Măsura lucrurilor, de Andrew Robinson

0
68

Dintre toate lucrurile care pot fi măsurate, timpul este cel pe care îl conştientizăm cel mai des în viaţa de zi cu zi (Măsura lucrurilor, de Andrew Robinson). Oricine are un ceas şi înţelege unităţile componente ale timpului: secunde, minute, ore, zile, săptămâni şi aşa mai departe. Ne-am obişnuit cu faptul că minutul are 60 de secunde, ora 60 de minute, ziua 24 de ore, săptămâna 7 zile. Când Revoluţia Franceză a vrut să facă ziua de 10 ore a câte 100 de minute astfel încât să avem o săptămână de 10 zile, lumea s-a revoltat. Chiar şi ştiinţificul Système Internanational, un sistem zecimal, face din zecime o unitate fundamentală.
Dar de unde au apărut oare aceste numere – 60, 24, 7 – întrucâtva surprinzătoare? Din vechea Mesopotamie şi de la babilonieni ne-a rămas ora de 60 de minute. De la vechii egipteni am păstrat ziua de 24 de ore, împărţind ziua şi noaptea în câte 12 ore fiecare. Astrologia elenistă, alături de calendarul iudeo-creştin, a fixat săptămâna de 7 zile.
Mai puţin cunoscut este motivul pentru care aceste civilizaţii au recurs la aceste subdiviziuni şi pentru care noi, modernii, le perpetuăm de milenii. Care este semnificaţia anumitor numere, cum au evoluat unităţile de măsură precum piciorul, pfundul şi galonul şi de ce au avut o atât de mare însemnătate pentru istoria
umanităţii?

Turnul cu ceas din Berna, Elveţia, secolul al XVI-lea. Sub ceasul principal se află ceasul astronomic cu un zodiac care se mişcă, iar la dreapta este un glockenspiel. Chiar în vârf, un personaj masculin bate într-un clopot la oră fixă. În glockenspiel, un bufon bate alternativ în două clopote, în timp ce un carusel cu şapte urşi se învârteşte, fiecare urs reprezentând o zi a săptămânii. Această fotografie a fost făcută în jurul anului 1900, când un tânăr savant ingenios, elveţian de origine, Albert Einstein, aflat în Berna, a început să mediteze asupra misterului timpului.

 

Măsura lucrurilor, de Andrew Robinson, Cap. I