Măsura lucrurilor – Vremea și atmosfera

0
283
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

vremea

Vremea apare în urma interacţiunii dintre uscat, ocean si atmosferă cu radiaţiile solare şi mişcarea de rotaţie a Pământului, fiind astfel complicat de măsurat şi greu de prognozat, explică Andrew Robinson, în ampla sa lucrare, “Măsura lucrurilor”.

După Aristotel, căldura soarelui ducea la evaporarea apei din oceane, care se ridica în atmosferă până când se răcea suficient pentru a se condensa din nou în apă; aceasta cădea în oceane şi pe Pământ sub formă de ploaie. S-a crezut astfel multă vreme că furtunile deplasează valul de căldură, purtându-l din părţile mai calde ale Pământului din jurul ecuatorului spre regiunile mai reci, răspândindu-l spre poli. Vânturile care luau naştere primeau nume în funcţie de proprietăţile lor locale, precum sirocco, foehn şi harmattan.

Cu toate acestea, de-abia la jumătatea secolului al XVIII-lea au fost înţelese comportamentul şi direcţia vânturilor din punct de vedere ştiinţific. Cum pot fi explicate vânturile alizee la latitudini medii, care suflă dinspre nord-est în emisfera nordică (de care s-a folosit Columb când naviga spre Lumea Nouă) şi dinspre sud-est în emisfera sudică?

George Hadley, avocat londonez, a propus în 1735 ipoteza „celulelor” de convecţie, în care aerul rece se ridica în atmosferă la ecuator, îşi pierdea umiditatea pe măsură ce se răcea, iar apoi circula spre poli, revenind pe Pământ, cobora din nou la ecuator dinspre nord şi sud, adunând umezeala, şi relua ciclul. Cu toate acestea, pentru că Pământul nu este imobil, ci se roteşte, vântul „rămânea în urma” acestuia – cu cât era mai aproape de ecuator (unde Pământul se roteşte mai repede), cu atât creştea decalajul – ceea ce înseamnă că mişcarea Pământului are o componentă estică.

poza 2

Vânturile au fost clasificate de către amiralul Francis Beaufort în prima jumătate a secolului al XlX-lea, în funcţie de viteză şi de valurile pe care le creau în mare. Scara lui Beaufort împarte vânturile după 13 numere, cuprinse între 0 („calm”, suprafaţa mării, „ca o oglindă”) şi 12 („uragan”, marea este „în întregime albă din cauza spumei valurilor”). Cu toate acestea, primii paşi ştiinţifici în cercetarea structurii integrale a atmosferei datează de la începutul secolului XX.

Gradul Descrierea Viteza vântului
Beaufort vântului (km/h)
0 calm <1
1 vânt perceptibil 1-5
2 vânt foarte uşor 6-11
3 vânt uşor 12-19
4 vânt moderat 20-28
5 vânt semnificativ 29-38
6 vânt puternic 39-49
7 vânt foarte puternic 50-61
8 vânt extrem de puternic 62-74
9 început de furtună 75-88
10 furtună 89-102
11 furtună violentă 103-117
12 uragan peste 118

Structura atmosferei

poza 3

Atmosfera se rarefiază odată cu creşterea altitudinii. De fapt, stratul de ozon este comun cu stratosfera, dar cea mai mare concentraţie de ozon se află în mijlocul stratului.

Experimentele cu zmeie şi baloane, precum şi examinarea fenomenelor de tipul cometelor, al aurorelor şi al transmisiunilor de unde radio, au dus în prezent la împărţirea atmosferei pe zone, în funcţie de altitudini.

Norii sunt aproape Ia fel de prezenţi ca şi vântul din troposferă şi chiar şi din stratosfera, cu excepţia celor mai uscate zone deşertice. Dar sunt şi mai greu de înţeles.

Pe de o parte, este un lucru dovedit faptul că norii au rol de umbrele şi că împiedică încălzirea globală prin reflectarea radiaţiilor solare înapoi în spaţiu; pe de altă parre, s-a dovedit că norii se comportă asemenea unor pături, sporind încălzirea prin captarea de căldură în atmosfera inferioară.

Mai mult, pentru noi fămâne un mister felul în care norii provoacă furtuni, tornade şi fulgere. S-ar putea crede că într-un nor se găseşte mai multă apă decât în aerul pur din jurul acestuia, dar cantităţile sunt de fapt aceleaşi. Diferenţa este că vaporii de apă din nor se condensează în picături, cristale de gheaţă şi un amestec de gheaţă şi apă, deoarece temperatura din interiorul norului este mai mică decât cea din aerul pur.

Nici măcar culoarea norului – alb ca vata şi nu negru precum furtuna – nu răspunde aşteptărilor.

Culoarea norilor

„Culoarea depinde în primul rând de amestecul de gheaţă şi apă şi de mărimea picăturilor de apă şi mai puţin de cantitatea totală de apă”, scrie fizicianul Albert Zijlstra.

Dacă doriţi să estimaţi cantitatea de apă dintr-un nor, numărul de referinţă îl reprezintă volumul (care poate fi calculat după dimensiunea umbrei norului), din care a milioana parte este apă. Un nor mic, de 500 x 500 de metri cu o înălţime de 100 de metri — de unde rezultă un volum de 25 de milioane metri cubi – conţine aproximativ 25 de metri cubi de apă, având o greutate de 25 de tone.

Carmen Vîntu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here