Maria Magdalena – purtătoarea mesajului Învierii

0
274
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Maria„Iar în ziua întâi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis de dimineață, fiind încă întuneric și a văzut piatra ridicată de pe mormânt” (Ioan 20,1). Această primă zi a săptămânii deschide un timp cu totul altul, acel timp în care tot ceea ce a fost săvârșit până acum se revelează ca noutate a vieții, ca noutate a lumii. Iar ființa care, după Sfântul Ioan, ne va face, prima, să avem acces la această noutate e Maria din Magdala.

André Scrima ne spune că spre deosebire de ceilalți evangheliști, Ioan nu menționase prezența femeilor în episodul punerii în mormânt. Amestecul de smirnă și aloe fusese adus de Nicodim, care, împreună cu Iosif din Arimateea, veghease la împlinirea îndatoririi funerare, grăbită de apropierea Sabatului pascal. Ioan pune accentul pe motivația profundă a prezenței Mariei din Magdala în locul acela, pe teribila mâhnire personală, pe sentimentul de absență iremediabilă semnificat întotdeauna și pentru totdeauna de un mormânt.

Așadar, Maria Magdalena e prima care vine la mormânt și vede „piatra ridicată de pe mormânt”. De la zbuciumul pricinuit de absență, ea trece acum la zbuciumul pricinuit de incertitudine. Aleargă de aceea să-i găsească pe cei doi ucenici, Simon Petru și pe cel pe care îl iubea Iisus, pentru a le spune faptul descoperit și starea ei de cumpănă. Alergarea celor doi discipoli la mormânt, determinată de informația directă adusă de Maria, e în același timp foarte simplu omenească și emoționantă. Nimic tainic și nimic spiritual încă. Doresc să verifice personal faptul a cărui anvergură nu le e deocamdată limpede. Ioan ajunge primul la mormânt, dar nu intră. Petru e cel care, intrând, vede „giulgiurile puse pe jos, iar mahrama care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfășurată, la o parte, într-un loc”. Acum Ioan a văzut și a crezut. Viziunea lui cuprinde acum, ca într-o intuiție globală, și faptul prezent, și amintirea Scripturilor pe care nu le înțelesese încă.

Ceva mai târziu, în aceeași zi, probabil după răsăritul soarelui, Maria se întoarce singură la mormânt, condusă de același elan care o făcuse să alerge în zori spre locul pe care îl considera de acum drept emblema Absenței. Starea ei nu s-a schimbat, dar mormântul oferă o nouă revelație în care apar doi îngeri; totul se petrece la limita dintre cele două lumi, lumea de jos și Cealaltă lume, unde Iisus s-a întors și care, de aceea, rămâne de acum înainte deschisă. Însă Maria e departe de a avea asemenea gânduri. Calitatea lacrimilor, a tristeții ei pot fi totuși asimilate întru câtva cu o progresiune, cu un urcuș spre frontieră. Apoi, Maria Îl vede pe Însuși Iisus, dar fără a-L recunoaște. Întrebarea „De ce plângi? Pe cine cauți?” nu e de ajuns, pentru că Maria Îl ia drept grădinarul locului, cufundată fiind în mâhnirea și în dorința ei de a găsi ceea ce crede că trebuie să caute, anume trupul lui Iisus care fusese culcat în mormânt. Iisus însă se face cunoscut, spunând cu simplitate: „Maria!”, iar ea, întorcându-se exclamă evreiește „Rabbuni!”

Acest termen este diferit de „Rabbi”, care înseamnă „învățător, maestru, stăpân”, folosit în adresarea către personajele umane importante. „Rabunni”, în ebraică, era deseori rezervat lui Dumnezeu în rugăciunile și formulele rituale. Maria anticipează astfel pe Toma care avea să folosească, și el, același cuvânt. Din acest  moment, textul pare să devină mai complex. Ioan pare să ne sugereze că, o dată cu exclamația de recunoaștere, Maria s-a aruncat la picioarele lui Iisus pentru a le săruta, așa cum făcuse altădată. Acestei atitudini îi replică Iisus când spune: „Nu te atinge de Mine”. Trebuie să urce încă o treaptă în cunoașterea Celui Înviat: „mergi la frații Mei și le spune: Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și la Dumnezeul vostru”. Iisus nu se referă aici la Ascensiunea Sa ultimă, după patruzeci de zile, ci se referă la comunicarea pe care, din chiar dimineața acestei prime zile, El trebuie să o treacă ucenicilor care sunt de acum frații Săi într-o nouă comuniune.

Așadar, primul mesaj puternic și cert al Învierii, al întâlnirii cu Cel Înviat e purtat de Maria din Magdala ucenicilor. Alături de vestea în sine, el conține un fel de substanță intimă a Învierii. Atenția este concentrată de acum înainte asupra celuilalt versant, asupra Celeilalte Laturi a realității.

Mihai Parfeni

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here