Luvru, cel mai vizitat muzeu din lume în 2014

0
613

luvruMuzeul Luvru din Paris a primit 9,3 milioane de vizitatori în 2014, o cifră relativ stabilă în raport cu 2013, care a permis instituţiei franceze să rămână cel mai vizitat muzeu din lume şi anul trecut, au anunţat marţi reprezentanţii săi într-un comunicat.

Publicul străin a reprezentat circa 70% din totalul vizitatorilor muzeului Luvru, iar cei mai numeroşi turişti au venit din Statele Unite, China, Italia, Marea Britanie şi Brazilia. De asemenea, potrivit muzeului parizian, colecţiile sale permanente au primit în 2014 cu 100.000 de vizitatori mai mult decât în 2013, transmite Mediafax, citând AFP.

Luvru a avut parte de două momente importante în 2014: redeschiderea pentru public a sălilor dedicate obiectelor de artă din secolul al XVIII-lea şi noua prezentare, după restaurare, a statuii Victoria din Samothrace, considerată una dintre “vedetele” muzeului.

În noul Hol Napoleon, două expoziţii temporare s-au succedat, atrăgând 132.000 de vizitatori care au avut posibilitatea de a admira colecţia Luvru Abou Dhabi, în timp ce aproape 150.000 de vizitatori au descoperit în 2014 comorile Marocului medieval.

“Peste 50% dintre vizitatori au mai puţin de 30 de ani, din care un procent important este reprezentat de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, iar numărul lor a fost de 1,9 milioane”, au adăugat reprezentanţii muzeului Luvru.

Ana Grama

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here