„Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat…” (II)

0
304

svnikolajvve8Iată cele două expresii folosite de Sfinţii Părinţi de la Niceea pentru a defini legătura dintre Hristos şi creaţie:

Prima este: „nu făcut”. Cerul şi pământul si tot ceea ce este văzut şi nevăzut, tot ceea ce este în afara fiinţei Dumnezeului Unic şi Viu – totul este creat. Doar Creatorul este necreat. Şi după cum Tatăl este necreat, la fel şi Fiul este necreat. El a fost născut, şi nu făcut. împreună-veşnic cu Tatăl, din aceeaşi fiinţă cu Tatăl, El este Alfa şi Omega, împreună cu Alfa şi Omega. împreună cu Unul ce nu are început, Fiul nu are început. El este fară timp, infinit, veşnic, nemuritor. Fiinţa Sa este inseparabilă de fiinţa Tatălui; lumina şi slava Sa sunt de nedespărţit de lumina şi slava Tatălui. Puterea Tatălui este puterea Sa. Toate acestea nu ne dovedesc oare că Fiul Celui Preaînalt nu este făcut? Cum ar putea să fie făcut cineva care există veşnic? Şi de către cine ar putea fi făcut Cel ce este împreună-veşnic cu Tatăl?

La fel cum nu putem vorbi de soare fară lumină, o, purtătorilor de Hristos, sau despre primăvară fară apă, aşa nu se poate vorbi despre Tatăl fară Fiul sau despre Fiul fară Tatăl. Pentru că dacă El ar fi fost creat, la fel ca multe dintre cele ce sunt create, ar fi avut nevoie de un Mântuitor pentru Sine. Dacă El ar fi fost creat, nu ar fi fost Fiul, ci unul dintre numeroşii fii adoptivi. Cu adevărat, El este Fiul, şi nu un fiu adoptiv. Dacă El ar fi doar un fiu adoptiv, atunci Preaînaltul nu ar avea un fiu născut. Atunci Preaînaltul nu ar putea fi numit Tată, şi veşnica paternitate nu ar exista. Nici dragostea veşnică nu ar mai exista. Nici veşnica paternitate şi nici veşnica filiaţie – cei doi poli ai iubirii veşnice – nu ar exista. Dar bucuraţi-vă din inimă, copii ai lui Dumnezeu, pentru că paternitatea şi filiaţia şi dragostea există. Fiţi luminaţi de veşnicele raze ale iubirii!

A doua expresie este: „prin Care toate s-au făcut”. Tot ceea ce este creat a ajuns să existe prin El. La fel cum s-a scris despre Cuvântul lui Dumnezeu: Toate prin El s-au Jacut; si fară El nimic nu s-a jacut din ce s-a jacut (In 1,3). Deci nu numai că Unul-Născut Fiu al lui Dumnezeu nu este făcut, ci El este chiar Făcătorul. „Prin El s-au făcut toate câte s-au făcut.” Toate câte M trag existenţa din creaţie în cer şi pe pă-mânt, toate sunt lucrul Fiului şi al Tatălui; Şi toate câte există sunt sub autoritatea Fiului şi a Tatălui.

Aşa au exprimat Sfinţii Părinţi de la Niceea inexprimabilul. Aşa au pus ei în cuvinte credinţa lor şi credinţa voastră, şi în toate s-au inspirat din revelaţia scrisă a Domnului Iisus Hristos şi din revelaţia nescrisă a Sfântului Duh. Să ştiţi totuşi că El, Cel ce nu poate fi cuprins în întregul univers, nu poate fi cuprins nici în cuvinte omeneşti.

Şi tot ce s-a spus despre El până acum, o, purtătorilor de Hristos, s-a spus despre Dumnezeul cel Preaînalt din veci, în chiar Şinele Său, în afara lucrurilor create şi mai presus de creaţie. Acestea au fost spuse despre în veci tainicul Tată şi al Său Fiu, înainte ca El să Se arate, despre Fiinţa veşnică, Care singură îşi este Tată Sieşi şi nu are nevoie de nimic din afara Sa. S-a vorbit despre miracolul unei existenţe fară schimbare, fară vârstă şi fară moarte; despre nestinsa flacără dumnezeiască pizmuită, pe bună dreptate, de orice altă lumină văzută sau nevăzută.

Ceea ce urmează este o descriere a lui Dumnezeu Creatorul, coborât în timp, în spaţiu, în finit, în mijlocul creaţiei Sale. Aşa cum o mamă se apleacă asupra copilului său ce plânge în leagăn, aşa este şi coborârea Creatorului făpturilor printre oameni, în această vale a plângerii.

Aceasta este credinţa sufletelor meditative şi rugătoare. Oamenilor supuşi senzaţiilor, acoperiţi de praf, le vine greu să accepte această credinţă. Oamenii care gândesc îşi dau seama de limitările raţiunii umane în faţa noilor şi înaltelor taine ce apar una după alta. Şi tocmai acum când oamenii, cu mari eforturi, escaladează un astfel de munte de taine şi abia trăgându-şi răsuflarea încep să simtă bucuria un alt munte, mai măreţ se deschide privirii lor – şi aşa mai departe, din generaţie în generaţie.

Ei privesc şi văd că fiecare mister nedezlegat al naturii este doar o prevestire a unor noi mistere. Fiecare lucru nou descoperit şi studiat nu este o revelare, ci o perdea ce acoperă toate miracolele noi, fară nume, fară număr şi fară sfârşit. De aceea ei îşi ridică prin rugăciune gândul către Cel Preaînalt şi cu toată inima primesc de la El revelarea tainelor ultime şi supreme, pe care, prin iubirea şi mila Sa, El a binevoit să le dezvăluie neamului omenesc. Ei le primesc cu bucurie şi le împărtăşesc plini de curaj. La ce se pot ei aştepta de la oameni? Şi ce Pot fiii oamenilor, care urmează aceeaşi cale cu ei, să le spună despre dumnezeieştile taine imperceptibile, invizibile, intangibile din nenumăraţii munţi de taine ale naturii? Ce pot auzi ei cu auzul lor de la oamenii supuşi senzaţiilor? Nimic, în afară de ceea ce au auzit şi au respins deja. Din această cauză Adevăratul şi Unicul Mesia le este atât de drag. Pentru că El a venit de pe tărâmul tainelor ultime ca un martor personal şi le-a descoperit lor atât cât poate primi şi duce sufletul omenesc.

Aceasta este credinţa voastră, o, purtătorilor de Hristos, credinţa strămoşilor voştri, care au meditat şi s-au rugat. Aceasta să fie şi credinţa copiilor voştri, din generaţie în generaţie, până la sfârşitul călătoriei! Cu adevărat, aceasta este credinţa poporului ales, a celor ce poartă icoana lui Dumnezeu în ei însisi. în Ziua Judecăţii lui Dumnezeu ei vor fi protejaţi şi îndreptăţiţi de credinţa, puritatea şi faptele lor bune. Şi ei vor fi numiţi „binecuvântaţi”.

Sfântul Nicolae Velimirovici, Tâlcuirea Crezului

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here