Maxime şi cugetări patristice

0
176
Cugetari

Cugetari despre Întâlnire

De aceea, vă rog, să râvnim să nu facem ceva ce întristează Sfântul Duh. Dacă trebuie să mergem în oraş, să nu ne ducem la adunările vătămătoare ori la întâlnirile nefolositoare şi pline de flecăreli. Să nu avem nimic mai de cinste decât Biserica şi casele de rugăciune şi întâlnirile cu discuţii duhovniceşti. [61, 25]

Cugetarea despre Întâmplare

Nu întâmplările neprevăzute pricinuiesc frământare şi tulburare, ci noi şi sufletul nostru. Când sufletul nostru e în bună rânduială, stăm liniştiţi ca într-un port, chiar de s-ar ridica de pretutindeni cu miile furtunile. Când (sufletul) nu-i în bună rânduială, de ne-ar bate de pretutindeni vânt prielnic, nu stăm mai bine decât în mijlocul furtunii. [21, I]

Cugetari despre Întristare

Bună este întristarea pentru cei ce se pocăiesc sincer. [19,7]

Că dacă chiar întristarea de păcate – singura folositoare -, când este necumpătată, vatămă pe cineva, apoi cu atât mai mult va vătăma când este pentru alte pricini. [49, XXXVIII]

Ar trebui ca noi să ne întristăm nu atunci când suntem pedepsiţi, ci atunci când păcătuim. Ascultă pe Pavel cum vaită pentru păcate de care nu mai era ameninţat să mai fie pedepsit; „Căci eu sunt cel mai mic dintre Apostoli. Eu nu sunt vrednic să mă numesc Apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu” (I Cor. 15,9); ascultă şi pe David, care, crezând ca a supărat pe Dumnezeu, chema asupra sa pedeapsa, zicând: „Iată, eu am păcătuit! Fărădelegea am făcut-o eu. Dar aceste oi ce-au făcut? Deci îndreaptă-ţi mâna Ta asupra mea şi asupra casei tatălui meu!” (II Regi 24, 17), fiindcă a supăra pe Dumnezeu e cu mult mai grav decât a fi pedepsit. [48, 5]

Cugetari despre Înţelepciune

Ca să fii înţelept, e de ajuns să te temi de Dumnezeu. Ca sa fii intelept trebuie să ai o judecată conformă cu adevărul asupra lucrurilor omeneşti. Culmea înţelepciunii constă în a nu fi încântat de lucruri copilăreşti. [57, 87]

Când cineva iese din măsura şi din hotarele înţelepciunii, devine în acelaşi timp şi fricos, şi obraznic, fiindcă sufletul lui a slăbit. [48, 20]

Cugetarea despre Învăţătură

De multe ori, Dumnezeu, când nu ne convinge cuvintele, ne lasă să ne învăţăm minte cu faptele. [19, 1]

Cugetari despre Înviere

Toţi vor învia, desigur, însă nu toţi spre viaţă, ci unii spre osândă, iar alţii spre viaţă. [48, 13]

Deci nimeni să nu se îndoiască de înviere; dacã cineva se îndoieşte, apoi să se gândească la câte a făcut Dumnezeu din ceea ce nu erau, şi atunci va primi şi dovada învierii. [49, XVII]

Deci nu te îndoi de înviere, fiindcă credinţa aceasta îndoielnică este drăcească. Şi diavolul încearcă nu numai ca tu să nu crezi în înviere, dar încă să te înstrăinezi de faptele cele bune şi să te pierzi. Omul care nu crede în înviere, care nu o aşteaptă şi nici nu crede că are a da seama de faptele sale, nu se va îndeletnici cu virtutea şi, neîndeletnicindu-se cu virtutea, nu va crede în înviere. [49, XVII]

Omul care poate cugeta la înviere şi s-a mutat cu totul în viaţa cea de dincolo le socoteşte o nimica pe toate cele de aici: bogăţia, belşugul, aurul, argintul, hainele, petrecerile, mesele bogate şi pe cele asemenea lor. Iar odată ce le socoteşte pe acestea o nimica, îi vine mai uşor să aibă grijă de săraci. [41,1]

Cugetarea despre Învinovăţire

Căci a învinovăţi pe Dumnezeu nu este nimic altceva decât că lutul se împotriveşte şi învinovăţeşte pe olar. Nu numai că nu trebuie a se împotrivi cineva, dar nici chiar a grăi sau gândi ceva împotriva lui Dumnezeu. El trebuie să se asemene cu lutul cel neînsufleţit, care se modelează după mâinile olarului şi lasă a fi purtat încoace şi încolo, după voinţa aceluia. [48,

Cugetari despre Judecata de apoi

Ştiindu-le dar pe toate acestea, gândindu-ne la ziua cea înfricoşătoare a Judecăţii, la focul iadului şi la muncile înfricoşătoare de acolo, să ne întoarcem de pe calea noastră cea rãtăcită. Va veni vremea când teatrul lumii acesteia se va risipi. Atunci nu mai putem lupta; după trecerea acestei vieţi, nu mai suntem neguţători; după ce s-a închis stadionul, nu mai putem fi încununaţi. [19, 9] 419. Pentru că şi acum toţi câţi nu cred în judecata viitoare au altă pricină de a nu crede decât aceea că au o viaţă stricată şi o conştiinţă rea. Prin urmare, dacă ne curăţim de păcate; dacă ne învaţă minte frica pricinuită de pedepsele trecute, vom fi înduplecaţi să primim şi învăţătura despre pedepsele cele viitoare.

Da, după cum învăţăturile rele aduc după ele viaţa stricată, tot aşa şi viaţa stricată naşte de multe ori învăţături rele. [39, 6] 420. Adu-ţi aminte de cele spuse în Evanghelie: îngerii care trec în toate părţile; de cămara de nuntă închisă; de candelele cele stinse; de puterile care târăsc în cuptorul cel cu foc. Mai gândeşte-te apoi şi la aceea că, dacă astăzi s-ar aduce de faţă aici în Biserică vreo faptă ascunsă a unuia dintre noi, cât de mult nu ar dori acela ca mai degrabă să se deschidă pământul şi să-l înghită de viu, decât să aibă atâţia martori ai răutăţii sale.  Dar încă atunci ce nu vom suferi, când cele ascunse ale noastre vor fi aduse în mijlocul întregii lumi, ca într-un teatru Nălucit şi vestit, si când cei ce ne cunosc si cei ce nu ne cunosc se vor uita curioşi la toate faptele noastre? [48, 5]

Cugetari despre Judecata particulara

Omul care pleacă pe lumea cealaltă cu fapte multe, şi bune şi rele, va avea oarecare uşurare în chinul şi în muncile de acolo; nu este însă cu putinţă a spune câte chinuri va suferi cel lipsit de fapte bune, dar încărcat numai cu fapte rele atunci când va fi trimis în chinul cel fără de sfârşit. Acolo se vor pune în balanţă faptele rele cu cele bune.

Dacă faptele bune vor înclina cumpăna balanţei, faptele bune vor ajuta mult săvârsitorului lor. Paguba de pe urma săvârşirii faptelor rele nu va avea atâta putere încât el să-şi piardă locul dobândit la început; dar dacă faptele rele sunt mai grele decât cele bune, ele îl duc în focul gheenei. Nu este atât de grea mulţimea faptelor bune încât să poată opri grabnica pogorâre a cumpenei balanţei în care sunt aşezate faptele cele rele. Şi acest lucru nu-l spune numai gândirea mea, ci şi cuvintele dumnezeieşti. Scriptura grăieşte asa: „Va da fiecăruia după faptele lui” [1,19]

Maxime şi cugetări patristice, Sfântul Ioan Gură de Aur, Protosinghel Teodosie Paraschiv

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here