Luxul şi viciul sunt strâns legate între ele

lux

Averea are şi mai puţină legătură cu mărimea caracterului. Din contră, averea este adeseori cauza pierzaniei şi înjosirii lui. Bogăţia şi stricăciunea, luxul şi viciul sunt strâns legate între ele. Bogăţia, atunci când se află în mâinile unor oameni lipsiţi de principii demne, sau cu mai puţină stăpânire de sine, constitue adeseori izvorul a nenumărate nenorociri pentru sine şi pentru cei din jur.

Pe de altă parte, o stare de relativă sărăcie, se poate armoniza foarte bine ca un caracter în forma cea mai aleasă. Se prea poate ca cineva să nu posede altceva decât sârguinţa, cumpănirea şi spiritul său cinstit şi, cu toate acestea, să stea pe trapta cea mai înaltă a omeniei. Sfatul pe care l-a primit Burns dela tatăl său, este cel mai bun: „Să fii oricând bărbat chiar dacă punga-ţi va fi goală. Căci fără o inimă curajoasă de bărbat, nu meriţi nici măcar o privire”.

Unul dintre caracterele cele mai curate şi mai nobile, pe care le-am cunoscut vreodată, este acela al unui lucrător dintr-o provincie dela nord, care-şi ţinea onorabil familia numai cu leafa sa săptămânală, care nu trecea niciodată de zece shilingi. Cu toate că nu avea alte cunoştinţe decât cele primite în şcoala primară a satului, era totuşi un om înţelept şi bogat în idei. În biblioteca sa se aflau în afară de biblie, cărţile „Flavel”  şi „Boston”, despre care, cu excepţia primei, nu cred să mai fi auzit cineva ceva. Omul acesta i-ar fi putut poza lui Wordsworth pentru cunoscutul său „Drumeţ”. Atunci când a murit, după o viaţă de muncă şi pioşenie, a lăsat în urma sa renumele unui om cu inteligenţă practică, bun şi săritor la nevoie, totdeauna gata să dea ajutor la o faptă bună, faimă pentru care ar fi putut fi invidiat de oamenii mai mari şi mai bogaţi decât el.

Atunci când a murit, Luther n-a lăsat în urma sa, după cum a scris în testament, „nicio comoară şi nicio avere în bani”. Cât a trăit a fost atât de sărac încât a trebuit să-şi câştige pâinea zilnică muncind necontenit. În timpul când munciea plămădea însă caracterul patriei sale şi era moralmente mai puternic şi mult mai respectat şi onorat, decât toţi principii Germaniei.

Caracterul este o proprietate. El este cea mai nobilă avere. El dă dreptul la respectul tuturor şi acela care-l posedă — chiar dacă nu este bogat în bunuri lumeşti — va fi răsplătit cu respectul dobândit prin cinste şi prin bunul nume. Pe bună dreptate, sunt mai mult apreciate în viaţă adevăratele calităţi: sârguinţa, virtutea şi bunătatea ; pe bună dreptate sunt apreciaţi cum se cuvine cei cu adevărat merituoşi.

“Fii om de caracter!…”, Samuel Smiles. EDIŢIA II-a , CUGETAREA, București