Mănăstirea, rugăciunea şi vuietul duhului – partea a II-a

0
78
manastirea de la sambata
Cartita plimbareata
Deci pravila îşi are şi ea importanţa ei. De ce? Pentru că trebuie să-l ajute pe om, să-l facă mai bun. Il pune în faţa lui Dumnezeu. Rugăciunea ne pune în faţa lui Dumnezeu; slujba ne pune în faţa lui Dumnezeu şi, fiind noi în faţa lui Dumnezeu, ne lipim de Dumnezeu. „Lipitu-s-a sufletul meu de Tine şi dreapta Ta mă sprijineşte”, zicem într-un psalm pe care îl repetăm în fiecare zi (Ps. 62, 8).

„Lipitu-s-a sufletul meu de Tine şi dreapta Ta mă sprijineşte.” Mijlocul acesta de lipire a sufletului de Dumnezeu este rugăciunea. Prin rugăciune, noi mergem către Dumnezeu, iar prin Sfintele Taine, Dumnezeu vine către noi. Deci facem în Mănăstirea de la Sâmbăta rugăciunea rânduită pentru a împlini voia lui Dumnezeu şi rosturile noastre în mănăstire, în Biserică. După aceea facem slujbă personală, prin rugăciunea personală în chiliile noastre şi ne rugăm – ţineţi minte! – pentru noi şi pentru toţi oamenii, pentru toată lumea, pentru că rugăciunea este întărirea lumii. Şi mai facem o rugăciune, cu care noi, călugării, suntem datori, rugăciunea de toată vremea sau de câtă vreme o putem face; o îndesire a rugăciunii, rugăciunea cu care se mântuiesc călugării.

Când m-am dus eu pentru prima dată la Mănăstirea de la Sâmbăta, în 1942, aveam treisprezece ani şi jumătate şi m-am dus acolo cu gândul să mă fac călugăr. Nu ştiu ce am gândit eu pe vremea aceea, la vârsta aceea. Cineva mi-a dat gândul să mă fac călugăr. Am luat aminte şi m-am dus să mă fac călugăr. Bineînţeles că nu s-a putut şi bine a fost că nu s-a putut atunci. Până la urmă, tot călugăr am ajuns, dar după unsprezece ani. Şi n-am putut rămâne acolo şi pentru faptul că mitropolitul de atunci dorea ca la Mănăstirea de la Sâmbăta să fie numai absolvenţi de Teologie.

Mănăstirea de la Sâmbăta a început cu trei oameni mari: parintele Arsenie, Nicolae Mladin si parintele Serafim.

Adică, dacă cineva vrea să fie călugăr, să înveţe întâi, să facă şcoală generală, să facă gimnaziu, să facă liceul, să facă Teologia şi apoi, ca absolvent de Teologie, să se ducă să se facă călugăr. Şi stăruind mitropolitul pentru dorinţa aceasta, Mănăstirea de la Sâmbăta a început cu trei oameni mari: părintele Arsenie, care era absolvent de Teologie şi, lucru rar pe vremea aceea, era şi absolvent de Arte Vizuale, Belle-Arte, arte frumoase, pictură şi sculptură.

Şi cu învăţătura pe care a avut-o el atunci, s-a instalat la Mănăstirea de la Sâmbăta; la mănăstirea pe care o începuse, după restaurare, mitropolitul Nicolae Bălan şi cu părintele Nicolae Mladin (care a ajuns profesor de Teologie şi apoi mitropolit al Ardealului şi pe care mitropolitul Nicolae Bălan l-a îndrumat şi l-a ajutat să înainteze în cariera de profesor şi poate şi mitropolit) şi cu părintele Serafim Popescu, un om extraordinar, un om care te ungea la inimă, un om cald la suflet, un om revărsător, un om de care s-au bucurat oamenii, dar pe care nu l-au prea băgat în seamă oamenii, pentru că nu avea talente deosebite, cum avea părintele Arsenie; dar a fost un om evlavios.

„Copile, eu mă bucur de succesele tale cum mă bucur de succesele mele!”

Cineva îmi spunea: „De câte ori mă duc la părintele în chilie, totdeauna îl văd cu patrafirul după gât”. Ceva foarte frumos. Eu spun că părintele Serafim a fost un om de care s-au bucurat oamenii şi de care m-am bucurat şi eu. Şi părintele Serafim a zis către mine: „Copile, eu mă bucur de succesele tale cum mă bucur de succesele mele!”. Extraordinar, iubiţi credincioşi!

Nu se poate ceva mai frumos, ceva mai dătător de gând, că omul acesta era un om evlavios. „Copile, eu mă bucur de succesele tale cum mă bucur de succesele mele!”. Şi a trecut părintele Serafim la cele veşnice, în anul 1990, şi nu prea aveam succese pe vremea aceea. După aceea, s-au adăugat succesele. Şi dacă ar mai fi fost părintele cu noi, s-ar fi bucurat de fiecare carte pe care am scris-o, de fiecare conferinţă pe care am ţinut-o, de tot ceea ce am realizat în sufletul meu când am făcut ceva pentru alţii şi ar fi zis: „Copile, eu mă bucur de succesele tale cum mă bucur de succesele mele!”.

Bucuriile credinţei, Arhimandritul Teofil Părăian

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here