Mândria îl face de râs pe om

0
338

mandria-Gheronda, ce ne face să vrem ca lumea să cunoască faptele noastre cele bune, pe când a trăit şi a lucrat în ascuns îţi aduce atâta dulceaţă şi atâta uşurare?

Lucrul cel mai important este că, atunci când omul are lucrare lăuntrică şi se străduieşte să nu trâmbiţeze binele pe care îl săvârşeşte, ceilalţi simt aceasta; şi astfel toţi îl au la evlavie şi îl iubesc, fără ca el să-şi dea seama. Cât de plăcut este omul smerit şi cât de respingător este cel mândru! Pe cel mândru nimeni nu-l iubeşte; _ până şi Dumnezeu îşi întoarce faţa de la el. Vezi, şi copii mici, atunci când văd un copil puţin mândru, îşi bat joc de el, în timp ce pe un copil tăcut şi cuminte îl respectă atât de mult! Sau dacă văd pe cineva păşind ţanţoş, îl simt şi îşi bat joc de el. Îmi amintesc de cineva din Koniţa care, deşi era muritor de foame, purta în fiecare zi un costum, cravată şi pălărie şi umbla ţanţoş prin piaţă. Copilaşii de îndată ce îl vedeau, mergeau în urma lor şi îl luau în râs, imitându-i mersul. Şi erau doar nişte copilaşi cu atât mai mult cei mari îl simt pe omul mândru! Nu te uita că nu vorbesc, ca să nu îi facă de râs, căci în sinea lui se scârbesc de el. Cel care vrea să se scoată pe sine în evidenţă, în cele din urmă se face de batjocoră. Îmi amintesc că atunci când eram la Sinai, venise acolo un eromonah pe nume Sava. Aceasta avea puţină slavă deşartă, o părere înaltă despre sine. Într-o zi beduinii urcau la mănăstire un obiect greu cu un troliu. În timp ce îl ridicau strigau ca să se sincronizeze:” saua, saua” adică „toţi odată”. Când părintele Sava a auzit a alergat îndată afară. „Bre, nici nu am ajuns bine şi toţi strigă „Sava”! Până şi aici toţi au aflat de mine! Credea că beduinii strigau „Sava, sava”! De îndată ce l-am auzit, m-a apucat râsul. De îndată ce l-am auzit, m-a apucat râsul. Puteai să nu râzi? Omul le interpretează pe toate după cum îi lucrează mintea.. Dacă omul este puţin fantezist, le interpretează pe toate fantezist.

-Gheronda, face asta din mândrie?

-Este rob al slăviei deşarte, îl fură şi imaginaţia şi ajunge apoi… Îmi spunea un monah că, pe când era mirean, dăduse cuiva un pardesiu bun. Într-o zi cum se aflau amândoi la o petrecere, acela îl purta, iar la un moment dat spune: „Ştiţi de unde ama acest palton?” De la paris! Dacă aţi şti cu cât l-am cumpărat!” Şi acolo era de faţă şi cel care i-l dăduse de binecuvântare!

-Bine Gheronda, dar era neghiob?

-Dar oare există om mai neghiob decât cel mândru? În cele din urmă mândria îl face de râs pe om.

Cuviosul Paisie Aghioritul– Cuvinte duhovniceşti „Patimi şi virtuţi”

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here