„Lucrați cu frică și cu cutremur la mântuirea voastră”

Frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii

0
452
Frica de Dumnezeu

Frica de Dumnezeu

Frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii

Frica de Dumnezeu este sentimentul de sfială sau de neliniște în fața unor evenimente sau fapte extraordinare, ori teama de pedeapsa pentru faptele săvârșite. Spre deosebire de frică, spaima este sentimentul de teamă puternică. Aceasta este violentă, provocată de ceva neașteptat, de un pericol. Iar groaza e sentimentul de frică intensă. Corespondentul grecesc „fovos” este folosit în forma grecească a Noului Testament de 45 de ori.

Frica după Dumnezeu

Temerea sau frica este mai întâi față de Dumnezeu, ca Părinte iubitor, Care e și drept judecător, răsplătind fiecăruia după faptele sale. Temerea de Dumnezeu este unul din cele șapte daruri ale Duhului lui Dumnezeu de care vorbește Isaia (11, 2-3). Este teama fiască de a nu supăra în vreun fel pe Tatăl ceresc, iar dacă am păcătuit e teama de pedeapsa cerută de păcat. „Și dacă chemați Tată pe Cel ce judecă cu nepărtinire, după lucrul fiecăruia, petreceți în frică (de El) zilele vremelniciei voastre” (I Petru 1, 17).

Frica de Domnul sau frica lui Hristos

Termenul se găsește și în diferite expresii ca: „frica de Dumnezeu”, „frica de Domnul”, „frica de Hristos” sau „frica lui Hristos” (Efeseni 5, 21). Adică acel fior de simțire în fața măreției actului răscumpărării săvârșit de El pentru noi.

Frica de Dumnezeu sau de Hristos este teama care desăvârșește sfințenia noastră sau ne ajută a ajunge la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu. „La starea bărbatului desăvârșit, la măsura deplinătății lui Hristos” (Efeseni 4, 13). În acest scop îndeamnă Apostolul Neamurilor: „Să ne curățim de toată întinarea trupului și a duhului, desăvârșind sfințenia în frica lui Dumnezeu” (II Corinteni 7, 1). Numai dragostea de Dumnezeu și de Hristos înlătură frica, precum ne învață Apostolul iubirii: „În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârșită alungă frica pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârșit în iubire” (I Ioan 4, 18).

Se amintește de frica lui Zaharia preotul

Alte texte vorbesc de teamă față de îngeri sau de arătări neobișnuite sau teama de oameni. Astfel se amintește de frica lui Zaharia preotului, când i s-a arătat îngerul Domnului. Aducându-i vestea că Elisabeta, soția lui, va naște pe Ioan Botezătorul. Despre frica păstorilor la vederea îngerilor care le vestea Nașterea Domnului Hristos. Despre frica celor de față la vindecarea slăbănogului din Capernaum.  La învierea fiului văduvei din Nain sau de frica celor ce au văzut vindecarea îndrăcitului din Gadara. Se vorbește apoi de „frica de iudei” a celor ce erau ucenici într-ascuns sau a apostolilor care ședeau cu ușile încuiate.

Apostolii „s-au înspăimântat cu teamă”

Și când L-au văzut pe Hristos „ca o nălucă mergând pe mare”; sau când El potolește furtuna pe mare.

Femeile mironosițe s-au cutremurat de frică la vederea îngerului, care le-a vestit Învierea Domnului. Mulțimile se temeau, văzând minunile pe care le făceau apostolii. De aceea, apostolii erau primiți „cu frică și cu cutremur”. Sfântul Apostol Pavel îndeamnă „a lucra mântuirea cu frică și cu cutremur”. Se vorbește și despre frică în sens negativ, care are ca efect osânda și de la oameni, și de la Dumnezeu. Așa este frica de stăpânire, când supunerea nu e din conștiință sau frica slugilor de stăpânii lor. Se scrie că oamenii vor muri de frică și de așteptarea celor ce au să vină peste lume, când puterile cerurilor se vor clătina.

Mihai Parfeni

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi aceste articole:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here