Mănăstire „odihnită”

0
192

Pr. Arhim. Ghelasie Ţepeş (stareţ al Mănăstirii Sf. Dimitrie din Sighişoara), după ce pune rânduială la Mănăstirea Lupşa, unde fusese trimis de vlădică să refacă obştea şi tot ce ţine de vieţuirea într-un astfel de lăcaş al lui Dumnezeu, este trimis să construiască actuala mănăstire de la Sighişoara.

Obosit şi secătuit de muncă, necăjit că taman acum, când să se odihnească şi el puţin, e trimis la altă ascultare, îi spune înaltpreasfinţitului:

– Ştiţi ceva, înaltpreasfinţia Voastră? Eu nu mai fac nimic! Nicio mănăstire nu mai ridic! Mă pun şi numai mă culc şi mă odihnesc!

– Vai, ce fain ai zis!, îi răspunde vlădica. Numai să te culci, să te odihneşti, şi Dumnezeu îţi face El lucrarea. Stai tu numai cuminte acolo…

Şi, aşa după cum povesteşte părintele Ghelasie, de cum a ajuns la Sighişoara, în locul unde trebuia să îşi înceapă noua lucrare, părintele stareţ s-a pus de s-a culcat şi odihnit… Vreme de două săptămâni nu a făcut nimic altceva! Doar a dormit şi s-a odihnit!

După două săptămâni, au început să îl doară din ce în ce mai tare oasele de atâta dormit şi odihnă… Apoi, ca un făcut, ba o piatră nu stă bine acolo, ba cealaltă nu e la locul ei… Ba mai e nevoie de aia, ba de cealaltă…

În trei ani de zile, după atâta dormit şi odihnă, pe locul acesta se ridică o minunăţie de mănăstire, cu absolut toate cele trebuincioase şi o viaţă de obşte cu totul aleasă.

Vine şi momentul sfinţirii. La masă, în trapeza primitoare, înaltpreasfinţitul îi spune Părintelui Ghelasie:

– Părinte stareţ, îmi place unde te odihneşti!…

“200 întâmplări nostime din viaţa Părinţilor” – Culegere şi adaptare Romeo Petraşciuc. Editura Agnos, 2015