Maxime patristice- Sfântul Ioan Gură de Aur

cuvinteDeznădejde

Deznădejdea nu-l lasă pe cel căzut să se scoale, iar trândăvia îl culcă la pământ pe cel în picioare. Una ne lipseşte de bunătăţile ce le putem avea; cealaltă nu ne lasă să scăpăm de păcatele ce ne apasă. Trândăvia ne aruncă jos, chiar de-am sta în cer; deznădejdea ne pogoară în adâncul păcatului; dar îndepărtarea deznădejdii ne face să ne ridicăm repede din adâncul acela. [19, 1].

Nici o armă a diavolului nu-i atât de tare ca deznădejdea. Diavolul nu se bucură atâta când păcătuim, cât se bucură când deznădăjduim.

După cum corabia se scufundă când marea se tulbură şi valurile se înalţă de pretutindeni, tot aşa şi sufletul se surpă iute dacă nu are pe cineva să-i întindă mână de ajutor.

Sfântul loan Gura de Aur

Tristeţea, mântuitoare pentru iertarea păcatelor, e pierzătoare când depăşeşte măsura. [19, 1].

Omul care poate scăpa de laţul deznădejdii îşi recapătă tăria si nu încetează de a se lupta cu diavolul până la ultima-i suflare; chiar de-ar cădea în mii de noi păcate, se scoală din nou şi taie pe vrăjmaş. Dar cel ce rămâne înlănţuit cu gândul deznădejdii, cel căruia i-a slăbit tăria, cum va putea să i se împotrivească, cum va putea să biruie pe diavol, când o ia la fugă îndată ce îl vede? [1, 3].

Care este rădăcina şi mama deznădejdii? Trândăvia! Dar mai bine n-am numi-o numai rădăcină, ci şi hrănitoare şi mamă [1, 19].

Nici tu, dar, nu-ţi pierde nădejdea din pricina păcatelor tale, că mai grozav decât păcatul este rămânerea în păcat,mai cumplită decât căderea este neridicarea din cădere. [19, 5]

Deci să nu deznădăjduim, fiindcă nu a cădea este atât de cumplit, pe cât a zăcea jos după ce am căzut; nici a se răni este atât de greu, pe cât a nu te căuta, rănit fiind. „Cine se va

putea lăuda că are inimă curată” zice, „sau cine va cuteza a zice că este fără păcat?” (Pilde 20, 9).

Diavol

Diavolul a ajuns aşa cum a ajuns din pricina deznădejdii; mai întâi şi-a pierdut orice nădejde; în urmă, din deznădejde a căzut în mândrie. [1, 16]

Bunul Dumnezeu a pregătit şi acest lucru, ca diavolul să nu ne poată teroriza când se apropie de noi. Fiindcă nimeni n-ar putea să se împotrivească puterii lui. [48, 8]

Dacă nu ne-ar vedea călătorind prin pustiu, el n-ar cuteza să se apropie de noi. Pustiul şi locul de şedere al diavolului nu este nimic altceva decât păcatul. [48, 8]

Spurcat şi neruşinat este diavolul. Şi, deşi el se lup găsindu-se cu mult mai prejos decât noi, totuşi, şi în acest mod el ne biruieşte. Cauza nu poate fi alta decât faptul că noi nu încercăm să ne aflăm întotdeauna mai sus de săgeţile ce aruncă asupra noastră; căci atunci n-ar putea să se ridice p la noi, ci s-ar retrage jos. Tipul diavolului este şarpele. Şi dintru început chiar aşa 1-a rânduit Dumnezeu, apoi cu atât mai mult astăzi. [48, 8]

Divinaţie

Pe lângă [toate] acestea, mă rog ca şi bărbaţii, şi femeile să fugă deplin de divinaţie şi practicile [superstiţioase]. Căci aceste fleacuri sunt ale păgânilor şi ale celor încă robiţi de înşelare: preocuparea pentru croncănitul corbilor, pentru chiţăiturile şoarecilor, pentru trosniturile grinzilor, a primi cu plăcere întâlnirile cu oameni ce trăiesc ruşinos, dar a fugi de cei ce trăiesc întru evlavie şi sfinţenie, [considerându-i] pricini a mii de rele. Vezi câte sunt meşteşugirile diavolului? [58, 39]

Dorinţă

Nimic nu este atât de chinuitor pentru un om ca o dorinţă lipsită de împlinire. [49, XIV]

Dragoste

Dragostea ştie a face pe om înţelept, după cum îl face şi blând. [49, XXXIII]

Aceasta este adevărata dragoste, de a nu vedea în cel iubit şi în cel ce iubeşte două fiinţe despărţite, ci un singur om – ceea ce de nicăieri nu vine, fără numai din dragoste. [49, XXXIII]

Ea este mai blândă decât orice maică, mai îmbelşugată ca orice comoară, ea face şi pe cele grele şi anevoioase, uşoare și sprintene; virtutea ne-o arată totdeauna uşoară, iar răutatea amară şi hâdă.

Maxime patristice, Sfântul Ioan Gură de Aur, protosinghel Teodosie Paraschiv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here