Maxime şi cugetări patristice

0
145
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

00td06holDRbbBlândeţe
Deci pe El [Dumnezeu] să-L imităm, şi când certăm pe cineva, să păstrăm aceeaşi blândeţe. [48, 23]
Dumnezeu vrea să fim blânzi cu cei ce-s vinovaţi faţă de noi, să nu purtăm ură celor ce ne greşesc, ca prin iertarea ce le-o dăm acelora să ni se dăruiască si nouă iertare si sa aducem asupra noastră mai dinainte măsurile iubirii Sale de oameni. Că atâta cerem să luăm, cât dăm şi noi semenilor noştri, şi cerem să dobândim tot atâta iertare câtă dăruim celor ce ne-au greşit. [26, 5]
Desigur că avem nevoie de toate faptele cele bune, dar mai ales de blândeţe si iubire de oameni, fiindcă si noi aveiflj mare nevoie de iubirea lui Dumnezeu, ca unii ce în fiecare zi , facem multe păcate, de care nu ne putem mântui decât prin marea Lui milostivire. [48, 19]
Sfântul loan Gura de Aur
Dacă noi am fi blânzi şi îngăduitori, am putea fi neînvinşi de nimeni, şi nici un om, fie mare sau mic, n-ar putea să ne vatăme vreodată. Dacă cineva te-ar vorbi de rău, pe tine nu te vatămă întru nimic, în timp ce prin acest fapt pe sine însuşi s-a vătămat; dacă te-ar nedreptăţi, iarăşi vătămarea cade asupra lui. [48, 22]
Cel ce imită blândeţea Stăpânului nu se mânie, nu se ridică împotriva aproapelui. Chiar dacă cineva îl va lovi, îi va spune: „dacă am vorbit rău, dă mărturie pentru [acest] rău, dar dacă [am grăit] bine, de ce mă baţi?” (In. 18, 23). Chiar de-1 va numi demonizat, îi vairăspunde: „eu demon nu am”; şi nimic din cele ce vin asupră-i nu-l va putea vătăma. Unul ca acesta dispreţuieşte toată slava acestei vieţi şi nimic din cele ce se văd nu-1 va atrage. Fiindcă el va dobândi alţi ochi. Cel ce este smerit cu inima niciodată nu va putea privi cu ochi rău bunurile aproapelui. Unul ca acesta nu va fi răpitor, nici lacom, nici nu va pofti vreun lucru, ci va risipi chiar şi cele ale sale, arătând multă compătimire faţă de semenul de aceeaşi fire. Unul ca acesta nu sapă căsnicia altuia, căci venind sub jugul lui Hristos şi învăţând să fie blând şi smerit cu inima, va avea întreaga virtute şi va păşi pe urmele Stăpânului. [58, 31]

Boală

Păcatele sunt pricina tuturor relelor. Din pricina păcatelor – supărprile, din pricina păcatelor – tulburările, din pricina păcatelor războaiele, din pricina păcatelor – bolile şi t0ate suferinţele greu de vindecat ce vin peste noi. [19, 7]
Doctorii iscusiţi nu cercetează numai cele ce sunt pe dinafară, ci caută să afle si cauza bolilor, tot asa si Mântuitorul, vrând să arate că păcatul este pricina tuturor relelor ce vin peste oameni, a spus celui slăbănogit cu trupul: „Iată, te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău” (In. 5, 14), pentru că Doctorul sufletelor a văzut că sufletul îi e slăbănogit, iar din pricina lui şi trupul. Aşadar, păcatul fusese pricina bolii de care zăcuse slăbănogul. [19, 7]

Bogat
Unul e bogat sau pentru că a moştenit de la părinţi averea, sau pentru că a câştigat-o prin negoţ, sau pentru că a răpit şi a luat cu sila averile altora, sau pentru că s-a însurat cu o fată bogată, sau pentru că a câştigat averea din truda câmpului, din meserii sau din altceva asemănător. Multe sunt chipurile de îmbogăţire; unele drepte, altele nedrepte. [21, V]
Este cu putinţă, ca fiind cineva în cea mai mare sărăcie,  să fie şi mărinimos, după cum şi cel ce trăieşte în bogăţie să fie avar şi meschin. [48, 21]
Dar bogatul chiar de nu ar cădea în sărăcie, totuşi este cu neputinţă a fi în totul netulburat, fiindcă bogăţia are multe valuri şi tulburări. [49, XXXV]
Dar, altfel spus, dacă trebuie să vorbesc fără ocolişuri.. .nu-i bogat cel care are multe, ci cel care n-are nevoie de multei nu-i sărac cel care n-are nimic, ci cel care doreşte multe. Aceasta trebuie să fie descrierea sărăciei si a bogăţiei. De vezi dar pe cineva că doreşte multe, socoteste-l mai sărac decât toţi, chiar de-ar avea bogăţiile pământului. Şi iarăşi, de vezi pe cinea,carel nu are nevoie de multe, socoteste-l mai bogat decât toţi, chiar dacă n-are nimic. Că judecăm sărăcia şi bogăţia nu după numărul averii, ci după starea sufletului. [13, 1]

Bogăţie

Să nu umblăm dar după bogăţie, nici să fugim de sărăcie; ci fiecare să ne îngrijim înainte de toate de sufletul nostru; să-l facem destoinic şi pentru chivernisirea vieţii de aici, şi pentru plecarea de aici. [19, 4]
Dar bogăţia cea duhovnicească scapă de toate aceste primejdii: este mai presus de orice pericol; îşi râde de hoţi, de spărgători, de invidioşi şi calomniatori, îşi râde chiar de moarte. La moarte nu se desparte de cei ce o au, ci atunci mai cu seamă, după moarte, este mai sigura stăpânirea ei; călătoreşte odată cu stăpânii ei, se mută cu ei în viaţa viitoare, ajunge minunat apărător al celor cu care a păşit pe celălalt tărâm şi-l pleacă pe Judecător spre îndurare. [27, 1]
Nu spun aşa ca să învinuiesc pe cei bogaţi, ci pe cei care folosesc rău bogăţia. Bogăţia nu e rea dacă o întrebuinţăm cum trebuie. Nu bogăţia e rea, ci mândria, îngâmfarea. Dacă avuţia ar fi rea, nu ne-am ruga cu toţii să ajungem în şanurile lui Avraam, care a avut trei sute optsprezece slugi de casa. Deci nu bogăţia e rea, ci rea e întrebuinţarea nelegiuită a bogăţiei. [28, 2]

Maxime patristice, Sfântul Ioan Gură de Aur, protosinghel Teodosie Paraschiv

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here