Mândria este începutul păcatului; ea cuprinde toate aspectele răului: slava deşartă, iubirea de slavă, iubirea de stăpânire, răceala, cruzimea, nepăsarea faţă de suferinţele aproapelui; visătoria minţii, înteţita lucrare a închipuirii, expresia diavolească a ochilor, trăsătura diavolească a întregii înfăţişări; întunecarea, strânsoarea, deznădăjduirea, ura; zavistia, simţământul de josnicie şi, la mulţi, răbufnirea poftei trupeşti; apăsătoarea nelinişte lăuntrică, neascultarea, frica de moarte sau, dimpotrivă, dorinţa de a-şi pune capăt vieţii; şi în sfârşit, nu arareori, deplina nebunie.
Iată semnele duhovniciei demonice. Dar câtă vreme nu răbufnesc în afară limpede, la mulţi ele rămân neobservate.
Nu neapărat toate semnele pomenite vor caracteriza pe cel ce s-a înşelat cu gânduri, sau cu vedenii, sau cu descoperiri drăceşti. La unii precumpăneşte megalomania, iubirea de slavă şi iubirea de stăpânire; la alţii – apăsarea, deznădejdea, neliniştea ascunsă; la alţii – zavistia, sau întunecarea şi ura; la mulţi – pofta trupească. Dar în toţi neapărat va fi prezentă închipuirea şi o mândrie ce se poate ascunde până şi în chipul ultimei slugărnicii.
“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie
[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]
