Baia Mare – Maramureş
Municipiul Baia Mare, situat pe valea râului Săsar, la poalele Munţilor Gutâi, străveche vatră de locuire şi permanenţă, este atestat documentar pentru prima oară la începutul veacului al XVI-lea (1329) sub numele de Civitas Rivuli Dominarum. Oraşul, care s-a bucurat de sprijinul lui Iancu de Hunedoara şi Matei Corvin (ultimul hotăra în anul 1469 ca cetatea să fie împrejmuită cu întăriri dintre cele mai trainice, cu ziduri de piatră şi bastioane), s-a dezvoltat în evul mediu şi în epoca modernă ca centru meşteşugăresc legat de exploatarea şi prelucrarea metalelor neferoase.
Încă din anul 1789 la Baia Mare funcţiona o Casă de ajutor frăţesc, ceea ce reprezenta, de fapt, o formă incipientă de organizare a minerilor. În anul 1903 în localitate s-a desfăşurat Adunarea generală a Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA).
Vechile tradiţii meşteşugăreşti, mult îmbogăţite, au transformat oraşul de astăzi într-un însemnat centru economic (s-au extins exploatările miniere anterioare şi au apărut altele noi, s-a dat în folosinţă o mare unitate de prelucrare a minereului, s-au înfiinţat întreprinderi de maşini şi utilaj minier, de maşini-unelte, de faianţă şi sticlărie, de textile etc.); în oraş îşi desfăşoară activitatea un teatru şi s-au ridicat numeroase edificii social-culturale.
Obiective turistice
-muzeul judeţean cu secţie de istorie, (colecţii de arheologie, numismatică, istorie medievală, istorie modernă şi contemporană; expoziţie consacrată istoriei tehnicii), Secţie de artă (creaţii ale „Şcolii băimărene”, grafică şi sculptură datorate altor artişti români).
Secţie de etnografie şi artă populară (sector pavilionar cu valoroase colecţii cuprinzând port popular tradiţional, textile de interior, ţesături etc.; expoziţie în aer liber grupînd gospodării şi instalaţii tehnice ţărăneşti) şi Expoziţia de Flori de Mină; Bastionul Măcelarilor (1347; refaceri după anul 1445); Turnul Ștefan (ridicat în anii 1445—1468); Casa Iancu de Hunedoara (secolul al XV-lea); Monumentul Ostașului Român (1959; Andei Ostap); Grupul statuar Sfatul Bătrânilor (1970; Vida Gheza); Complexul Astronomic Popular (planetariu, cameră solară, observator astronomic; parcul etc.
În parc, amenajat în coasta unei păduri la începutul secolului nostru, se găsesc busturile lui Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale şi George Coşbuc. Aici, ca într-un adevărat parc dendrologic, dominat de silueta impunătoare a unor arbori monumentali, se remarcă: arborele de lalele (Liriodendron tulipifera), maclura (Maclura pomifera), salcâmul japonez, nucul american (Juglans nigra), platanul, pinul negru (Pinus nigra), stejarul, pinul strob (Pinus strobus) şi alte specii indigene şi exotice
În centrul municipiului, în faţa clădirii sucursalei Băncii Naţionale a României, se află singurul exemplar din judeţul Maramureş de Koelrenteria paniculata, arbore exotic, originar din China, rar întâlnit la noi în ţară.
Izvoarele – Maramureş
Stațiune climatică sezonieră de interes local situată la poalele Munţilor Gutâi. Climat montan; temperatura medie anuală este de 5°C (în iulie, 14—15°C, iar în ianuarie,…—5QC); precipitaţiile nuedii anuale ating 900—1 000 mm.
Factori naturali de cură: climat tonic, stimulent.
Indicaţii: afecţiuni endocrine, nevroză astenică, stări de debilitate, surmenaj fizic şi intelectual, afecţiuni respiratorii.
Amatorii de drumeţie se pot îndrepta spre Clicile Tătarului. Ele sunt situate pe cursul inferior al Văii Brazilor, lungi de cca 600 m, cu înălţimea pereţilor, pe alocuri verticali, de 40—90 m. De asemenea, din staţiune se ajunge la mlaştinile oligotrofe Vlăschinescu şi Tăul lui Dumitru, de pe platoul Izvoarelor, unde se găsesc specii rare de plante.
La mlaştina Vlăschinescu, întinsă pe 3 ha, predomină muşchiul de turbă şi diferite specii de rogoz (Carex pancijlora, C. cane scena, C. rostrata) care toamna îi dau acestuia un colorit brun-roşcat, puternic contrastant cu peisajul din jur. Se mai întîlnesc aici: bumbăcăriţa (Eriophorum vaginatnm), trifoiul de baltă, planta carnivoră roua cerului (Droaera rotundifolia) ş.a.
Între Tăuţii de Sus şi Tăuţii Măgheruş, localităţi situate în vecinătatea municipiului Baia Mare, se află Rezervația de castan comestibil. Existenţa castanului în zonă este amintită pentru prima oară în anul 1642. La Tăuţii de Sus există cele mai frumoase exemplare, cu înălţimea de 22 m şi circumferinţa de până la 8 m, vârsta lor depăşind 500 de ani. Arboretul de pe Dealul Murgăul Mare este declarat rezervaţie naturală din anul 1970 şi ocupă suprafaţa de 51 ha. Aici predomină castani proveniţi din sămânţă, în vârstă de 150 de ani, precum şi castani apăruţi din lăstari, cu vârsta de 90 de ani.
Cele mai potrivite momente în vederea organizării unor excursii în rezervaţie sânt lunile iunie şi octombrie, care corespund cu perioada de înflorire şi, respectiv, de coacere a fructelor.
Chiuzbaia (ramificaţie 7 km pe DL) – Maramureş
Veche şi pitorească aşezare de mineri în vecinătatea căreia, la 2,5 km distanţă, se află Rezervația paleontologică omonimă (50 ha suprafaţă), care cuprinde, „una din cele mai bogate şi mai bine conservate flore pliocene din România”.
În pădurea pliocenă fosilizată predomina fagul în asociaţie cu 12 specii de stejar, lor adăugîndu-li-se mesteacănul, carpenul, alunul, arţarul, teiul, frasinul, scoruşul, castanul dulce, nucul, viţa-de-vic, precum şi alte specii de mult dispărute de pe aceste meleaguri: magnolia şi arborele de lalele.
Flora fosilă, vizibilă prin impresiunile de frunze în roca friabilă de diatomit, are o mare importanţă ştiinţifică, studiul ei aducînd noi precizări referitoare la evoluţia florei pliocene din România şi din restul Europei.
Baia Sprie – Maramureş
Oraş situat pe valea superioară a râului Săsar, atestat documentar în anul 1329 sub numele de Mons Medius. În istoria mineritului, „băile” de la Baia Sprie au rămas cunoscute ca unele dintre cele mai grele mine, întrucât în trecut „băieşii” erau nevoiţi să lucreze în subteran, la temperaturi de 30—40°C, fără nici o instalaţie de aerisire.
În prezent, Baia Sprie este un important centru minier din judeţul Maramureş.
Şișești (4 km pe DJ 184) comună natală a lui Vasile Lucaciu, supranumit „Leul de la Şişeşti”, unul dintre conducătorii luptei naţionale a românilor din Transilvania, participant la procesul Memorandului. În casa în care a văzut lumina zilei Vasile Lucaciu s-a amenajat o Expoziție Memorială consacrată vieţii şi activităţii acestuia, iar în clădirea şcolii întemeiată de el în anul 1905 s-a organizat o Expoziție muzeală referitoare la învăţământul în Maramureş.
La 4 km de Şişeşti în localitatea Dăneşti se găsesc izvoare minerale sulfuroase, bicarbonatate, sodice indicate în tratarea afecţiunilor remuatismale şi a afecţiunilor tubului digestiv.
Mogoșa (ramificaţie 3 km) – Maramureş
Mogoşa este o adevărată Poiana Braşov a localnicilor. Pârtia de schi de aici, una dintre cele mai apreciate din nordul ţării, are lungimea mea de 2 100 m şi o diferenţă de nivel de 520 m. Vara, Lacul Bodi, pe malul căruia s-a construit un hotel, are amenajat un ştrand precum şi un debarcader pentru plimbări de agrement cu barca. În apropiere de Mogoşa se află Baza turistică pentru tineret Șuior care organizează excursii şi drumeţii pe văile Izei şi Vişeului, la Baia Mare, Vama, Săpînţa etc.
Desești – Maramureş
Comună în perimetrul căreia se întinde pe 50 ha Rezervația geologică Creasta Cocoșului. Creasta reprezintă o porţiune dintr-un vechi crater vulcanic, fiind constituită din punct de vedere petrografic din andezit bazaltoidic. De la distanţă seamănă cu o creastă de cocoş (ceea ce a determinat pe localnici să-i dea această denumire), dar şi cu o gigantică reptilă mezozoică. Privită de la bază dă impresia unui uriaş ferăstrău care încearcă străpungerea cerului. Pereţii ei sînt dantelaţi, abrupţi, având pe alocuri o linie verticală.
Fondul cenuşiu închis al rocii care formează creasta este punctat multicolor de diferite specii de licheni, dintre care reţin atenţia Cladonia chlorophaea, Cladonia cornuta, Umbilicaria cylin-drica şi alţii. Accesul la acest interesant punct turistic se face clin Pasul Gutâiului (de la hanul „Pintea Viteazul”) pe Valea Şuierului până la Izvor (pe drumul către Mogoşa) şi apoi pe un drum forestier.
Ocna Maramureșului (ramificaţie 5 km) – Maramureş
Stațiune balneoclimatică permanentă de interes general situată la poalele lanţului de munţi vulcanici Ţibleş — Gutâi.
Climat de depresiune intramontană; temperatura medie anuală este de 8°C (în iulie, peste 18°C, iar în ianuarie, aproximativ,…—4°C); precipitaţiile medii anuale înregistrează 750 mm.
Factori naturali de cură: ape minerale clorurosodice concentrate; bioclimat de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni reumatismale, afecţiuni posttraumatice, afecţiuni neurologice periferice, afecţiuni ginecologice.
BogdanVodă – Maramureş
Comuna este strâns legată de unul din momentele însemnate ale istoriei medievale româneşti. De aici a plecat, trecând munţii prin Pasul Prislop, voievodul maramureşan Bogdan; cel care a întemeiat statul feudal independent Moldova şi a fost primul domn de sine stătător al provinciei româneşti de la est de Carpaţi.
Cercetările arheologice au identificat la intrarea în comună temeliile de piatră ale unei locuinţe înconjurată cu pavaj şi o palisadă; clădirea a dispărut în urma unui incendiu. De asemenea, aici s-au mai găsit vârfuri de săgeţi, pinteni, lănci de fier, ceramică etc.
Moisei – Maramureş
Localitate cu profunde rezonanţe istorice datorită masacrului comis aici, în toamna anului 1944, de către horthyştii în retragere. La 16 octombrie 1944, ocupanţii horthyşti au adus la Moisei 30 de ţărani din diferite sate maramureşene. Ei ajutaseră pe partizani sau se opuseseră jafului săvârşit de fascişti. I-au închis în două case (si prin ferestre i-au secerat cu puştile mitraliere; cei ce nu muriseră după acest act barbar au fost ucişi cu baionetele. La plecare, horthyştii au dat foc satului, 260 de case pierind mistuite de flăcări. Din cei 30 de oameni a reuşit să supravieţuiască, grav rănit, doar unul singur.
În amintirea martirilor asasinaţi la Moisei, artistul Vida Gheza a ridicat în localitate un Ansamblu Memorial. El e compus din 12 siluete de bărbaţi, cioplite în piatră, care simbolizeăă cele 12 luni ale anului. Inaugurarea actualului, ansamblu memorial a avut loc în anul 1972.
Borșa – Maramureş
Oraşul situat la poalele Munţilor Rodnei şi întins pe 20 km pe văile Vişeului, Pietroasei, Repedei şi Tâslei, este unul dintre punctele de plecare în ascensiunile în Munţii Rodnei.
Munții Rodnei sunt remarcabili prin masivitate şi înălţimi, neîntâlnite nicăieri în Carpaţii Orientali. O serie de piscuri depăşesc 2 000 m altitudine, de exemplu Pietrosu, cu 2 303 m; au un relief sălbatic, în care sânt prezente urme ale glaciaţiei, cu văi caracteristice; lacuri glaciare (Iezeru, Iezerele Buhăescului); povârnişuri repezi, culmi prăpăstioase, cascade, căldări glaciare.
O serie de specii vegetale din Munţii Rodnei sânt considerate rare, unele dintre ele fiind endemisme carpatice sau rodniene. Dintre speciile mai deosebite menţionăm; guşa porumbelului, păiuşul, clopoţelul (Campanula carpatica), ghinţura (Genţiana punctata), degetăruţ (Soldanclla pussilla), mierea ursului (Pulmonaria offici-nalis), floarea de colţ, specii de muşchi cantonate numai în acest masiv, printre care Pleurocla de albescens şi Mnium blytii, specia de rogoz alpin Kobresia simpliciuscula, smârdarul, zimbrul, tisa ş.a.
Datorită unui complex de condiţii favorabile aici se întâlnesc numeroase specii de animale ca: ursul brun, cerbul, râsul, acvila de munte, capra neagră, marmota etc.
La 10 km de oraşul Borşa, în apropierea Pasului Prislop (1 415 m alt.), se află Stațiunea climatică permanentă de interes general.
Climat montan; temperatura medie anuală este de cca 5,5°C (în iulie, aproximativ 15°C, iar în ianuarie, — 7°C); precipitaţiile anuale înregistrează în medie 800—900 mm.
Factori naturali de cură: bioclimat tonic stimulent; ape minerale carbogazoase.
Indicaţii: nevroză astenică, afecţiuni endocrine, afecţiuni respiratorii.
Din staţiune se pot organiza interesante drumeţii şi excursii la cabana şi vârful Puzdrele, Pasul Ştiol, Pasul Prislop, în Munţii Rodnei, la Moiseni, pe valea Izei, la Sighetu Marmaţiei, Săpânţa etc.
Vișeul de Sus – Maramureş
Oraşul, situat la confluenţa râurilor Vişeu şi Vaser, este atestat documentar din anul 1365.
Deşi localitatea în sine nu constituie un obiectiv turistic ea este cunoscută prin împrejurimile sale deosebit de frumoase. Valea Vaserului, una Dintre cele mai pitoreşti văi din ţară, reprezintă împărăţia veşnic verde a coniferelor, precum şi unul din locurile cu o faună cinegetică bine cunoscută şi apreciată. Apele din zonă sânt săgetate de păstrăvi şi lipani, iar pe Valea Vinului întâlnim multe izvoare cu apă minerală.
Coștiui (ramificaţie 3 km)
Străveche aşezare românească unde, după unele izvoare documentare, ar fi existat exploatări de sare încă din secolul al VI-lea. Izvoarele clorurosodice din localitate şi nămolul sapropelic sânt utilizate în tratarea afecţiunilor reumatismale, afecţiunilor sistemului nervos periferic şi afecţiunilor ginecologice.
Sighetul Marmației – Maramureş
Sighetu Marmaţiei, cel mai mare oraş din Depresiunea Maramureşului, aşezat pe terasele Tisei, la altitudinea de 274 m, înconjurat de râurile Tisa, Iza şi Ronişoara şi având înfăţişarea unei insule în formă de triunghi, este considerat cel mai nordic municipiu din ţară. Atestat documentar din anul 1334, Sighetu Marmaţiei a fost în evul mediu un cunoscut centru comercial şi cultural; de-a lungul vremii aici au funcţionat şcoli, asociaţii culturale şi s-au tipărit cărţi în limba română. În anul 1836 îşi deschidea porţile o Academiei de drept, în 1860 lua naştere Asociaţia pentru Cultura Poporului Român din Maramureş, iar în 1862 se înfiinţa un Institut Pedagogic românesc; în 1883 se constituiau în localitate Reuniunea învăţătorilor Români din Maramureş şi Asociaţia Muzeală. Sighetu Marmaţiei a devenit municipiu în anul 1968.
Obiective turistice: Muzeul Etnografic cu Secţie de etnografie (sector pavilionar cu bogate şi variate colecţii de ţesături, lăzi de zestre încrustate, fuse şi furci de tors, costume populare tradiţionale, covoare vechi şi scoarţe maramureşene, măşti etc.; sector în aer liber cu gospodării şi instalaţii tehnice populare) şi Secţie de ştiinţele naturii (colecţie de mamifere şi păsări, precum şi un ierbar cu 20000 de planşe); Monumentul Ostașului Român (1972; D. Popovici); Parcu Național Grădina Morii (printre alte specii, aici trăiește un gorun monumental, înalt de 30 m, cu circumferinţa de 4,60 m şi vârsta de cca 350 de ani, precum şi un plop înalt de 40 m, cu circumferinţa de 8,20 m şi vîrsta de peste 200 de ani).
Menţionăm că în oraş, pe strada Zimbrului nr. 35, vegetează un platan în vîrstă de 250 de ani, cu circumferinţa de 4,40 m, specie exotică, cu scoarţă de culoare deschisă, netedă, ce se exfoliază cu uşurinţă în plăci mari.
Săpânța – Maramureş
Comuna, atestată documentar în anul 1363, este un renumit centru de ţesături artizanale. Faima localităţii constă însă şi în operele de artă ale meşterului Stan Ion Pătraş, realizatorul unor frumoase porţi maramureşene de o concepţie deosebită, care prin relief şi culoare înfăţişează aspecte din viaţa şi preocupările oamenilor acestor străvechi meleaguri româneşti.
Un alt obiectiv turistic, cu caracter de unicat, poate fi vizitat la Săpînţa; este vorba de aşa-numitul Cimitir vesel. Acolo sunt numeroase cruci sculptate şi pictate de Ion Stan Pătraş, autor, totodată, al unor interesante şi amuzante epitafuri în versuri. La Săpînţa există mlaştina denumită Poiana Brazilor unde se întîlneşte cea mai joasă staţiune de Pinus mugo din ţara noastră (970 m alt. ).
Negrești-Oaș – Maramureş
Oraşul, considerat „capitala” Ţării Oaşului, situat în mijlocul Depresiunii Oaşului şi ocrotit de două masive vulcanice — Oaşului şi Gutâiului —, a fost atestat documentar în anul 1270.
Obiective turistice: Muzeul orășenesc Oaș (colecţii de artă, ceramică de Vama, unelte agricole, mobilier, ustensile de uz casnic, costume populare tradiţionale etc.; sectorul în aer liber prezintă gospodării tipice ţărăneşti cu anexele lor şi instalaţii le tehnică populară: moară de apă, piuă etc.).
La 5 km spre nord, pe DJ 109 L se ajunge la Bixad, localitate cu apă minerală carbogazoasă, bicarbonatată, clorurată, calcică, magnezică, sodică, indicate în tratamentul unor afecţiuni ale tubului digestiv şi ale glandelor anexe. În apropiere de Bixad se află o pădure cu numeroşi stejari de dimensiuni spectaculoase şi vârstă multiseculară.
Vama – Maramureş
Vechi şi renumit centru de olărit, Vama este cunoscută azi prin ceramica smălţuită şi decorată cu cornul lucrată aici (vase, blide, ulcioare etc.). La 2 km de Vama, într-o zonă de coline împădurite, se află localitatea Valea Măriei; apa minerală bicarbonatată, clorurosodică, carbogazoasă, izotonă de la izvoarele de aici se foloseşte în tratarea unor afecţiuni reumatismale, afecţiuni endocrine, sechele după traumatisme, afecţiuni ale sistemului nervos periferic.
Spre sud de Vama (9 km pe DL) se întîlneşte căldarea (4 km diametru) fostului vulcan din microdepresiunea Puturoasa. Apa, vânturile, oscilaţiile de temperatură au atacat puternic roca andezitică, ducând la scăderea adâncimii căldării. Iniţial, s-a format un lac; ulterior datorită intensificării acţiunii de eroziune a pârâului Talna Mică, a fost drenat prin captare. Interiorul căldării, puternic fragmentat, are marginile bine conturate şi încorsetate de vârfurile Celarul, Mestecănisul, Dosul Comjii, Poiana Salheghiului şi Mica.
Seini – Maramureş
Aşezarea, atestată documentar în anul 1334, este considerată limita nordică a extensiunii viţei de vie în ţara noastră. Pe Dealul Cetăţii, în nord-estul localităţii, în apropiere de Dealul Soarelui, se găsesc vestigiile unei fortificaţii medievale.
La 3 km de Seini, pe Dealul Comja, s-a amenajat o plantaţie cuprinzând mii de puieţi de molid, care prin aşezare redau numele lui Mihai Eminescu, omagiu adus de ardeleni Luceafărului poeziei româneşti.
Apa Sărată (ramificaţie 1 km) – Maramureş
Apa Sărată este cea mai solicitată bază de agrement a municipiului Baia Mare. Factorii naturali de atracţie ai acestui loc îl constituie poienile largi, o pădure de stejari, izvoarele de ape minerale sulfuroase, iodurate indicate în tratarea unor boli ale aparatului locomotor şi ale sistemului nervos periferic.
”România, o enciclopedie a naturii”, Ion Manta
