În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Binecuvântaţi, înalt Prea Sfinţite Părinte Arhiepiscop, să rostesc cuvânt de învăţătură!
Iubiţi credincioşi, ne găsim acum, aici, într-o mănăstire. Fiecare dintre cei care aţi venit aici, la mănăstire, cred că ştiţi ce este o mănăstire sau gândiţi că aţi şti ce este o mănăstire. Fiecare dintre noi ştim şi spunem şi credem şi mărturisim că o mănăstire este un aşezământ unde trăiesc călugării, oameni care-I slujesc lui Dumnezeu cu viaţă deosebită de cea pe care o trăiesc cei mulţi din lumea largă. Fiecare dintre noi am venit la mănăstire şi ne-am gândit că venim la un loc de rugăciune. Şi într-adevăr, mănăstirea este un loc de rugăciune, dar nu este numai un loc de rugăciune, ci este şi un loc de învăţătură şi un loc de muncă. Şi toate acestea se fac spre mărirea lui Dumnezeu, spre mântuirea oamenilor care trăiesc în mănăstire şi spre binele şi mântuirea tuturor credincioşilor.
In regulamentul de funcţionare a vieţii călugăreşti este scris aşa: „Mănăstirea este un aşezământ de rugăciune, de învăţătură şi de muncă, în care trăiesc călugării”. Deci noi suntem aici, acum, într-un aşezământ de rugăciune, de învăţătură şi de muncă. Sunt aici, în loc de rugăciune, de învăţătură şi de muncă, cei pe care i-a ales Dumnezeu să-şi trăiască viaţa aici în această mănăstire, Mănăstirea Oaşa. Noi ceilalţi am venit aici de data acesta cu prilejul hramului şi am venit unii din mănăstirile noastre, alţii de la locurile noastre de mântuire, am venit în acest aşezământ de rugăciune, de învăţătură şi de muncă. Şi am venit în primul rând să ne rugăm. Şi ne rugăm: suntem, acum, în cuprinsul 192 unei slujbe, prilej de rugăciune. Ne-am îndreptat mintea către Dumnezeu Tatăl, către Dumnezeu Fiul, către Dumnezeu Duhul Sfânt. Ne-am înaripat mintea spre Dumnezeu prin psalmii care s-au citit şi care se vor citi în continuare, ne vom înaripa mintea către Dumnezeu prin alcătuirile de la slujba pe care o facem, la care luăm parte cu toţii.
Deci suntem în rost de rugăciune. Ne rugăm noi călugării, şi vă rugaţi voi, care nu sunteţi călugări. Ne rugăm şi unii şi alţii, pentru că scopul vieţii noastre, al tuturor, este să înaintăm în viaţa duhovnicească. Cu toţii dorim să ajungem la ţinta împărăţiei lui Dumnezeu, să aducem împărăţia lui Dumnezeu aici pe pământ, şi dacă nu se poate peste tot, măcar unde ne ducem viaţa, în mănăstire, să fie împărăţia lui Dumnezeu, pe care o cerem de la Dumnezeu Tatăl când zicem: „Vie împărăţia Ta”. Suntem aici cu rost de rugăciune şi ne rugăm împreună cu cei care trăiesc aici în toată vremea, cu cei pe care i-a ales Dumnezeu să fie aici şi nu în altă parte. Ne rugăm împreună cu cei care în fiecare zi se roagă pentru ei, pentru noi toţi, pentru lumea întreagă, pentru că toţi ştim că „rugăciunea este întărirea lumii” – aşa spune Sfântul loan, cel care a scris „Scara”. în fiecare mănăstire se fac slujbele rânduite pentru fiecare zi, şi slujbele acestea se fac la vreme de dimineaţă, la vreme de seară, în unele mănăstiri la vreme de noapte, în biserică; şi acestea sunt slujbele rânduite de Biserică. Pe lângă rugăciunile care se fac în biserică, se mai fac rugăciuni şi în chiliile călugărilor. Fiecare călugăr este dator cu un anumit număr de rugăciuni, cu anumite rugăciuni, rugăciuni pe care noi le numim rugăciuni de pravilă, de program, şi este foarte important ca cineva să-şi facă programul de rugăciune, pentru că este un îndreptar de viaţă, un mijloc de îmbunătăţire sufletească.
Un părinte de la noi, de la mănăstirea de unde vin eu – eu vin de la Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus -, un călugăr împreună-vieţuitor la mănăstire, de la începutul mănăstirii, cu părintele Arsenie şi cu părintele Nicolae Mladin (care a ajuns apoi profesor de Teologie şi mitropolit al Ardealului), părintele Serafim, Dumnezeu să-1 odihnească, a fost trimis împreună cu părintele Arsenie, de către mitropolitul Nicolae Bălan, la Sfântul Munte, ca să înveţe de acolo ceea ce poate învăţa şi să aducă apoi şi să aplice la Mănăstirea de la Sâmbăta. Şi cu prilejul acela, a fost părintele Serafim în ascultarea unui părinte de la Sfântul Munte, pe nume Antipa Dinescu – un părinte din ţară, stabilit apoi la Sfântul Munte. Şi a învăţat de la părintele acela slujbe, a învăţat să stea la slujbă vreme îndelungată. Când părintele Serafim s-a dus la Sfântul Munte şi când a văzut ce multe rugăciuni se fac acolo şi ce slujbe lungi, aproape că nu le putea suporta, că nu mai văzuse la noi în ţară aşa rugăciuni lungi. Nu a mai fost pe la mănăstiri, să vadă privegheri. Şi zicea părintele Serafim că îi spunea părintelui Antipa: „Vai, da’ lungă o mai fost slujba asta!”, şi părintele a zis către el: „îi lungă lenea ta!”. Şi a stat acolo până când a venit vremea să plece de la Sfântul Munte la studii în Atena, pentru că i-a dat recomandarea aceasta mitropolitul Nicolae Bălan. Atunci i-a spus părintelui de la Sfântul Munte, părintelui Antipa: „Prea Cuvioase, trebuie să mă duc la studii teologice în Atena, mă îndrumă printr-o scrisoare mitropolitul care m-a trimis aici, la Sfântul Munte”. Şi atunci părintele i-a spus aşa: „Mă, să te ţii de pravilă, că dacă nu, te îndrăceşti!”. A venit părintele Serafim cu cuvintele acestea de la Sfântul Munte şi ni le-a spus nouă şi ni le spunea uneori. Şi totdeauna m-am gândit, când am auzit cuvintele acestea şi când m-am gândit eu la cuvintele acestea, că dacă părintele Serafim s-ar fi dus la Sfântul Munte numai pentru cuvântul acesta de îndrumare: „Să te ţii de pravilă” şi cu atenţionarea: „Că dacă nu, te îndrăceşti”, nu s-a dus degeaba la Sfântul Munte. Sigur că a mai învăţat el multe pe acolo. Şi a venit cu îndrumarea aceasta, pe care noi o ţinem minte şi după ce părintele s-a mutat la cele veşnice.
Bucuriile credinţei, Arhimandritul Teofil Părăian
Jurnal Spiritual
