Mănăstirea Pionul şi Palatul Cnejilor Cantacuzini

0
326

manastirea pionul

Mănăstirea Pionul şi Palatul Cnejilor Cantacuzini

Ne dorim să oferim prin acest mic studiu monografic câteva file dintr-o istorie uitată: Mănăstirea Pionul şi Palatul Cnejilor Cantacuzini de poalele muntelui Ceahlău. Demersul nostru se constituie într-o caldă pledoarie pentru un monument de o mare fumuseţe şi însemnătate pentru istoria noastră şi care, din neştiinţa, nepăsarea şi nemernicia oamenilor, se arată astăzi ca nişte jalnice ruine în comuna nemţeană Ceahlău, nu departe de frumoasa stațiune Durău.

Domnul academician Dinu C. Giurescu scria referindu-se la aceste locuri:

„Astăzi, oamenii ştiu prea puţin despre locurile în care trăiesc. La sfârşit de săptămână, după ce ajung într-o aşezare turistică sau altundeva, ei stau acolo şi prea puţini au curiozitatea să cerceteze împrejurimile. Când e vorba de fapte, întâmplări şi oameni din trecut, uitarea se întinde până la nefiinţă”. Încercăm să ne împotrivim uitării – acesta este rolul rândurilor noastre.

Regiunea de la poalele Ceahlăului, deşi situată în mijlocul Carpaţilor Orientali, a fost locuită încă din prima vârstă a aurignacian-ului până în „zorii Evului Mediu”, cercetările arheologice efectuate înainte de apariţia Lacului Bicaz au dovedit-o.

După „descălecat”, graniţele tânărului stat moldovenesc se întindeau până dincolo de muntele Ceahlău, după scria Dimitrie Cantemir, se aflau la „cumpăna apelor”. Aici în munţi trăiau plăieşii şi iscoadele domnului, străjeri ai graniţei cu Ardealul şi ai drumului ce făcea legătura între cele două ţări româneşti, pe valea Bistriţei şi apoi pe valea Bistricioarei.

Primele menţiuni referitoare la aceste locuri provin din cancelariile domneşti ale începutului de secol al XV-lea.

Sunt hotare ale braniştilor cu interdicţii de a vâna, de a paşte oi, de a face fân, de a pescui, impuse de marile mănăstiri (Neamţul şi Bistriţa), care primesc teritorii în zonă din marele domeniu domnesc.

Prima atestare a unui lăcaş de cult monastic în regiune se înregistrează în anul 1458: „Mănăstirea Hangu, pe vechiul hotar”, deci o întemeiere anterioară acestei date, dar care a fost aceea, nu s-a putut stabili cu siguranţă, la acea vreme Hangul denumind o regiune foarte largă, de la Bicaz până spre munţii Ceahlăului şi Rarăului.

Sursa Istorie si civilizatie

 

V-ar putea interesa şi aceste articole