Măsurile omului

0
175
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Omul nu este cel ce se poate cuprinde într-un mormânt; ci acela pe care nu-l poate cuprinde nici cosmosul.

Într-adevăr, gândurile noastre se ştiu, la orice depărtare s-ar întinde.

Sentimentele noastre se răspândesc şi se împlinesc în acele fiinţe şi lumi spre care sunt îndreptate.

Dacă voinţa noastră cea bună poate ajunge până la cerurile îngereşti, va plăsmui în jurul nostru un cerc mai larg decât cosmosul, aşa încât tot ce se află în acest cerc simte aceasta.

Dacă nu sufletul conştient, atunci sufletul inconştient al tuturor fiinţelor simte gândurile noastre, sentimentele noastre şi voinţa noastră bună, într-o măsură mai mare sau mai mică, lucru care ţine atât de aceste fiinţe, cât şi de noi înşine.

Cu adevărat, omul nu este cel ce se poate cuprinde într-un mormânt, ci acela pe care nu-l poate cuprinde nici cosmosul.

Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei şi Jicei, “Gânduri despre bine şi rău”, Editura Predania, Bucureşti, 2009