Lumea îngerilor se află în comuniune tainică cu oamenii

0
533
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

ingerCare este deosebirea dintre natura omului și cea a îngerului? Această întrebare nu poate fi ocolită în învățătura despre om. Suntem nevrednici să cunoaștem viața îngerilor; poate că, înconjurați fiind de oastea lor cântătoare, nu îi auzim și nu îi cunoaștem. Biserica ne dezvăluie că ei sunt prezenți lângă noi atunci când ne aflăm în rugăciune, iar oștile cerești înconjoară Sfântul Tron atunci când se aduce jertfa cea lipsită de sânge. Deși viața proprie îngerilor ne este cu desăvârșire necunoscută, știm însă că și îngerii au fost făcuți de Dumnezeu și că, deși nu au trup omenesc, au ipostas: ei nu sunt forțe lipsite de chip, ci ipostatice ale lui Dumnezeu, zidite de Logos. „Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute și cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El și pentru El” (Col. 1, 16).

Îngerii sunt diferențiați ierarhic, formează cinuri și oști. În cunoscuta operă a Sf. Dionisie Areopagitul – „Despre ierarhia cerească” se stabilesc nouă cinuri îngerești, fiecare cin având un tip propriu de creștere spirituală. Lumea îngerilor se află într-o oarecare corespondență tainică cu Omul Ceresc. După cuvântul Mântuitorului, fiecare om își are îngerul său păzitor, dublura sa cerească. Treapta apropierii îngerilor de Dumnezeu e inaccesibilă omului. Acesta din urmă, se găsește nemăsurat mai jos decât îngerii. Însă prin natura, prin locul său ierarhic în creație, în lume, omul are precădere în fața îngerilor, lui îi aparține în mai mare măsură plinătatea chipului lui Dumnezeu.

Despre acest lucru mărturisește fără putință de tăgadă faptul că Hristos S-a întrupat în om, iar nu în înger, și a îndumnezeit tocmai firea omenească. Mai marea complexitate a naturii omenești corespunde bogăției ei mai mari, în ea se află izvorul puterii și slăbiciunii omenești. Datorită acestui lucru și îndepărtarea păcătoasă de Dumnezeu nu este pentru el atât de profundă și definitivă ca pentru satana și îngerii lui. Mai marea complexitate a naturii omului se exprimă și în mai marea discursivitate, în saturarea temporală a existenței omenești. Noi nu deținem o noțiune directă despre timpul îngerilor, însă indirect putem conchide că timpul îngerilor e mai concentrat, mai dens decât timpul poros, lent al omului, fapt care condiționează posibilitatea unui proces istoric prelungit. Libertății îngerilor i-a fost dat să se autodefinească în raport cu Dumnezeu, iar starea intermediară a necredinței sau neștiinței a fost pentru niște ființe spirituale atât de desăvârșite complet exclusă: îngerii Îl cunosc nemijlocit pe Dumnezeu, le este dat numai să Îl iubească sau să Îl invidieze, însă căutarea lui Dumnezeu îi este proprie numai omului. Dacă demonii s-au definit prin căderea de la Dumnezeu, îngerii s-au afirmat în desăvârșirea lor îngerească, aceea care deja exclude orbirea și nebunia demonilor. Se pare că nu se poate vorbi despre o istorie a îngerilor, în orice caz nu în sensul omenesc de „vremuri și soroace”; mai degrabă cu privire la aceasta se cuvine să ne gândim la săvârșirea fulgerătoare, ale cărei urmări se realizează în timp.

Serghei Bulgakov, Lumina neînserată – Contemplații și reflecții metafizice

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here