Mâinile cele mai lungi

0
243

Mâinile cele mai lungi.

Într-o revistă ştiinţifică, un învăţat a pus odată întrebarea:

– Care oameni şi care popoare ar avea mâinile cele mai lungi?

S-au strâns multe răspunsuri. Unii spuneau că negrii ar avea mâinile cele mai lungi, alţii că popoarele din Răsărit, alţii că hoţii de buzunare. Între răspunsuri a fost însă şi unul ciudat, care zicea aşa:

– Eu cred că mâinile cele mai lungi le au oamenii care se roagă din toată inima lui Dumnezeu, pentru că mâinile acestor oameni ajung până la cer şi iau de acolo, prin rugăciune, tot ce le trebuie. Astfel de mâini a avut, spre pildă, şi Ilie-proorocul, care şi-a întins mâinile în semn de rugăciune şi a încuiat cerul şi iarăşi l-a descuiat, prin rugăciune.

Minunat răspuns! Să ne fie şi nouă de învăţătură!

Lumânarea se topeşte luminând…

Mâinile cele mai lungi
lumanarea

Un prieten mă cam mustra zilele trecute, spunând că prea îmi las viaţa să se topească în munca ce o fac.

–    O, dragul meu! – i-am răspuns. Eu îţi dau toată dreptatea, dar, mai întâi, te rog să aprinzi lumânarea aceasta!

–    Foarte bine, iată, am aprins-o. Şi ce vrei să spui acest lucru?

–   Vreau să te rog să nu laşi lumânarea să se topească. Uite, lumânarea se topeşte şi asta-i o pagubă mare.

–    Păi asta-i o regulă. Unde s-a mai văzut lumânare arzând fără să se topească?

–    Apoi, dragul meu, aşa e şi cu noi, cei care am fost puşi să lucrăm în ogorul Domnului. Lumânarea trebuie pusă în sfeşnic şi aprinsă, ca să lumineze tuturor (Matei 5, 15); dar, făcând acest lucru, ea se topeşte, căci unde s-a mai văzut vreo lumânare aprinsă care ar strânge seu şi grăsime? Sau unde s-a mai văzut o sare ce nu se topeşte după ce s-a băgat în bucate? (Matei 5, 13).

O lumânare poate fi cât de mare şi mândră, dacă nu arde şi nu luminează, care este folosul ei?

Lumânarea se topeşte luminând…

Peştii cei vii şi cei morţi

Prin apele râurilor, aţi văzut cum peştii cei vii înoată întotdeauna împotriva apei şi a valurilor ei. Numai peştii cei morţi se duc cu apa în jos, adică îi duce apa cu ea în jos. Aşa, iubite cititorule, sunt şi creştinii. Creştinul cel viu trebuie să înainteze totdeauna împotriva apei şi a valurilor ei. Numai „creştinul” cel mort se lasă dus şi târât de păcatele acestei lumi.

Cititorule, ce fel de creştin eşti? Eşti şi tu un creşti   viu sau creştin mort?

 „Aici este raiul meu…”

Un scriitor şi vestitor al Evangheliei, Bettex, istoriseşte următoarele: „înainte cu zece ani, am cercetat un vechi prieten de-al meu. L-am aflat într-o splendidă situaţie materială. Locuia într-un palat înconjurat de o grădină, ca un adevărat paradis.

Am încercat să-i vorbesc despre cele sufleteşti, dar prietenul meu întrerupse vorbele mele şi le puse punct, grăind sfidător: «Dragul meu prieten, mie în zadar îmi grăieşti despre astfel de lucruri. Raiul meu, iată-l, acesta este!… Aici este raiul meu!».

Peste cinci ani, l-am cercetat din nou, dar, vai, ce schimbări grozave am aflat!

Grădina era dărăpănată, casele ruinate… Prietenul meu zăcea bolnav de ani de zile. Un copil al lui se înecase. O fată încheiase o căsătorie nefericită. Mai avea o singură fată, pe care am auzit-o astfel înţelegându-se cu tatăl său bolnav:

«Tată dragă, mă duc la oraş. Ce ai dori să-ţi mai aduc?» «Un ştreang!» – grăi tatăl ei chinuit de boală.

În decurs de cinci ani, «raiul» prietenului meu deve­nise un adevărat «iad»“.

 

De ce?

De ce sunt prin temniţe mai mulţi bărbaţi decât femei? Această întrebare se ridică odată într-o adunare.

– Pentru că la biserică sunt totdeauna mai multe femei decât bărbaţi – răspunse un om cu minte.

600 istorioare religioase, Preot Iosif Trifa

Alte articole aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here