Meandrele admiterii la Teologie

0
128

La Mitropolia Ardealului de oarecândva, lucra în sectorul administrativ, de ceva ani, un tânăr serios şi foarte duhovnicesc, ce îşi dorea mult să fie hirotonit, însă preot celib.

După lungi şi repetate insistenţe, demersuri şi alte asemenea acţiuni strategice (la care se împotrivise de fiecare dată Pr. Gheorghe Papuc, consilier cultural pe atunci), îl surprinde pe Mitropolitul Antonie într-un moment de aleasă bonomie si generozitate şi reuşeşte să primească acceptul pentru depunerea dosarului, în vederea primirii sale în cinul preoţesc, ca celib.

Nu înainte însă de a-i jura vlădicului, pe viaţă şi pe moarte şi pe câte or mai fi fost ele, că nu va ceda nicicum ulterior ispitei căsătoriei şi va rămâne un veritabil celibatar, indiferent de ce s-ar abate asupra viitoarei sale aşezări preoţeşti.

Bucuros nevoie mare, aleargă într-un suflet la Pr. Papuc, să îl facă părtaş şi pe el la minunata sa izbândă…

La foarte scurtă vreme, e convocat din nou la mitropolit şi i se aduce la cunoştinţă:

– Nu, nu te mai hirotonesc! Nu, nu se poate… Nu mai depune dosarul, că nu te hirotonesc! Tu, imediat cum te hirotonesc, ai să te însori. Lasă că ştiu eu…

– Păi, înaltpreasfinţia Voastră, ştiţi… Doar am şi jurat că nu mă căsătoresc!
– Hehe, ştiu eu ce pui tu la cale. Mi-a spus mie Părintele Papuc. Ai jurat că nu te căsătoreşti, şi de-ar fi să treacă tancul peste tine! Şi am aflat ce ai de gând să faci: te pui sub un pod, pui un tanc să treacă peste pod, şi aşa scapi de jurământ şi te căsătoreşti!

A trecut ceva timp de la buclucaşa poveste a hirotoniei şi tânărul nostru, aşa cum obişnuia dintotdeauna de când era în serviciul Mitropoliei, se duce în zori de zi către catedrală, pentru a fi prezent la Sf. Liturghie.

În faţa catedralei mitropolitane, îl acostează un cioban din Mărginimea Sibiului.

– No, nu vă supăraţi, Părinte! Îmi zăceţi şi mie cine e mai mare aici, la Mitropolie?
– Păi cine să fie?! Nu mă vezi cât de mare sunt? Spune, ce treabă ai matale pe aici?…
– Apoi, să vezi, Părinţele! Am discutat cu cineva de aici pentru fiul meu, să îl primească la Teologie. Şi mi-a spus să îi aduc 30 de oi. Am oile cu mine, numai că nu ştiu unde să le las.
– A, nu e problemă asta! Unde ai oile?
– Sunt în maşină, pe stradă.
– Aha. Ştii cum faci? Le aduci aici, în curtea catedralei, şi vine Părintele Papuc să le ia. Pentru că dumneata precis pe Părintele Papuc îl cauţi.

Acestea fiind zise, aspirantul nostru la preoţie celibatară intră în catedrală şi se aşează în strană, în imediata vecinătatea a… Maicii Marofta. Maica Marofta era un personaj emblematic pentru Mitropolie. Dacă voiai să se ştie ceva de către toţi angajaţii Mitropoliei, ba chiar şi de către încă jumătate din colaboratori, simpatizanţi ori duşmani, era de ajuns să îi spui Maicii Marofta! Avea Maica darul acesta de neegalat de a răspândi vorba mai ceva ca un taifun în perioadele sale de nestăvilită furie.

La un moment dat, de afară încep să se audă tot felul de zgomote ciudate… Oile îşi marcau noul teren, dobândit ca urmare a migrării fiului de cioban către facultatea sibiană de teologie, fară pic de respect faţă de viitoarea îndeletnicire a baciului lor…

De-a dreptul exasperată de impertinenţa zgomotelor de afară, abătute abitir asupra catedralei, Maica Marofta iese într-un suflet, să cerceteze ce ispite s-au năpustit să spulbere bruma de linişte a unei catedrale şi aşa împlântate în mijlocul oraşului.

Cu o falcă în cer şi cu una în pământ, se întoarce bolborosind în strană:
– Nu se poate aşa ceva! Nu pot să cred!
– Ce e, maică, ce s-a întâmplat?, o întreabă nevinovat aspirantul la preoţie, din strana alăturată.
– E un cioban afară, cu o mulţime de oi, pe care le-a adus în curtea catedralei, pentru că spune el că un părinte de aici i le-a cerut, pentru fiul său.
– Aaaa, dar nu ştiai, Maică Marofta? Părintele Papuc i le-a cerut, să îl bage pe fiul bacelui la facultate!

Cum nici de această dată Maica Marofta nu s-a dezminţit, în doar câteva minute Părintele Papuc este convocat de urgenţă la Mitropolit…

Peste timp, tânărul celib, azi monah cu aşezare la una din mănăstirile ardelene, avea să îşi spovedească năstruşnicia vlădicului Antonie şi să se amuze amândoi copios de oile grabnic behăitoare din Mărginime, care au cercetat, vreme în urmă, catedrala mitropolitană.

“200 întâmplări nostime din viaţa Părinţilor” – Culegere şi adaptare Romeo Petraşciuc. Editura Agnos, 2015