă din drum. S-au plâns conducătorilor lor.

Moise, cel care îi călăuzea prin deşert, s-a rugat pentru îndrumare şi a fost îndemnat de Dumnezeu să ceară fiecărei familii câte un toiag cu numele capului familiei cioplit pe el. Pe toiagul casei lui Levi, Moise a scris numele fratelui său, Aaron.

Toate toiagele au fost aduse în cortul cel mare (numit tabernacol), iar a doua zi, când Moise a intrat acolo, toiagul lui Aaron încolţise. Era plin de muguri, flori şi migdale coapte.

Migdalul – Darul lui Dumnezeu

În ebraica veche, cuvântul „migdală” înseamnă „darul lui Dumnezeu”.

Migdalul este primul copac din Ţara Sfântă care înfloreşte ca semn al vieţii reînnoite şi al deşteptării naturii.

Chiar şi în zilele noastre, evreii mai aduc crengi cu muguri de migdal în sinagogă, la marile sărbători religioase.

În secolul al Xl-lea Migdalul figura în lista speciilor cultivate în grădinile medicinale ale Iui Carol cel Mare. În Evul Mediu şi mai târziu, Migdalul reprezenta obiectul unui comerţ activ.

De la Migdal se folosesc seminţele (sâmburii), atât de la varietateja dulce, cât şi de la cea amară. Numai varietatea dulce este comestibilă. Cea amară are însă proprietăţi terapeutice.

Migdale – Principalii compuși constituenți

Seminţele proaspete conţin până la 88% apă, iar cele uscate numai 4,5%.

Ele conţin cca 18% protide, 54-55% grăsimi formate din 75% acid oleic, fermenţi, 16% hidraţi de carbon, acizi organici, săruri de potasiu (833 mg%), calciu (250 mg%), fosfor (455 mg%), fier (4,1 mg%), vitamina A (20 |Jg%), vitamina Bl (0,20 ug%), B2 (0,60 jxg%), niacin (4,2 mg%) şi cantităţi mici (1 mg%) vitamina C. Conţine și o enzimă (emulsina).

În continuare vom prezenta pe scurt rezultatele unor cercetări relativ recente, puţin cunoscute cititorilor, în legăturâ cu una dintre cele mai comune nitrilozide, anume amigdalina, care se găseşte în seminţele unor fructe, în special ale merelor, caiselor, cireşelor, migdalelor, prunelor, piersicilor, nectarinelor etc.

Din fructele seminţelor menţionate s-au izolat compuşi netoxici, hidrosolubili, care conţin nitrilozida sau vitamina B17. Lipsa din alimentaţie a acestui factor poate duce la tulburări fiziologice şi, datorită acestui fapt, a primit statutul de vitamină.

În procesele metabolice, nitrilozidul (amigdalina) este hidrolizat în hidrocianamidă, benzaldehidă sau acetonă şi zahăr. Hidrocianamida formată este detoxificată de către enzima rodanază în molecule de tiocianaţi netoxici. Benzaldehida formată în prezenţa oxigenului este oxidată imediat în acid benzoic, de asemenea netoxic.

Vitamina B17 este o vitamină într-adevăr antineoplazică

Înainte de-a considera posibila acţiune de modelare antineoplazică a vitaminei B17, trebuie să menţionăm faptul că acidul benzoic este antiseptic şi antiinflamator.

Nu de mult timp, în multe ţări, pentru bolile reumatismale au fost utilizaţi produşi de adiţie orto-hidroxizi ai acidului benzoic. După numeroase cercetări s-a ajuns la concluzia câ prezenţa vitaminei B17 în alimentaţie calmează durerile reumatice şi reduce temporal hipertensiunea.

În cazul în care considerăm boala canceroasă ca o dereglare metabolică, se pune întrebarea dacă una dintre cauze n-ar fi şi deficienţa în vitamine, în special în vitamina_B17.

În această direcţie sunt semnificative cercetările omului de ştiinţă american Dr. Dean Burk de la departamentul de citochimie al Institutului Naţional de Cancer din Washington, după părerea căruia vitamina B17 este o vitamină într-adevăr antineoplazică.

Considerăm totuşi necesară o precizare: până în prezent nu există un medicament specific, sigur în boala canceroasă.

Această precizare o considerăm cu atât mai importantă cu cât în publicaţiile săptămânale de nespecialitate se face reclamă unor „medicamente anticanceroase” preparate din plante (Spânz, Mărul lupului — Aristolochia sp., Tătăneasă etc), care au produs grave intoxicaţii.

Plantele cu substanţe citotoxice ucid în primul rând celulele sănătoase sau somatice, iar apoi pe cele canceroase. După ultimele cercetări, speciile menţionate accelerează dezvoltarea celulelor canceroase, sunt nu numai citotoxice, dar şi hepatotoxice, mutagene etc. Cu toate controversele ştiinţifice, în prezent există produse autorizate pe bază de amigdalină sau vitamina B17.

Până vor ajunge şi la noi aceste produse denumite Laetril sau Letril, putem beneficia în alimentaţia noastră de binefacerile amigdalinei.

Preventiv, doza zilnică de 250-500 mg se poate asigura din 6-8 sâmburi de migdale sau caise şi din 20-25 sâmburi de cireşe sau mere.

Valoarea energetică este apreciată la 615 kcal la 100 g seminţe uscate.

Recomandări terapeutice

În prezent, în terapeutică, migdalele joacă un rol mai important decât în trecut.

Rolul major rămâne în alimentaţie şi în cosmetică, dar nu numai după cele relatate la subcapitolul „Principalii constituenţi”.

Uz intern

Migdalele se recomandă în ulcerul gastric şi în gastrite hiperacide, deoarece, pe de o parte, uleiul gras formează o peliculă de protecţie pe peretele stomacului, iar pe de altă parte, protidele tamponează acidul clorhidric, neutralizând aciditatea excesivă.

În acelaşi timp, migdalele reduc secreţia de pepsinâ şi stimulează peristaltismul intestinal.

Durerile şi arsurile gastrice (senzaţia de „pirozis”) se reduc simţitor după consumarea seminţelor de migdal.

Tot asupra aparatului digestiv au şi o acţiune antiseptică intestinală remarcabilă, fiind astfel utilizate în colitele de fermentaţie.

Sunt, de asemenea, uşor laxative şi anticatarale.

Datorită acţiunii antispasmodice şi de calmare a tusei, ele constituie un foarte agreabil remediu pectoral, fiind indicate chiar şi în tusea convulsivă.

Ca anticatarale, au efect favorabil în laringite.

Acţiunea anticatarală se manifestă şi în inflamaţiile aparatului genito-urinar; au şi proprietăţi antilitiazice.

Prin compoziţia lor chimică foarte complexă sunt tonice şi reconstituante generale (inclusiv ale sistemului nervos) şi remineralizante, putând fi consumate ca adjuvante în tuberculoză.

Deoarece au un conţinut redus de glucide, migdalele pot fi consumate de diabetici.

Uz extern

Prin acţiunea emolientă şi trofică asupra ţesuturilor se recomandă în eczeme, arsuri sau crăpături ale pielii.

Cosmetică

„Laptele” de migdale constituie un preparat foarte indicat pentru catifetarea şi hidratarea pielii.

Mod de întrebuinţare

Decocţia pectorală din coajă cu 50 g la litrul de apă, fîartă 20 minute; se beau până la 4 căni pe zi, în mai multe reprize.

Sâmburi zdrobiţi, câte 10-15 de 2 ori pe zi, folosiţi ca preparat antiulceros.

Şi mai efîcace contra ulcerului este un amestec din 30 sâmburi de migdale dulci, o lingură lapte şi o linguriţă smântână (reţetă din medicina populară).

Sirop, care se preparâ din 500 g sâmburi dulci, 150 g sâmburi amari, 125 ml apă şi 750 g miere.

Acestea se freacă până se obţine o pastă care se fierbe la baia de apă cu 1.5 litri apă rece şi 2.5 kg zahăr.

Se poate aromatiza cu esenţă de portocale.

Se păstrează la frigider.

„Laptele” de migdale întrebuinţat în uz extern, inclusiv în cosmetică, se prepară din 100 g migdale lăsate în apă câteva ore, pentru a li se umfla pieliţa, care să poată fi apoi curăţată.

Se zdrobesc cu puţină apă rece, se amestecă cu sirop din 100 g zahăr la 2 l apă şi se utilizează, ca atare.

Descoperiți informații despre alte plante la rubrica Sănătate.

Sănătate prin seminţe, legume și fructe, Ovidiu Bojor

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here