Maria Gheorghiu: Omule, deschide-ţi inima, ca să mă pot dărui ţie!

Maria GheorghiuLoreta Popa

Fiecare potecă pe care mergem în viaţă are nevoie de un prim pas. Ştim cu toţii că nu destinaţia este importantă, ci călătoria. Maria Gheorghiu a păşit la 8 ani pe drumul muzicii şi de atunci nimic nu a convins-o că altul era cel potrivit pentru ea decât cel ales. Da, duce zilnic bătălii cu ea însăşi, cu ipocrizia şi ignoranţa unora, cu frustrările şi răutăţile altora, cu furia.

Da, de foarte multe ori a fost luată prin surprindere, dar de fiecare dată când a căzut s-a ridicat şi a mers mai departe. Da, a simţit de multe ori că nu are de ce să se mai agaţe, dar a depăşit acest obstacol descoperind că singurul om care i-a fost mereu aproape era de fapt ea însăşi şi Dumnezeu.

O descoperire importantă care a transformat-o în omul puternic de astăzi. Să încerci să descrii în cuvinte ceea ce numim har, noi, oamenii, e destul de complicat. Bucuria muzicii trebuie împărtăşită cu cei de lângă tine, altfel harul venit de sus nu are valoare, la fel ca şi munca incredibilă depusă fără ca nimeni să ştie.

In concert

De multe ori m-am trezit privind degetele Mariei, bătucite de atâtea atingeri, pe alocuri cu piele plesnită de corzile rupte. Poţi scrie un poem închinat mâinilor acestora care şi-au înţeles menirea. Artiştii sunt aparte faţă de oamenii obişnuiţi datorită energiei pe care o emană; depsebiti prin felul în care te fac să simţi fericirea, tristeţea, tremurul interior aparte.

Maria Gheorghiu dăruieşte din harul său celor care-o ascultă, să-i poată vedea vibrând, să le simtă emoţia.

Iubeşte viaţa prin ce gândeşte, prin ce făptuieşte, prin ce dăruieşte. Nu poţi fugi de ceea ce eşti, nu te poţi ascunde, iar ea este o veritabilă mărturie că echilibrul şi perfecţiunea sunt ingredientele unei frumuseţi artistice speciale.

Orice artist consideră întâlnirea cu publicul un moment privilegiat. Un concert oferă şansa unei dedicări totale şi a unei comuniuni intime între artist şi publicul său, iar fiecare apariţie a Mariei Gheorghiu te conectează la trăirile ei, la forţa şi pasiunea pe care le-a aşezat în cântecele ei. Vibrezi cu ea la fiecare notă.

Uiţi de tot şi toate, chiar dacă îţi aminteşti de tot şi de toate, pentru că mai înainte de orice, Maria are darul de a te înconjura cu vocea ei şi de a te conduce spre tărâmuri care te transformă, te ajută să devii mai bun. Muzica este raţiunea ei de a fi, o trăieşte cu toată fiinţa ei.

A plâns, a zâmbit fericită, a zburat până la curcubeu şi pot spune, fără să mă înşel, că nici zborul cu aripa frântă nu-i este necunoscut. Dar a avut şansa de a arăta tuturor harul primit şi a făcut-o la modul perfect pe scene importante ale ţării şi ale lumii, singură sau împreună cu oameni aleşi să se dăruiască.

Face parte din jurii ale concursurilor de muzică folk pentru copii şi tineri. Ea incearca să ajute şi să promoveze creaţia; este şi realizatoarea unei cunoscute emisiuni radio la Bucureşti fm. Maria este foarte îndrăgită de iubitorii genului, şi nu numai, pentru căldura şi profesionalismul său.

Maria Gheorghiu a scos până acum şase albume: „Lacrimi în flăcări“, „Canon şi Maria Gheorghiu“, „Pe la case luminate“, „Floare de vârtej“, „Timp netrăit“ şi “Curcubeu”. Următorul album e la o răsuflare distanţă de lansare.

Acest interviu marchează 20 de ani de la câştigarea Festivalului Folk Om Bun şi „surprizele“ pe care Maria Gheorghiu le are pregătite pentru publicul său şi cei care o iubesc.

Pe scenaCare este acel ceva fără de care crezi că în viaţă nu se poate? La ce nu renunţi niciodată?

Maria Gheorghiu: La credinţă. Credinţa înseamnă TOTUL. Nu poţi face nimic în viaţă fără ea. Am convingerea că doar purtându-l pe Dumnezeu în suflet, crezând mereu şi deplin în puterea şi iubirea lui nemăsurată, poţi porni la drum în viaţă. S-a întâmplat de multe ori să primesc lecţii din care doar târziu am ştiut să extrag esenţa.

Am avut revoltele mele personale cu Cerul şi credeam că e suficient să ceri ca să primeşti. Din păcate, ne-am obişnuit să invocăm Divinitatea doar la nevoie, uitând să spunem şi „Mulţumesc, Doamne!“ pentru toate darurile primite, stabilind astfel o relaţie condiţionată.

Sunt fericită să-ţi spun astăzi că în fiecare dimineaţă mă trezesc mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru tot. Îmi spun în gând Tatăl Nostru pe parcusul întregii zile. Lucrul acesta imi induce o stare de bucurie, de linişte, de împăcare, de încărcare. De fiecare dată la rostirea rugăciunii simt un fior cald cum mă străbate: ştiu că mă ascultă.

Este important ca fiecare om să-şi găsească menirea, drumul. Uneori schimbarea, dar şi schimbările prin care trece societatea noastră sunt dureroase. Oamenii simt că nimic nu mai merge cum trebuie. Şi totuşi, de noi, oamenii, depinde ce atitudine trebuie să adoptăm. De noi depinde viaţa noastră până la urmă. Totuşi, doare că alegerea e simplă, trecând credinţa la capitolul uitare.

Maria Gheorghiu: Cred că nu ar trebui să punem în balanţă aplecarea spre Dumnezeu şi vremurile în care trăim. Fiecare epocă a avut tulburările ei şi totuşi oamenii nu şi-au pierdut credinţa. Dimpotrivă, cred că abia atunci când greutăţile par să devină de nesuportat şi mai ales de necontrolat, oamenii realizează că undeva, ceva s-a-ntâmplat şi că e cazul să asculte cu mai multă băgare de seamă cuvântul Domnului.

1005311_10151569071658892_1660116552_n

Sunt încercări pe care le primim pentru întărirea noastră şi e treaba fiecăruia cum rezolvă problema: prin revoltă sau ascultare. Îşi pierde speranţa doar cel care nu are curajul să înfrunte viaţa. Am nenumărate exemple de oameni care atunci când au văzut o cale închisă s-au îndreptat către alta. Au facut-o cu aceeaşi convingere că Dumnezeu a vrut să se întâmple aşa; poate e nevoie de mai multe lecţii dure pentru a înţelege că nu primeşti nimic în viaţă fără trudă şi că nimic nemeritat nu durează.

Când vine vorba de rugăciune şi de credinţă, „înainte“ nu poate fi folosit decât în raport cu individul şi cu timpul vieţii lui. Nu vremurile (bune sau nu) sunt cele care schimbă raportul omului cu Divinitatea, ci omul în esenţa trăirilor lui.

Care este rugăciunea pe care o ai cel mai aproape de suflet?

Maria Gheorghiu: Tatăl Nostru şi Rugăciunea Inimii. Am încetat de mult să contorizez de câte ori pe zi le spun şi asta pentru că le spun de fiecare dată când simt nevoia.

Pe scena, cu chitara eiÎn cântecele tale doar dacă nu vrei nu descoperi bucuria întâlnirilor cu oameni frumoşi sau dimpotrivă. Ai fost dezamăgită de unii, alţii te-au bucurat. Ai aşteptări de la întâlnirile cu oamenii? Are prietenia vreun secret?

Maria Gheorghiu: M-ai făcut să zâmbesc aducând în discuţie subiectul prieteniei: şi asta pentru că într-adevăr am avut şansa să întâlnesc în viaţă oameni frumoşi care mi-au devenit (şi au rămas!) prieteni. Cred că deja ţi-am răspuns la întrebare. M-am legat sufleteşte de oamenii pe care i-am simţit vibrând la fel ca mine, având aceleaşi precepte morale, aceleaşi valori, aceleaşi sensibilităţi (şi chiar slăbiciuni!) acelaşi mod de a privi viaţa şi provocările ei.

S-a întâmplat totuşi să întâlnesc oameni mult mai puternici, mai determinaţi, mai răzbătători în viaţă şi desigur, în acest context, mai puţin concilianţi cu cei care ar fi putut deveni piedici în calea devenirii lor şi care totuşi mi-au devenit prieteni! Exact de la ei am primit lecţiile cele mai dure: pentru că au fost cei care au avut curajul să-mi spună unde greşesc, m-au scuturat bine şi mi-au demonstrat cu argumente că în viaţă nu e în fiecare zi duminică şi că e nevoie şi de o modificare a modului meu de a percepe oamenii pentru a răzbate în lumea reală (care nu e întotdeauna numai o poezie şi o dulceaţă…).

Ei bine, exact aceşti oameni mi-au devenit prieteni! E necesar să înţelegem că prietenia nu înseamnă neapărat o aprobare în tot şi în toate dinspre celălalt. Un prieten adevărat este cel care are curajul de a-ţi spune unde greşeşti şi eventual de a-ţi arăta calea spre ieşire… Asumându-şi riscul de a fi şters din memoria telefonului şi din inima ta.

Pentru întrebarea pe care o voi pune acum există un motiv. Faci parte din juriul unor concursuri de muzică folk şi ştiu bine cât doare că în general tinerii uită de creaţie, de poezie. Care să fie motivul pentru care cuvântul scris nu-i mai atrage?

Prezentand un festivalMaria Gheorghiu : Cred că o explicaţie ar fi supertehnologizarea. În definitiv, trebuie să plătim un tribut şi pentru faptul că viaţa noastră a devenit mult mai comodă datorită computerizarii. În ceea ce mă priveşte am rămas destul de romantică (în ciuda faptului că am e-mail, facebook şi site de artist). Cuvântul scris nu a dispărut: el doar s-a transformat, s-a adaptat necesităţilor timpului pe care-l trăim.

Trăim într-o epocă în care viteza este cea care dictează trăirile. Prin urmare, totul se face pe repede înainte. Chiar şi modul nostru de viaţă este pus sub semnul veşnicului „n-am timp!“. Nu mai avem timp pentru suflet pentru că preocuparea principală este „a avea“, nu „a fi“.

Mă gândesc că pentru a devein un om bun, oricare dintre noi are nevoie de ceva anume. Eu cred că acel ceva este copilăria noastră, din care noi toţi ne tragem forţa necesară drumului vieţii. Din amintirile acelei perioade în care eram liberi să experimentăm totul… Care dintre amintirile copilăriei îţi este mai dragă ?

Maria Gheorghiu: Mi-e greu să decupez o singură amintire. Au fost o sumă care m-au ajutat să devin ceea ce sunt astăzi. Aşa că am să-ţi spun că nu pot uita ziua aceea de vară a anului 1971 când părinţii mei (pe atunci doi…) mi-au întrerupt vacanţa petrecută la bunici la Suceava, pentru a da examen de aptitudini pentru înscrierea la şcoala de muzică.

scan0003

Aveam 8 ani şi am simţit atunci că visul meu de a deveni cântăreaţă se poate realiza. Spun asta pentru că principala mea preocupare pe atunci era să strâng toţi copiii din preajmă în scara blocului, pentru a da spectacole. Mă visam Pompilia Stoian. Am luat examenul şi din toamnă am început şcoala de muzică… În paralel însă făceam şi balet, spunându-mi că dacă cineva m-ar pune să aleg între cele două, muzica sau dansul, voi avea o reală problemă! Lucrurile s-au rezolvat de la sine după trei ani de balet şi muzică, alegând muzica.

Alaturi de fiul prietenei ei, Tatiana Stepa, CatalinÎntotdeauna câştigăm învăţătură din fiecare experienţă trăită, iar cu fiecare experienţă evoluăm. Ştiu că nu regreţi nimic, te-ai bucurat de fiecare clipă şi ai mulţumit pentru fiecare lecţie primită. Aş vrea să ştiu ce a reuşit să te ridice de fiecare dată când s-a întâmplat să cazi?

Maria Gheorghiu: Aşa este: nu regret nimic din toate cele câte mi s-au întâmplat. De fiecare dată am mai învăţat câte ceva, am mai urcat o treaptă, mult mai pregătită, mai întărită să înfrunt destinul. Ajutorul, DE FIECARE DATĂ, subliniez asta, a venit de la Dumnezeu, pe care l-am rugat să-mi îndrume paşii, să-mi arate calea. Ştiu că sunt ocrotită şi că asupra mea veghează un înger şi pentru asta mulţumesc în fiecare zi Divinităţii.

Am remarcat, pentru că am marea bucurie de a te asculta des, că la fiecare recital al tău ai cântat altfel, uneori incredibil. Iei ceva de la public sau dimpotrivă, dăruieşti mai mult? Este o premieră pentru tine, ca artist, fiecare concert pe care-l ai?

Maria Gheorghiu: Artistul este într-adevăr, la fiecare spectacol, în premieră. Asta pentru că trăirile lui nu sunt niciodată aceleaşi; şi aici publicul joacă un rol esenţial. El este de fapt motorul care aprinde sentimentele artistului şi felul lui de a se dărui. Cu cât simţi vibraţia sălii venind spre tine, cu atât mai mult te încarci şi evident, te dăruieşti. Dăruirea nu poate fi decât totală. Publicul simte când nu e aşa şi te taxează prin tăcere sau indiferenţă şi asta înseamnă moarte lentă.

La fel cum şi artistul simte dacă e cazul să dăruiască, sau nu: ştie dacă e publicul lui sau nu. Un cântec poate fi interpretat în o mie de feluri şi dacă vorbim de cea mai bună interpretare, vorbim de cel mai bun public. Aş putea sintetiza spunându-ţi: „Omule, deschide-ţi inima, ca să mă pot dărui ţie!“

MariaCum ai descrie într-un cuvânt viaţa pe care o trăieşte un artist?

Bulversantă.

Ce faci la momentul acesta? La ce lucrezi?

Maria Gheorghiu: E gata albumul meu aniversar DE 20 ANI OM BUN., la casa de discuri PATRIA, a prietenului Daniel Iancu. Sunt extrem de fericită să anunţ că anul acesta se împlinesc 20 de ani de când am câştigat Festivalul Naţional de Muzică Folk OM BUN, acela fiind momentul revenirii mele în muzică, după o absenţă, motivată, de opt ani, în care am ales să fiu doar mamă pentru Maria Cassandra.

Am strâns 22 de piese din toate perioadele mele artistice, de la primele cântece înregistrate pe primul album în 1995 până la piese actuale, semnate în 2013. În paralel, lucrez la un spectacol special, SUB ZODIA MARIEI, cu foarte multe elemente interesante, despre care însă nu vreau să dezvălui mai mult. Îţi spun doar că România, pe lângă Ocrotitoarea Divină, Fecioara Maria a avut multe Mării prin care a strălucit în lume şi de care a fost mândră.

Pentru că vorbim despre valorile acestei ţări şi se tot vorbeşte despre ea în context european de ceva vreme crezi că, din perspectiva relaţiei spirituale, poporul român poate contribui la creşterea spiritualităţii europene?

Maria Gheorghiu: Da, în măsura în care Europa este dispusă să privească înspre România ca înspre Grădina Maicii Domnului. Valorile creştine româneşti ar trebui să fie cunoscute lumii. Aici, ele s-au cristalizat în condiţiile unui regim vitreg, reuşind să se ridice sublim, din suferinţă, în tăriile conştiinţei şi moralei creştine. Nu ar trebui să ştie lumea de un Nicolae Steinhart, un Vasile Voiculescu, părintele Iustin Pârvu sau Arsenie Boca?

 

Nu cu multă vreme în urmă am scris despre România aşa cum o simt, o văd, o respir şi o trăiesc. Ai umblat cu acel articol multă vreme în geantă, pentru că exprima şi ceea ce tu simţeai. Ştiu asta pentru că mi-ai povestit. A venit rândul meu să te întreb ce înseamnă pământul acesta românesc pentru tine, Maria Gheorghiu, chiar dacă altora acest sentiment li se pare desuet.

Maria Gheorghiu: România e lacrima mea. Este în fiinţa mea profundă şi tot ceea ce fac, fac în numele ei. Cel care ia în derâdere dragostea de ţară, nu o merită. Am apărat-o mereu, chiar şi atunci când unii au încercat să-mi demonstreze că e plină de hoţi, de borfaşi, de curve şi nespălaţi.

Ştiu, sunt cuvinte dure, dar exact aşa o văd unii şi ce e mai grav, defilează cu asta prin lume. În urmă cu vreo 16 ani, după un concert maraton în Caen, Franţa, la capătul a două ore de cântat, cu numeroase bisuri, viceprimarul oraşului m-a felicitat şi mi-a mulţumit pentru timpul încântător petrecut ascultându-mă.

Spunea asta după ce, înaintea concertului meu fusese difuzat un film despre România, în care numai frumuseţe n-am văzut… Mi-am luat atunci inima în dinţi şi le-am spus: „Vedeţi, dragii mei, eu sunt româncă, v-am cântat româneşte şi v-a plăcut, aceasta este România mea, nu cea pe care mi-aţi arătat-o voi în film!“

Şi ar mai fi ceva, important pentru mine: visez la ziua în care să mă plimb în voie prin ţara mea întreagă, în graniţele ei fireşti, fără paşaport. Ştiu că va veni, o aştept ca pe o izbăvire a neamului şi nu mi-e ruşine să mă exprim astfel de teama de a fi desuet ceea ce spun.Maria_Gheorghiu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here