Cum şi-a câştigat Maria Brâncoveanu dreptul de a intra în istorie

0
315
Marica - Maria BrancoveanuDoamna Maria, soţia domnitorului, a trecut cu mare cinste şi credinţă alături de Constantin Brâncoveanu, prin toate rangurile şi măririle şi a înfruntat cu multă tărie martiriului familiei şi exilul, dar prin frumoasele ei însuşiri şi ca bun administrator a fabuloasei averi a Brâncovenilor a câştigat un mare prestigiu în epocă şi în istorie.

2014 este Anul Brâncoveanu, un omagiu pentru personalitatea marelui domnitor Constantin Brâncoveanu, de la al cărui martiriu se împlinesc 300 de ani, şi o rememorare a faptelor şi personalităţilor care au marcat Epoca Brâncoveanu.

Marica, o fată frumoasă, cuminte şi chibzuită

Bunicul, Antonie din Popeşti, era cel mai mic dintre fiii lui Mihai grecul din Târgşor şi fratele mai mic al Tudorei, ibovnica lui Mihai Viteazul. Fusese boierit de domnitor şi moştenise de la tatăl sau Popeştii, un sat în cuprinsul oraşului Târgşor, cu pământurile, rumânii, viile, moara, pădurea şi cu un conac încăpător. Bun gospodar, modest şi chibzuit a reuşit să-şi sporească mult averea, iar în dregătoriile pe care le-a ocupat sub postelnicul Constantin Cantacuzino s-a dovedit harnic şi cinstit. Antonie din Popeşti a urcat pe tronul ţării Româneşti în 3 martie 1669.

Pe fiul şi urmaşul sau Neagu, Antonie Vodă l-a crescut la fel de cinstit şi de muncitor.

Ea l-a căsătorit cu Elena, posibil o fină sau chiar o rudă a doamnei Elina Cantacuzino. Primul lor băiat a fost botezat Pană şi a luat numele de Negoescu după tatăl sau, iar Maria, sora sa, de mică alintată Marica, era o copila de 5-6 ani când bunicul ei s-a urcat în tronul Ţării Româneşti. A venit să trăiască la curţile domneşti de la Bucureşti, mult mai mari şi mai impozante decât cele de la Popeşti, dar când Antonie Vodă a murit în februarie 1872, Marica s-a întors, cu părinţii ei, fără mari regrete la curţile lor.

Frumoasei Marica i se dusese vestea că era cuminte, foarte gospodină, chibzuită şi cu ceva ştiinţă de carte.

Tatăl ei făgăduise că la moartea lui îi va lasă moşia Popeştilor şi două locuri mari în Poliţia Bucureştilor. Fata era vegheată de doamna Elina Cantacuzino, bunica micului Constantin Brâncoveanu, care îşi căsătorise pe una din fiicele ei, Stanca, cu marele boier Papa din Brâncoveni.

În 1655, în timpul răscoala seimenilor şi dărăbanilor, Papa Brâncoveanu a fost ucis, casele jefuite şi arse, iar jupâneasa Stanca şi micul Constantin abia au reuşit să fugă. Doamna Elina i-a purtat de grijă lui Constantin, care a fost crescut şi educat mai ales de Cantacuzini, iar când tânărul a ajuns la vârstă bărbăţiei era frumos, învăţat şi priceput să-şi administreze nenumăratele moşii şi a intrat în dregătorii. Doamna Elina l-a făcut pe Constantin s-o întâlnească pe jupâniţa Marica din Popeşti, care era era cu vreo 10 ani mai tânăra că el, fata i-a plăcut şi căsătoria s-a făcut cu mare pompă la Filipeşti, în palatul doamnei Elina, prin 1675 sau 1676.

Doamna Marica administra totul

Marica l-a ajutat cum nu se poate mai bine pe soţul ei Constantin şi a trecut alături de el prin toate rangurile şi măririle: mare dregător de rangul doi şi din 1679 dregător de rangul întâi, divănit, vel postelnic mai întâi şi apoi vel logofăt până în 1678.

La 28 octombrie 1688, la moartea unchiului său Şerban Vodă, rudele sale Cantacuzinii l-au urcat pe Constantin Brăncoveanu tronul Ţării Româneşti şi din mică boieroaică Marica a devenit mare jupâneasă şi apoi prima prahoveancă Doamnă a Ţării Româneşti, dar a rămas o femeie bună, modestă, muncitoare şi cu credinţă în Dumnezeu.

Trebuia să adminstreze averi din ce în ce mai mari, moşii, vii, mori, vechili şi ispravnici de la nenumăratele palate, conace şi mănăstiri, şi cu o trăsurică uşoară bătea ţara în sus şi în jos, însoţită de un vizitiu credincios, un fecior şi doi paici înarmaţi. Mergea peste tot, la ctitoriile de la Horezu, Mogoşoaia, Potlogi sau Sâmbăta, peste munţi, sau la mănăstirea Târgşor, ctitorie a bunicului.

Trecea mereu şi pe la moşia ei de la Popeşti sau la moşia de la Negoieşti a fratelui ei, jupan Pană Negoescu.

Se ducea şi la Brebu să vadă cum merg lucrările la mănăstirea şi curţile domneşti, începute de Matei Basarab. La dezgropatul, tăiatului şi culesul viilor era la Urlaţi, care erau cele mai mari dintre toate viile familiei Brâncoveanu şi aveau soiurile cele mai alese. Se făcea mult vin pentru că la Curţilor domneşti ospeţele se ţineau lanţ, dar se şi vindea pe preţ bun şi se umplea vistieria domnească.

Cerceta cu atenţie şi pricepere, laudă şi răsplătea iscusinţa şi hărnicia sau certa şi pedepsea fără milă hoţia, lenea şi nepriceperea şi nimeni nu i se împotrivea doamnei căci se ştia că Vodă o ţinea pe Marica în mare cinste. Doamna administra bine totul şi bani erau trimişi la băncile din Viena, Veneţia şi Amsterdam.

Doamna Marica, femeie bună şi credincioasă, îl ajutase pe domnitor să ctitorească locaşuri sfinte.

A ctitorit şi ea, pe unul din locurile ei din Bucureşti, “Biserica dintr-o zi”. Bisericuţa, se zice, fusese ridicată din lemn într-o singură zi, conform unui rămăşag pus de postelnicul Neagu, tatăl ei, şi îi fusese dată ca zestre.

În 1702 Marica a zidit biserica, ispravnic fiind vel aga Enache Văcărescu. Biserica este pe actuală stradă Academiei la numărul 22 colţ cu str. Biserica Enei.

Marica, o bună mamă

I-a dăruit lui Brâncoveanu 11 copii, 4 băieţi şi 7 fete, pe care i-au crescut frumos, le-au dat învăţătură şi i-au înzestrat şi rostuit cât mai bine.

Constantin, cel mai mare, deja mare dregător, se căsătorise cu Aniţa Balş, fiica marelui vornic Ioniţă din Moldova, Radu era logodit cu fiica lui Antioh Vodă Cantemir, dar n-a mai ajuns să se căsătorească, iar Matei, când a murit de-abia ieşise din adolescenţă.

Cele şapte fete au fost toate căsătorite înainte de 1714.

Cea mai mare, Stanca a fost căsătorită cu beizadea Radu, fiul lui Alexandru Iliaş Vodă, ultimul Muşatin, un tânăr frumos şi cuminte care însă după căsătorie s-a apucat de băutură şi a devenit un tiran, problema s-a rezolvat prin moartea sa şi Stanca a rămas văduva fără copii.

A două fată, Maria, a fost măritată cu Constantin Duca, domnitorul Moldovei, mazilit la un an de la căsătorie. Pentru a-l scapă, Maria a implorat-o pe Marica să trimită bani la Stambul că să-l aducă din nou pe tron şi Brâncoveanu a plătit, dar după mai multe luni a sosit vestea că Maria a murit de ciumă la Constantinopol.

Cea mai bună alianţa a fost făcută prin căsătoria fiicei Elenca cu Scarlat Mavrocordat, fiul marelui dragoman al Porţii, care-i fusese până atunci un duşman.

Celelalte patru fete au fost măritate cu boieri de ţară sau cu greci din Fanar. Safta a luat pe Radu Creţulescu, Ancuţa pe Nicolae Puset din Moldova, Bălaşa pe Manolache Lambrino şi Smaranda a luat un boier Băleanu.

Doamna Marica, o văduvă dârză

Fiind de mai multe ori în primejdie să-şi piardă tronul şi chiar capul, Constantin Brâncoveanu trimisese sume uriaşe la Constantinopol şi banii l-au ajutat să treacă peste momentele de criză. Dar marea sa avere a atras invidia puternicilor Cantacuzini, care deşi îl sprijiniseră în prima parte a domniei, începuseră să uneltească pentru a-i lua tronul. Şi pofta de aur a otomanilor crescuse atât de mult încât nu se mai mulţumeau cu nenumăratele biruri care le veneau de peste Dunăre şi au socotit că a venit vremea să-i ia lui Brâncoveanului întreaga avere.

Pregătirea şi executarea mazilirii s-au făcut în cea mai mare taină în primăvară anului 1714.

Totuşi un grec din Stanbul, care era în bune relaţii cu Brâncoveanu, i-a trimis o scrisoare în care îl avertiza. Din prudenţă, doamna Marica a stăruit mult ca familia să se întoarcă la Curţile din Târgovişte pentru petrecerea Paştilor şi, pentru că domnitorul obişnuia să îşi asculte doamna, s-au pregătit de plecare, dar tocmai atunci se îmbolnăvise grav fiica lor cea mare, Stanca şi au rămas la Curtea din Bucureşti.

De-abia fusese Stanca îngropată la Mitropolie şi marţi, în Săptămâna Mare, Brâncoveanu a fost arestat chiar în palatul sau şi dus la Stanbul, împreună cu cei patru fii ai săi, doi gineri, doamna Maria, nora lor Anica şi nepoţelul Constantin. Cele două femei şi Bălaşa, fiica Brâncovenilor, arestată şi ea la Stanbul, au fost închise mai întâi la închisoarea Ceaus Emini şi apoi mutate la teribila Edicule.

Otomanii încercau să afle unde sunt ascunse marile averi ale Brâncovenilor.

Ei l-au supus pe domnitor şi pe băieţii lui la nemumarate schingiuiri, la care doamna Marica a fost dusă să asiste.

În 15 august Voievodul Constantin Brâncoveanu şi Doamna Maria adunasera 40 de ani de căsnicie, domnitorul urma să împlinească 60 de ani de viaţă şi Maria işi sărbătorea ziua numelor. Când a primit, în închisoare, vestea cutremurătoare că soţul, cei patru fii şi ginerele ei au fost ucişi şi trupurile lor azvârlite în mare, Marica a dovedit o tărie de neînchipuit. Şi-a înfrânt durerea şi lacrimile şi a luat legătura cu patriarhul de la Constantinopol şi împreună au tocmit nişte pescari să scoată trupurile din apă şi martirii au fost îngropaţi într-o mănăstire din insula Prinkipo.

Cele trei femei au fost duse mai întîi ca roabe în seraiul sultanului, apoi condamnate la închisoare pe viaţă.

După şapte luni doamna Marica a reuşit să obţină eliberarea, în schimbul a 50.000 de galbeni împrumutaţi cu dobânda uriaşă, şi exilul, la Kutais, pe ţărmul georgian al Marii Negre.

După un an şi jumătate în exil doamnei Marica i s-a permis să se întoarcă în Ţară Românească , Poarta hotărîse să-l pună pe tron pe Ioan Mavrocordat, cu porunca de readuce în ţară toţi pribegii, şi a scutit Valahia de tribut şi de biruri pe un an.

În octombrie 1716, în drumul spre Bucureşti, doamna Marica a adresat o scrisoare Mitropolitului Ţării Româneşti, boierilor şi prin ei întregului popor, vorbindu-le de iertarea acordată tuturor pribegilor, de scutirea de biruri şi îndemnându-i să se întoarcă la casele lor şi să se apuce de treabă spre binele ţării. A fost o adevărată “proclamaţie”, singură pe care o femeie o adresase vreodată românilor.

Doamna Marica cea bună şi blândă a devenit o femeie de fier.

L-a ajutat pe noul domnitor să-i aşeze pe pribegi pe la casele lor, a redobândit o mare parte din moşiile, satele, viile şi morile pe care le avusese şi a reuşit să recupereze, stăruind pe lângă împăratul Carol al VI-lea al Austriei, banii pe care îi depusese la Viena. Şi-a înzestrat din nou familia, fiicele ei a primit câte o moşie şi restul averii l-a păstrat pentru nepotul ei Constantin, singurul urmaş pe linie bărbătească al lui Constantin Brâncoveanu.

În 1720 Marica a reuşit să aducă în ţară rămăşiţele pământeşti ale soţului ei, şi probabil şi ale copiilor.

Ea le-a înmormântat în Biserica Sfântul Gheorghe Nou. Deasupra mormântului domnitorului, prin grijă doamnei Maria, s-a aşezat o lespede simplă de marmură albă, cu chenar floral specific brâncovenesc şi pe candelă de argintde deasupora criptei s-a inscripţionat în litere mărunte chirilice :

« Această candelă, ce s-au dat la s(ve)ţi Gheorghie cel Nou, luminează unde odihnescu oasele fericitului Domnu Io Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod şi iaste făcută de Doamna Marii Sale Măriia, carea şi măria sa nădăjduieşte în Domnul iarăşi aici să i se odihnească oasele ».

În aceeaşi biserica, începută de bunicul ei, Antonie Vodă din Popeşti, a fost şi ea îngropată, în decembrie 1729, alături de trupul voievodului.

Sursa: stiri.tvr.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here