Maica Domnului

0
103

0809-nasterea-maicii-domnulEra acum două milenii, când cerul s-a întâlnit cu pământul, din voia lui Dumnezeu, care a trimis oamenilor Buna Vestire a mântuirii lor. Solul Părintelui Sfânt al acestei omeniri, Arhanghelul Gavril, a vestit-o pe fiica omului, Fecioara Măria, curată, evlavioasă, nevinovată, că va fi Maica Domnului nostru Iisus Hristos… Cuvintele sfinte au deschis astfel Era Nouă, a credinţei şi iubirii de Dumnezeu, căci în timp ce Măria se ruga, cu înalt vis de mai bine, glasul Arhanghelului s-a auzit: “Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine; binecuvântată eşti tu între femei! Nu te teme, Mărio, că ai aflat dar de la Dumnezeu. Iată, vei zămisli în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui de Sus se va chema” (Luca, I, 28-32). înspăimântată de priveliştea Divină, Fecioara Preacurată nu înţelege cum va zămisli un fiu, dacă nu cunoscuse bărbat. Şi apoi, în Israel erau legi aspre şi ucigaşe pentru femeile care năşteau, necăsătorite fiind. Arhanghelul îi ştia gândul şi îi alina teama, spunându-i Fecioarei Măria că totul va fi Taina Sfântului Duh, care se va pogorî cu puterea Celui Prea înalt asupra sa, făcând minunea naşterii fără de păcat lumesc, drept care, fiica omului răspunde cu smerenie: “Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul Tău”. S-a realizat aşa Taina cea din veacuri, când omul, prin femeia cea mai curată şi aleasă, Fecioara Măria, poate fi chemat la mântuire, poate căpăta şansa de a se izbăvi de păcat şi de a ajunge în Rai, primindu-L pe Hristos în cugetul şi inima sa.

Fecioara Măria era fiica bătrânilor evlavioşi Ioachim şi Ana din Nazaret. Ei, de bucuria de a fi avut o fiică, bătrâni şi slabi fiind, au închinat-o Templului, de la vârsta de trei ani. Acolo a rămas Fecioara Măria, până la Buna Vestire. Iar după aceea, ca Maică a Domnului, Fecioara Măria a reprezentat un model de iubire, de credinţă pentru Fiul Ei, Mântuitorul, o înaltă pildă de jertfă a dragostei de mamă, ce a stat alături de Crucea Fiului Ei, îndurând fără cârtire tot ce i-a fost dat Acestuia de la Tatăl, spre binele neamului omenesc. Inima Maicii Domnului a fost deci dată în întregime Fiului Său, rămânând smerită în fata slavei învierii Sale, fără un orgoliu lumesc, fără altă speranţă decât voia Tatălui, aşa că pentru noi toţi, Maica Domnului este Mijlocitoarea, grabnica ajutătoarea rugăciunilor noastre la Dumnezeu şi o pildă de aleasă puritate a iubirii. Ea a îndeplinit după porunca Divină toate câte i s-au cerut, plecând la Betleem, unde voia Domnul să se nască Hristos, apoi plecând cu Pruncul Sfânt spre Egipt, pe drum greu, de arşiţă şi pustiu, ca să-L ferească aşa de Irod, ucigaşul de copii, apoi a îngrijit zi şi noapte de Fiu, nevoind nimic pentru sine, a îndurat batjocura fariseilor şi cărturarilor asupra Fiului Său, a sângerat la Golgota, a lăcrimat cu durere de Patimile Mântuitorului, a crezut în învierea Sa, a fost prima care a văzut slava învierii, cu femeile mironosiţe, Măria – Magdalena, Marta şi Salomia, a văzut lumina de înălţare a Fiului Său, şi a mai stat pe pământ, în grija Apostolului loan, încă 20 de ani, în rugă şi în sfinţenie, pentru iertarea păcatelor celor ce erau dornici de mântuire.

Din slava cerului, Dumnezeu a vegheat ca moartea Maicii Domnului să fie o Adormire, fără frică şi durere, ca o intrare în Rai, de unde Ea ne apără şi izbăveşte. După o Sfântă Tradiţie, se spune că Ucenicii au depus trupul Ei preacurat într-un mormânt, dar acesta nu a putrezit, ci a fost luat la ceruri. Iar pe ţărâna acelui loc au înflorit divini crini şi trandafiri, pentru cea mai aleasă femeie a acestei omeniri cu păcate, arătându-le pururi semenilor noştri, bărbaţii, ce înseamnă iubire curată şi fără de moarte, ridicată din ţărână, până la slava lui Hristos.

Creştinii lumii între care şi creştinii pământului românesc îşi înalţă în veacuri rugăciunile de slavă pentru Apărătoarea, Doamnă, sărbătorind pe lungul anului, în 8 septembrie, Naşterea Maicii Domnului, apoi, Intrarea în biserică a Maicii Domnului, 21 noiembrie, Buna Vestire, în 25 martie, apoi în 26 decembrie, Soborul Maicii Domnului, trimis nouă ca Mântuitor de Tatăl ceresc, după care, Adormirea în slavă a Maicii Domnului, la 15 august încheie cununa anului, dându-i omului şansă şi har de iubire, să se nască, să crească, să trăiască vrednic pe pământ, să aibă mereu pilda iubirii de femeie, după modelul sfânt al Născătoarei de Dumnezeu.

“Apărătoare, Doamnă, pentru biruinţă mulţumire hbăvindu-ne din nevoi aducem Ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi robii tăi, Şi ca Ceea ce ai Stăpânire nebiruită, Izbăveşte-ne din toaie nevoile!

Ca să strigăm Ţie:”Bucură-Te, Mireasă, pururea Fecioară”!(Imnul „Apărătoare Doamnă”)

Jurnalul unui creştin, Preot Dragoş Munteanu,Prof. Rodica Teofănescu Cocan

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here