Maica Parascheva, medicul care vindecă trupul și sufletul

0
318

Maica ParaschivaÎntr-un mic cabinet aflat în centrul orașului Slobozia, un medic îmbrăcat în sutană și în halat alb are în grijă peste 2000 de persoane, conform cotidianului Adevărul. Nu solicită nicio recompensă materială pentru serviciile medicale, ba chiar îi ajută cu bani pe cei care nu au posibilitatea de a-și cumpăra medicamentele, după cum declară pacienții săi. După program, măicuța se întoarce acasă, în chilia mănăstirii unde este găzduită.

Maica Paraschiva Cornea a pășit, după terminarea liceului, la mănăstirea Vorona din județul Botoșani, unde a fost îndrumată să devină medic. A simțit chemarea divină, iar dragostea față de aproapele a dezvoltat-o prin intermediul medicinei. Este de șapte ani medic la cabinetul Centrului Social al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor. Maica Paraschiva povestește că, la început, oamenii erau neîncrezători și spuneau: „Știți, aș vrea totuși, să văd un medic”. Dar încet, încet, au căpătat încredere, iar acum sunt convinși de calitățile maicii. De multe ori, pacienții veneau la cabinet și aduceau acatiste, însă au fost îndrumați să meargă la preoți: „Cei care aveţi acatiste mergeţi la preot, că există preoţi foarte buni. Cei care vor tratamente naturiste să meargă la homeopat, iar la mine să rămână cei pe care îi doare ceva şi au nevoie de tratament!” Când nu  este la cabinet, maica Paraschiva se ocupă de treburile administrative în cadrul Centrului Eparhial din Slobozia, unde oferă, alături de obștea formată din șapte călugărițe, sprijin și alinare pentru pentru 200 de persoane nevoiașe.

În afară de cabinetul din cadrul Centrului Social al Episcopiei, călugărița medic de familie are un cabinet și în mediul rural, la Giurgeni. Oamenii spun că are puterea să îi vindece și cu vorbele, după consultație plecând spre casele lor mulțumiți și pe jumătate vindecați. Proiectul inițiat pe Patriarhia Română și Ministerul Sănătății, prin intermediul căruia peste 150 de maici din toată țara au avut posibilitatea de a face studii la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, i-a oferit prilejul să-și descopere modul concret de manifestare a poruncii iubirii față de aproapele. „Am simţit mereu că am har pentru credinţă, că am fost aleasă de Dumnezeu să fac asta. Familia nu s-a împotrivit alegerii mele. Eu sunt mulţumită şi-i mulţumesc Domnului pentru că m-a susţinut şi este alături de mine în tot ce fac. Aşa le spun şi pacienţilor mei: să creadă şi să se roage tot timpul la Dumnezeu“, a mărturisit maica Paraschiva Cornea.

 Mihai Parfeni

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here