Mângâierea sufletului la despărţirea de cei dragi

0
975

alinare „Fiindcă legea duhului vieții în Hristos Iisus m-a eliberat din legea păcatului şi a morţii (Romani 8, 2)”.

Pentru creştin moartea dispare şi rămâne numai Hristos. El ţine cheile lumii nevăzute. El stă lângă patul de moarte al oricărui fiu al Său, pentru a-i elibera sufletul de povara trupului și pentru a-l primi în „casa nefăcută de mână, veșnică, în ceruri” (II Corinteni 5,1). Fie ca gândul acesta să vă dea alinare la pierderea unei ființe apropiate.

Însuși Hristos vă stă aproape, nevăzut, când despărțirea de o ființă iubită vă apasă sufletul. El apare în clipa celei din urmă suflări, zicând: „Eu sunt!” (Marcu 6, 50). Când nu mai avem puterea să ne stăpânim lacrimile de disperare, El ne spune: „Eu sunt”: Merge împreună cu noi la groapa morților noștri. Stă lângă mormântul deschis, care parcă ne înghite ultima speranță, zicând: „Eu sunt”. Da, El este Cel ce ia în primire sufletele în corturile slavei celei veșnice, unde nu va mai fi moarte, nici durere, nici suferință.

Să dăm uitării durerea, neogoitul nostru alean și să ne gândim doar la acea fericire, la acea bucurie nepământească care ne așteaptă „dincolo”, în limanul cel veșnic, în portul cel liniștit, departe de furtunile vieții.

„Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu” 

 Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here