Invenţii care au schimbat lumea – din perioada iluminismului – Maşina de egrenat (1797)

0
1067

Masina de egrenatÎn copilărie, Eli Whitney şi-a petrecut o mare parte a timpului j în atelierul metalurgic al tatălui lui, demontând şi reasamblând ceasuri,

doar ca să vadă cum funcţionau. Avea o intensă curiozitate înnăscută caracteristică majorităţii inventatorilor. În plus, avea voinţa de a-şi vedea  puse în practică ideile. La numai 14 ani deţinea propriul atelier dse producţie: făcea cuie, utilizând o maşină proiectată şi construita ude el însuşi.

Mai târziu,  Whitney a mers la Yale, a făcut nişte datorii şi şi-a luat o slujbă de profesor pentru a le achita. Astfel a ajuns la o plantaţie din Savannah, în statul Georgia, unde i-a auzit pe cultivatorii de bumbac plângându-se că pierd foarte mult timp cu curăţatul recoltei de bumbac. Scoaterea seminţelor era migăloasă şi de-abia obţineau o jumătate de kilogram de bumbac după o zi întreagă de muncă. Whitney era un observator ager, cu ochi pentru detaliu. A urmărit mişcările făcute de lucrătorii care separau seminţele de fibre. O mână ţinea sămânţa, în timp ce cealaltă pieptăna mănunchiurile de fibre.

Eli Whitney s-a hotărât să proiecteze o maşină care să imite mişcările manuale şi să execute această treabă migăloasă mult mai rapid. A con-ceput un dispozitiv relativ simplu. Acesta consta dintr-un tambur metalic prevăzut cu dinţi de sârmă. Bumbacul brut, luat direct de pe câmp, era dat prin cilindru şi învârtit în jurul dinţilor care intrau în şanţurile practi-cate într-o piesă de lemn. Dinţii în formă de cârlig desfăceau fibrele de bumbac, lăsând seminţele în urmă; o perie rotativă, care se mişca de patru ori mai rapid decât tamburul, curăţa apoi puful de pe cârlige. Acest dispozitiv simplu s-a dovedit a fi de 50 de ori mai rapid decât scoaterea manuală a seminţelor.

Invenţia lui Eli Whitney, maşina de egrenat, a avut implicaţii nebănuite. Pe lângă faptul că a uşurat mult munca ţăranilor, a adus producţia comercială de bumbac la o scară incredibilă. In 1793, anul în care Eli Whitney îşi inventa maşina, în Statele Unite se recoltau aproximativ  80 de tone de bumbac. Peste numai doi ani, datorită utilizării maşinii de egrenat, producţia a crescut la aproape 3000 de tone, ajungând în 1810 la 42.000 de tone pe an. Această creştere a producţiei a contribuit mult la revigorarea unei industrii moleşite din Sud. A contribuit, de asemenea, la declanşarea revoluţiei Industriale în America. După ce maşinii de egrenat i s-a ataşat motor cu aburi, procesul a devenit automat – un proces complet industrial. Succesul industriei bumbacului a eclipsat posibilele ramuri concurente precum cea a tutunului şi a indigoferelor. Este un exemplu remarcabil de invenţie realizată „dintr-un foc”.

De asemenea, o invenţie gândită şi pusă în practică foarte rapid. Din momentul în care  Eli Whitney a început să se gândească la problemă pânăn când  maşina a fost gata nu au trecut decât zece zile. În acele zece zile, faţa Sudului şi caracterul economiei americane au devenit de nerecunoscut. Se poate spune că a fost cea mai importantă invenţie din istoria economiei americane.

Invenții care au schimbat lumea, Rodney Castleden

Jurnal Spiritual

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here