Mecanismul foamei

0
133

Mecanismul foamei
Reprezentarea şi localizarea hipotalamusului în creier.
Chimia foamei
Din punct de vedere chimic, senzaţia de foame este activată şi stopată de o balanţă hormonală orchestrată de hipotalamus.

Grelina, produsă de celulele stomacului, este secretată atunci când nivelul de zahăr din sânge (glicemia) scade, provocând astfel foamea. În cadrul unei operaţii de gastrectomie, o parte din stomac este îndepărtată, celulele care secretă grelina se împuţinează şi, astfel, pofta de mâncare scade.

Cât despre saţietate, aceasta este simţită atunci când celulele adipoase şi celulele intestinului secretă leptină şi colecistochinină.

Încetarea foamei
Senzaţia de saţietate este provocată de un ansamblu de date la nivel sangvin (prezenţa hormonilor, a nutrienţilor, a zaharurilor), mecanic (umplerea stomacului), nervos (sistemul parasimpatic, care exercită un retrocontrol negativ al senzaţiei de foame pe durata întregii digestii), hormonal, senzitiv (când este atinsă saţietatea, simţurile provoacă „greaţă” pentru a opri alimentaţia). Rolul intestinului, în special al bacteriilor sale, a rămas mult timp necunoscut. Astăzi, este clar că joacă un rol important, informând creierul în legătură cu aportul suficient al fiecărui tip de substanţă nutritivă.

Îndulcitorii şi pofta de mâncare

 

Îndulcitorii, adică „zahărul fals” (aspartam, zaharină, ciclamat…), au o putere de îndulcire intensă la un aport caloric aproape nul şi de aceea sunt folosiţi de persoanele care trebuie să reducă consumul de zahăr (cu diabet, care vor să slăbească…) şi de fabricanţii de produse aşa-zis dietetice. Dar creierul asociază gustul dulce cu un aport energetic (legat de creşterea glicemiei) şi, când relaţia dintre cele două variază, creierul cere un aport suplimentar, ca să aducă zahărul din sânge la nivelul aşteptărilor şi al nevoilor sale. Pofta de mâncare creşte, astfel că efectul este invers decât cel scontat.

Aversiunea, nicio brânză!

În 2016, cercetătorii in neuroştiinţe s-au aplecat asupra noţiunii de deygustşi au ales ca obiect de studiu brânza, pentru care are aversiune 6% din populaţie. Observaţiile asupra activităţii cerebrale provocate de această aversiune a celor cincisprezece voluntari care au participat la studiu au fost surprinzătoare: aşa cum era de aşteptat, pallidum ventral, o structură mică, activată de obicei de senzaţia de foame, rămânea complet inactivă, în schimb, ariile cerebrale care participă la circuitul recompensei, activate de regulă când ceva ne place mult, erau mai implicate la persoanele cărora nu le place brânza decât la cele cărora le place. De aici se nasc alte întrebări legate de plăcere şi dezgust la scară cerebrală.

Reglare după ceas

O simplă privire la ceas poate provoca pofta de mâncare. Influenţa ritmului biologic este deci foarte importantă. Astfel, dacă v-aţi obişnuit să mâncaţi în jurul amiezii, grelina va fi secretată pe la ora 11.45, chiar dacă nivelul de glucoză rămâne ridicat. Cât despre stimulii exteriori, un miros este de ajuns ca să aţâţe foamea, deoarece activează circuite ale hipotalamusului şi centri precum cortexul şi hipocampul, unde sunt memorate cunoştinţele nutriţionale.

Cauzele plăcerii

Când un aliment este ingerat, saliva are sarcina complexă de a descompune toate substanţele, pentru a fi trimise către receptorii responsabili cu analizarea lor, respectiv papilele! Acestea vor trimite apoi informaţiile către creier, provocând astfel diverse reacţii, de la plăcere la dezgust. La vârsta adultă, omul are aproape 10 000 de papile
gustative, legate de miros. Ceea ce explică faptul că, pe durata unei răceli, gusturile sunt mai puţin prezente. Odată cu înaintarea în vârstă, numărul papilelor scade şi deci gusturile trebuie să fie mai pronunţate pentru a fi percepute.

Hrănirea cu pământ

Pica.
Aceasta este denumirea dată tulburării de comportament a persoanelor care mănâncă cu regularitate substanţe fără valoare nutritivă: pământ, hârtie, praf, păr…

Creierul meu decide!

Creierul are micile sale preferinţe: zone diferite sunt activate dacă mâncăm dulce, sărat, amar… Harta cerebrală a gusturilor evoluează odată cu acumularea anilor de viaţă şi a experienţelor gustative pentru a le asocia – sau nu – cu plăcerea.

Foamea reprezintă doar un sentiment, explicat de felul în care neuronii care răspund obiceiurilor alimentare pot ajuta la combaterea epidemiei de obezitate.

Conform cercetătorilor de la Universitatea din Pennsylvania au explorat și explicat mecanismul biologic din spatele sentimentului de foame. Ei au descoperit că, în timp ce mirosul sau vederea hranei ar putea să oprească temporar neuronii legați de dorința de mâncare, acești neuroni rămân opriți dacă stomacul semnalează creierului că persoana a mâncat.

În cadrul studiului, echipa a dat șoarecilor o combinație de hormoni care sunt eliberați, în mod normal, în timpul digestiei.

Introducerea acestor hormoni a calmat activitatea acestor neuroni ai foamei. Această constatare, crede echipa, ar putea duce la tratamente pentru cei care se luptă cu obezitatea.

 

Înțelegerea „științei foamei” este un pas major și esențial în combaterea obezității. Această cercetare va necesita mai multe experimente, dar există un potențial real pentru crearea de tratamente. Dacă am putea controla foamea, manipulând neuronii AgRP, din perspectivă clinică, este posibil ca, în viitor, astfel de tratamente să funcționeze chiar bine alături de diete și exerciții fizice.

Alte articole puteți găsi și aici.

Zapping prin științe, Ivan Kiriow și Léa Milsent

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here