Maia Morgenstern: “Prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte! Ce înţeleaptă vorbă!”

0
482

maia-morgensternMaia Morgenstern: “Prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte! Ce înţeleaptă vorbă!”

Sobră, batjocoritoare uneori, caldă, înverşunată, apatică, direct interogativă, curioasă, profundă, introspectivă, exasperată, calmă. Acestea sunt doar câteva dintre stările prin care este nevoită să treacă o actriţă pentru a întruchipa personajele pe care le aduce pe scenă. Acestea sunt doar câteva dintre cele pe care le-a întruchipat de-a lungul timpului Maia Morgenstern.

Prezenţa este calitatea unui actor ce emană din suflet, iradiază şi impune.

Actorul, când e conştient de prezenţa sa nu are nevoie să exagereze, pentru că publicul îl urmează la fiecare pas. Pe Maia Morgenstern publicul a urmărit-o de la debut şi până acum. Un debut care a însemnat, evident, emoţie, teamă în faţa necunoscutului, dar şi speranţă, speranţa unei realizări, a unei confirmări viitoare, a certitudinii drumului ales.

În ceea ce mă priveşte am avut bucuria de a descoperi de fiecare dată un om deschis, modest şi extrem de cald. Mi-e greu să uit, de exemplu, că mai demult, m-a rugat să vorbesc la telefon cu fetiţa ei, pe care nu se ştie de ce nu reuşea să o liniştească. Firesc, natural, nici acum nu pot să descopăr cum şi-a dat seama că pot face asta.

Emoţiile mă cuprind la fiecare întâlnire cu actriţa, la fiecare piesă de teatru în care merg să o văd, pentru că mă simt învăluită de glasul aparte al actriţei, de profunzimea cuvintelor sale şi de blândeţea cu care le poate împărtăşi.

Dăruirea de sine şi entuziasmul Maiei Morgenstern sunt molipsitoare.

Răspândeşte adevăr, emoţie, luciditate. Am vorbit de data aceasta despre ce înseamnă Paştele, despre credinţă, despre părinţi, despre teatru, despre călătoria numită viaţă.

Şi iată ce a ieşit…

Maia 1

A fost repartizată la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ după terminarea Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1985.

Debutul în cinematografie s-a produs în anul 1983, cu filmul “Prea cald pentru luna mai”, însă notorietatea internațională a căpătat-o cu rolul din “Balanţa”. Din 1988 a devenit actriţă a Teatrului Evreiesc de Stat, jucând apoi pe scenele altor teatre din Capitală, ca Odeon şi Bulandra, în producţii independente la Teatrul Luni şi Compania D’Aya, iar, din 1990, a primit să joace la Teatrul Naţional Bucureşti. De curând a acceptat provocarea de a fi director interimar al Teatrului Evreiesc de Stat, lucru deloc simplu.

“Am terminat liceul în 1980, am picat în primul an, dar am intrat, ca figurant, în locul colegului meu de atunci, Radu Mihăileanu, regizorul cunoscut de acum.  Am început, într-un spectacol în idiş, „Visul unei nopţi de vară“, de Shakespeare, jucam rolul lui Puck.  Se împlinesc 33 de ani de când sunt în Teatrul Evreiesc.

Pot să spun că am existat dintotdeauna în Teatrul Evreiesc, nu l-am părăsit niciodată, am deschis ochii şi sufletul aici.

Am învăţat meşteşug în Teatrul Evreiesc. Am visul, am dorinţa, am ambiţia, am speranţa de a reabilita acest teatru. E un important monument istoric şi cultural. Clădirea trebuie consolidată. Teatrul Evreiesc are o istorie de peste 130 de ani în România, iar noi trebuie să o continuăm. Dorim să restituim dramaturgiei texte controversate, interzise, incomode.

E păcat să nu le cunoaştem şi să nu le abordăm. Am dus la capăt proiectele fostului director al teatrului, Harry Eliad, care a plecat dintre noi şi căruia îi păstrez o vie amintire. Cea mai recentă premieră a stagiunii curente este «Stele rătăcitoare», după Shalom Alehem, apoi spectacolul «Duşmancele», cu un text care vorbeşte despre drama evreilor supravieţuitori ai Holocaustului, iar premiera din aprilie a fost «Yentl», după Isaac Bashevis-Singer şi Leah Napolin”, explică Maia Morgenstern.

Citind copiilor

Dacă nu ar fi devenit actriţă, şi-ar fi dorit să fie medic pediatru.

Are un har de a se înţelege cu copiii fantastic. De altfel şi acum merge prin grădiniţe şi şcoli şi citeşte pentru aceştia cu drag. De semănat seamănă cu mama sa, iar la nervi cu tatăl său. „O admiram pe mama mea foarte mult, pentru că era o persoană tonică, mereu cu zâmbetul pe buze.

Eram un copil greu de suportat, dar un copil dorit de părinţi, şi prin urmare, răsfăţat. Simţeam iubirea, dar în acelaşi timp am primit o educaţie extrem de riguroasă. Pentru mine, mama a fost totul. Ea este cea mai frumoasă rugăciune a mea. Eram însetată de dragostea mamei mele, aş fi vrut să fiu în permanenţă lângă ea, cu ea. Era o persoană foarte activă din punct de vedere profesional, profesor, informatician.

Era foarte solicitată şi dedicată profesiei sale.

Avea o răbdare înduioşătoare şi cu mine, şi cu tata. Tatăl meu a avut şi preocupări literare şi filosofice, a fost chiar profesorul de logică matematică al lui Constantin Noica. Tata e cel care m-a îndrumat înspre teatru. Şi-a dat seama că asta îmi doresc.

A observat din felul în care mă jucam sau din felul în care percepeam un spectacol de teatru la care mergeam împreună. «Tu vrei să te faci actriţă», mi-a spus. Am fost înspăimântată. Discuţia asta am avut-o la 18 ani, şi cum eram şi sunt foarte orgolioasă, mă înspăimânta de fapt perspectiva unui eşec. Tata cred că m-a învăţat cum să gestionez un eşec şi durerea care-l însoţeşte. Pentru că am început cu un eşec: am căzut la examenul de admitere la Facultate, la IATC.

Mama a suferit cel mai mult.

Şi eu mi-am făcut atunci din alinarea suferinţei mamei mele un scop, iar asta m-a ajutat. Am vrut să-i dovedesc că pot. Am reuşit, dar cu peripeţii. Am făcut o amigdalită îngrozitoare, cu 40 temperatură şi şoc anafilactic, de la atâta penicilină.

M-am dus la examen cu Salvarea. A fost ultima mea amigdalită. Am acum o sănătate de fier. Şi am înţeles cât de importantă este sănătatea în meseria asta. Mi-am recâştigat vigoarea, rezistenţa, în timp”, povesteşte Maia Morgenstern.

Cuore

Cel mai frumos cadou pe care l-a primit în copilărie şi era fericită când se repeta era tortul făcut de mama sa. „Am primit şi Le Petit Larousse, ştiu că m-au chemat părinţii de la joacă şi eram tare nemulţumită şi nervoasă că-mi întrerup joaca. Mi-au dăruit Le Petit Larousse en image… Eram foarte dispusă să nu-mi placă. Eram ferm decisă să fiu Ghiţă Contra şi să nu-mi placă nimic, dar…am fost fascinată şi mi-aduc aminte că pe coperţile interioare avea textele multor cântece în franceză pentru copii, şi cred că aşa am învăţat franceza pe care o ştiu.

A privi înapoi cu tandreţe la propriile creaţii şi, implicit, la propriile-ţi greşeli, stângăcii, neîmpliniri este o treabă foarte anevoioasă.

 

Asta presupune o înţelegere superioară, un grad de luciditate şi detaşare pe care, din păcate, de cele mai multe ori, nu le căpătăm decât mult mai târziu, odată cu trecerea anilor.

A privi înapoi cu mânie pare mult mai firesc, nu-mi vine deloc să mă absolv, să zâmbesc înduioşată, revăzând personaje pe care nu le-am dus până la capăt, reacţii ce nu sunt pe deplin fireşti, situaţii ce puteau fi mai bine explorate, exploatate. Consider o şansă faptul că m-am întâlnit cu eroine de facturi diferite, de vârste diferite, teribil de neasemănătoare, astfel încât sper că nu mă aflu în pericolul de a fi etichetată, de a fi folosită doar într-un singur gen de personaje”, spune Maia Morgenstern.

Hristos

A avut o copilărie şi o adolescenţă aflate sub semnul unei situaţii materiale precare.

Părinţii au învăţat-o să privească realitatea şi să o înfrunte. Deși aceştia erau atei, Maia în schimb este o persoană religioasă. „În limba ebraică, Paşte – Pesah, se traduce mai exact «A sări peste», «Pass over». Pesah…

În tradiţia evreiască se spune că în acea noapte binecuvântată în care Moise a convins, a determinat pe Faraon să elibereze poporul evreu din sclavia Egiptului, Îngerul Morţii a păşit peste, a sărit peste, a ezitat casele evreilor, astfel încât poporul lui Israel s-a ridicat cu mic, cu mare şi a plecat în acea noapte. A păşit afară din robie.

Ce înseamnă pământul acesta românesc pentru mine? Am învăţat de la părinţii mei multe. Tatăl meu mi-a spus: «Noi, evreii, avem 11 porunci!» Cele zece sunt practic aceleaşi în toate confesiunile, până la urmă pilonii civilizaţiei şi ai umanităţii: să nu furi, să nu ucizi, să nu minţi, să respecţi pe tatăl şi pe mama ta… «Mai avem una. Respectă legea locului unde trăieşti!» Asta se traduce prin a respecta locul unde trăiesc, unde îmi cresc copiii, unde îmi câştig existenţa. Sunt cetăţean român, sunt evreică, trăiesc la confluenţa acestor două culturi, acestor două forme de energie, atât de intense, atât de paradoxale. Sunt aici, trăiesc aici, visez aici, îmi cresc copiii aici, mă zbat aici, plâng, râd aici”, rosteşte emoţionată actriţa.

„Dacă  tot vorbim despre România… Evident că întreaga configuraţie europeană devine cu atât mai bogată, cu atât mai interesantă, cu atât mai plină de contradicţii în contextul în care România îşi află locul ei demn, controversat, zbuciumat în peisajul european. Cred că se cuvine cu linişte, cu calm, cu demnitate să ştim exact cine suntem, acceptându-ne zonele luminoase şi umbrele fără să încercăm să cosmetizăm nici pe una, nici pe alta.

Nici încercând să strălucim mai tare decât ar fi cazul, nici întunecându-ne, scufundându-ne în complexe de inferioritate mai abitir decât e cazul. Nici dezvoltând sentimente de martir cu orice preţ, de victime. O mare parte din energia pe care o cheltuim plângându-ne de milă cuvine-s-ar să o tranformăm în energii creatoare pentru a recunoaşte ceea ce suntem, a ştii exact ce suntem acum, a ne raporta şi racorda la valorile universale şi europene, nu tânjind neapărat şi imediat după bunăstarea economică pe care o mirosim acolo. Nu am soluţii universale!”, afirmă Maia Morgenstern.

Cu Tudor, fiul eiPentru că părinţii săi i-au deschis o poartă spre cultură, spre lume, astăzi Maia Morgenstern face acelaşi lucru cu cele trei minuni din viaţa ei. Tudor Aaron, Eva Lea Cabiria şi Ana Isadora, cei trei copii ai actriţei, reprezintă motivele zilnice de zâmbet. „Isadora şi Cabiria sunt darurile mele cele mai de preţ. Mă bucur de ele în fiecare zi. Am avut întotdeauna ajutor în familie, am fost ajutată, am avut lângă mine persoane de maximă încredere.

Lui Tudor îi vreau tot binele din lume. Sunt mândră de el că-şi găseşte locul său, drumul său, specificul său! E fericit să-şi deschidă aripile, se dezvoltă, se  găseşte şi se regăseşte în destinul pe care până la urmă şi-l creează singur. E un spirit liber! Să fie sănătos! Trebuie să dovedim cine suntem prin noi înşine, nu prin cine joacă lângă noi. Suntem importanţi dacă facem ceva valoros, curajos, nu pentru că ne aflăm într-un pluton prestigios. Fiul meu ştie.

Pregătim împreună, în regia lui Marcel Top, «Hamlet», încet, încet, în ritmul nostru şi contează foarte tare şi aş vrea să menţionez privilegiul, rolul ce-mi revine ca dascăl, ca profesor, decan, la Universitatea Hyperion, la facultatea de arte! Un rol extrem de greu… E nevoie de inocenţă. De aceea accept ofertele regizorilor tineri.

Caut personajul în toate locurile posibile.

Eu nu mă reped la personaj. Pentru că nu vreau să mă repet. Pentru că lucrurile pe care mi le doresc cu adevărat să se întâmple înseamnă o mare aşteptare, o atât de mare şi dureroasă aşteptare din partea mea… Este vorba despre comunicare, despre onestitatea cu care te deschizi.

E o şansă pentru fiecare să adauge lumii o picătură de frumuseţe. Fără public n-am nici un rost. Nu exist. Se cuvine să le oferim spectatorilor care redescoperă teatrul lucruri frumoase, importante, de suflet, se cuvine nici să nu ne închidem într-un fals turn de fildeş, nici să nu facem un soi de pact cu nimicul şi cu derizoriul. Trebuie să ştii exact ce şi cum vrei, ce ai de făcut, trebuie să priveşti lucrurile în perspectivă şi să ai respect faţă de sine. Cred că de toate acestea ai mare nevoie pentru a reuşi în orice profesie. Vei şti astfel ce înseamnă să-i respecţi pe ceilalţi.

A fi prieten cu cineva nu înseamnă să mergi la cafea în fiecare zi, ci să poţi găsi sprijin când ai nevoie. Prietenia este ceea ce eşti dispus să investeşti, să dai fără să aştepţi la timp, bucuria de a dărui, de te dărui, de a cere ajutorul atunci când ai nevoie, de a nu te ascunde, de a nu te feri să ceri ajutor atunci când ai nevoie. Acesta este secretul prieteniei. Prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte! Ce înţeleaptă vorbă!”, a încheiat Maia Morgenstern.

Maitreyi

V-ar putea interesa şi aceste articole