Problema este următoarea: ce atitudine avem față de Duhul Sfânt? Suntem plini sau nu de puterea Lui? Ca să putem răspunde corect la aceste întrebări, este bine să cercetăm cu atenție ce s-a întâmplat cu Sfântul Apostol Petru la zece zile după Înălțarea Domnului. După Coborârea Duhului Sfânt Apostolul Petru a ținut prima predică. Îl cunoaștem pe Sfântul Petru în diferite ipostaze: curajos, uneori iluminat făcând mărturisiri fundamentale, alteori șovăitor, plin de gânduri omenești, înfricoșându-se și lepădându-se de Hristos în curtea arhiereului.
După Pogorârea Sfântului Duh, Apostolul Petru este un om cu totul nou, cu un curaj infinit, este ca un monolit de granit, cu o puternică lumină interioară. El predică Evanghelia simplu, fără talent oratoric, face numai unele mustrări cu scopul de a îndrepta pe cei păcătoși. Predica lui însă are un efect formidabil, căci se convertesc 3000 de suflete. Datorită Duhului Sfânt, Apostolul Petru este dispus la orice sacrificiu. La fel au fost toți sfinții, căci prezența Duhului Sfânt se vădește în roade. Predica Sfântului Petru a trezit conștiințele și a trezit credința puternică (ce se naște din pocăință). În fond nu este o predică, ci o mărturie pentru Domnul Iisus Hristos. De 2000 de ani în lume se dezbate procesul deschis de satana împotriva Mântuitorului Iisus. Stăpânitorul acestei lumi (Ioan 12, 31) nu vrea să se lipsească de supușii săi. De 2000 de ani Biserica este prigonită pe pământ, adeseori chiar de cei dinlăuntrul ei. Fiecare generație și fiecare membru al Bisericii trebuie să depună mărturie în acest proces care depășește orice timp și orice spațiu.
Pe cei care Îl mărturisesc pe Hristos, Domnul Iisus îi va recunoaște în fața Tatălui Său. La capătul acestui proces se va învedera tuturor cum L-am cunoscut pe Domnul și cât de mult am simțit puterea Duhului Sfânt în viața noastră, cât de mult ne-am căit de păcate, cât de mult Duhul Sfânt a străpuns inimile noastre. Așadar, ne sunt de neapărată trebuință pocăința, spovedania și apoi – ca rezultat – viața nouă în această lume, viață trăită în Dumnezeu. Adevărul că Dumnezeu există, că Dumnezeu este Iubire, nu trebuie mărturisit prin tomuri de predici, ci prin viața celor care cred. Credința este viață. Nu de rău să ne plângem, ci de lipsa binelui. Lipsesc martorii lui Hristos în lume! Lipsește Duhul Sfânt în viața noastră. Nu bomba atomică trebuie să ne înspăimânte, ci bomba mâniei lui Dumnezeu care apare pentru păcatele noastre grele și pentru lipsa noastră de pocăință! Să ne întoarcem la viața în Dumnezeu, ceea ce depinde numai de noi. Să chemăm Duhul Sfânt în toate împrejurările, în orice gând sau faptă, și atunci când El va fi prezent în viața noastră vom merita să ne chemăm creștini.
„Smerenia și dragostea, însușirile trăirii ortodoxe” – Sofian Boghiu
Jurnal Spiritual
