Luptele geto-dacilor cu eroii Antichităţii

0
73

Luptele geto-dacilor cu eroii Antichităţii.

Geţii însă, fiindcă s-au purtat nechibzuit, au fost îndată înrobiţi, măcar că ei au fost cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci.

Herodot, Istorii, despre războiul geţilor cu perşii lui Darius I

 

Continuă să se agite, cu o tonifiantă voluptate, prin imaginarul colectiv al românilor, aşezarea trecutului lor alături de cel al unor personaje sau evenimente celebre ale istoriei.

Este perfect de înţeles şi deloc blamabilă această tendinţă a românilor, la fel ca şi a altor popoare (inclusiv coloniştii americani se mândresc cu victoriile lor asupra armatei imperiale britanice), care simt nevoia să se raporteze la cei ce au făurit şi au dominat istoria lumii. În cazul pământenilor actualei Românii, aceste întâlniri referenţiale încep cu Darius, împăratul perşilor.

Două mari civilizaţii au înflorit şi au dominat succesiv spaţiul european în ultimele secole dinaintea erei creştine: mai întâi cea greacă şi apoi cea romană.

Grecii antici i-au numit pe locuitorii din Câmpia Română şi Dobrogea „geţi”, iar romanii le-au spus „daci” celor ce locuiau pe teritoriul Transilvaniei. În timp ce grecii din Milet făceau deja istorie întemeind colonii pe malul Mării Negre (cetatea Histria, în 657 î.Hr., urmată de Tomis), geto-dacii de pe teritoriul României actuale se aflau încă, potrivit istoricului Mihai Bărbulescu, timp de secole, în preistorie, trăind sub forma unor uniuni tribale.

Informaţiile scrise despre strămoşii antici ai românilor, geto-dacii, şi despre faptele lor, aparţin exclusiv unor autori greci şi romani.

Relatările antice privind existenţa şi faptele locuitorilor de la nord de Dunăre sunt în legătură cu conducătorii celebri şi marile puteri ale Antichităţii. Majoritatea acestor relatări au fost scrise de istoricii antici la câteva secole după producerea evenimentelor respective, ceea ce presupune o doză consistentă de exagerări şi subiectivism privind adevărul istoric. Exceptând puţinele texte greceşti şi romane păstrate, istoria întregii perioade referitoare la evenimentele şi personajele antice notabile din spaţiul geto-dac a fost construită pe baza unor diferite interpretări şi deducţii pornite din descoperirile arheologice.

Prima menţiune scrisă despre strămoşii noştri provine de la păistoriei, Herodot: împăratul persan Darius I (552-486 î.Hr.) a întreprins prin 514-512 î.Hr. o campanie militară pe coastele Mării Negre împotriva sciţilor, a căror putere ajunsese la apogeu şi care atacau hotarele imperiului.

Singurii care s-au opus şi au fost biruiţi, undeva în Dobrogea, de marea armată persană (ale cărei efective – 700 000 de luptători şi 600 de corăbii – erau, probabil, exagerate de Herodot) au fost geţii. „Înainte de a ajunge la Istru, birui mai întâi pe geţi, care se cred nemuritori (…)”, a scris grecul Herodot în 93 î.Hr., în ale sale Istorii.

În aceeaşi perioadă, în secolul al V-lea î.Hr., în Grecia antică s-au desfăşurat aprigele războaie medice dintre greci şi persani (cu marile bătălii greco-persane de la Maraton, Termopile şi Salamina), urmate de confruntările dintre Sparta şi Atena şi aliaţii lor, prezentate de Tucidide în Războiul peloponesiac, iar în Republica romană a avut loc conflictul dintre plebei şi patricieni.

De fapt, secolul al V-lea î.Hr., numit al lui Pericle, strategul ales al Atenei, a fost marcat de tragedianul Eschil, de părintele istoriei, Herodot, şi de cel al medicinei, Hipocrat. Tot cam pe atunci, potrivit istoricului atenian Tucidide (460-395 î.Hr.), în 429 î.Hr. Regatul odrizilor (format de un trib tracic) îi supusese pe geţii din Dobrogea, dominând astfel şi polisurile greceşti de pe litoral.

Următorul secol, al IV-lea î.Hr., a fost al lui Alexandru Macedon (356-323 î.Hr.), cuceritorul unui întins imperiu, dar şi al marilor filozofi greci Socrate, Democrit, Platon, Aristotel.

În acelaşi secol al IV- lea î.Hr., după ce i-au înfrânt pe romani, triburile celtice au pătruns pe calea armelor şi în Transilvania, iar uniunile tribale getice din sud au cunoscut o mai pronunţată tendinţă de unificare. Această unificare a permis geţilor dobrogeni, adesea în alianţă cu cetăţile greceşti de la Marea Neagră, să se opună atât invaziei sciţilor în Dobrogea, cât şi tendinţelor hegemonice traco-macedonene.

 

Luptele geto-dacilor cu eroii Antichităţii

Ruinele cetății Callatis din Mangalia, sec. VI î. Hr. Carte poștală din anii ’70

Prezenţa geţilor în istoria scrisă o datorăm lui Alexandru Macedon.

Pentru a descuraja agresiunile tribalilor traci din sudul Dunării conduşi de regele Syrmos, Alexandru a organizat o expediţie în anul 335 î.Hr. în cursul căreia a purtat trei bătălii. Ultima a fost împotriva oştii geţilor de la nord de Dunăre, Alexandru trimiţând peste fluviu 1500 de călăreţi şi 4000 de pedestraşi, folosind bărcile localnicilor. Potrivit istoricului grec Arrian din Nicomedia, „geţii n-au rezistat nici măcar celui dintâi atac al cavaleriei, îndrăzneala lui Alexandru, care trecuse cu atâta uşurinţă şi într-o singură noapte Istrosul, cel mai mare dintre fluvii, fără să aibă nevoie de vreun pod peste vadul apei, li se părea nemaipomenită; masivitatea falangei îi făcu să intre în panică, iar cavaleria lovise puternic în ei”.

Conflictului dintre regele macedonean Lisimah (c. 360-281 î.Hr.) şi conducătorul uniunii tribale getice din Câmpia Română, Dromichete, i-au fost atribuite valenţe moralizatoare, ulterior exploatate propagandistic de comunişti, pentru a evidenţia superioritatea etică a românilor încă din cele mai vechi timpuri: Dromichete a fost, în anii ’70, erou de benzi desenate în revista Cutezătorii şi personaj de povestiri istorice.

Cauza conflictului geto-macedonean a fost ajutorul dat de geţi cetăţilor greceşti ce respingeau tendinţele hegemonice ale lui Lisimah, precum şi dorinţa lui Dromichete de a-şi impune propria supremaţie.

Luptele geto-dacilor cu eroii Antichităţii

Coif de argint cu decoraţii din aur placat, descoperit în Peretu, jud. Teleorman, sec. IV î.Hr.

 

Luptele geto-dacilor cu eroii Antichităţii
Coif princiar de aur, descoperit în Poiana Coţofeneşti, jud. Prahova, sec. IV î.Hr.

 

Contrar adevărului istoric, un coif similar a fost purtat de personajul Decebal, interpretat de Amza Pellea, în filmul Dacii, regizat de Sergiu Nicolaescu în 1967, a cărui acţiune se petrecea în secolul I d.Hr.

Prima confruntare armată s-a petrecut în jurul anului 297 î.Hr., când Agathocles, fiul lui Lisimah, a fost făcut prizonier de către geţi, dar a fost eliberat de Dromichete, care, pentru a pecetlui pacea, s-a căsătorit cu fiica regelui macedonean.

Aproximativ în 292 î.Hr., Lisimah a reluat războiul împotriva lui Dromichete, dar a fost nevoit să capituleze în condiţii neclare, probabil ca urmare a aplicării de către geţi a tacticii pământului pârjolit în faţa inamicului. Strabon şi Diodor din Sicilia relatează cum Dromichete l-a invitat pe prizonierul său la un ospăţ foarte bogat, cu veselă de aur, corespunzător cutumelor macedoneene, în timp ce el stătea alături la o masă modestă, cu blide de lemn, după obiceiul get: în faţa mirării lui Lisimah, Dromichete l-a întrebat, cu tâlc, de ce pornise război, să cucerească sărăcia din ţara sa, atâta timp cât dispunea acasă la el de bogăţia macedoneană.

În cursul aceluiaşi secol, al IlI-lea î.Hr., după ce Scipio Africanul a eliminat, prin ultimul război punic, ameninţarea armatelor nord-africane cartagineze conduse de Hannibal, Roma a început expansiunea în regiunea Balcanilor, transformând în decursul secolului al Il-lea î.Hr. Grecia şi Macedonia în provincie romană.

În toată această perioadă, civilizaţia geto-dacă, deşi s-a aflat în proximitatea influenţelor greceşti exercitate prin cetăţile Histria, Tomis şi Callatis de la Marea Neagră, nu a depăşit stadiul unor uniuni tribale din ce în ce mai puternice şi centralizate şi nu a dezvoltat o cultură (scrieri, sculpturi, arhitectură) comparabilă cu cea greacă sau romană. Pe de altă parte, în spaţiul geto-dac sclavagismul, ce constituia baza economică a Imperiului Roman, a fost aproape inexistent, geto-dacii fiind oameni liberi, chiar dacă nu egali unii cu alţii.

Cu toate acestea, geto-dacii au dovedit o evoluţie considerabilă în plan militar, uniunile tribale purtând mai multe lupte, în special cu sciţii, pentru controlul şi dominaţia bogatelor cetăţi greceşti de la Marea Neagră.

Totuşi, îndeosebi cele trei conflicte (cu Darius I, cu Alexandru Macedon şi cu Lisimah), consemnate de istoricii antici, sunt menţionate în cărţile de istorie (deşi au mai fost şi altele) datorită faimei acelor eroi, primii adversari ai geto-dacilor.

 

Mereu nerostita istorie a luptelor românilor din antichitate până în zilele noastre, Călin Hentea

 

Alte articole le puteți găsi aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here