Lucrări de pictură europeană din patrimoniul Pinacotecii Muzeului Brukenthal expuse, în premieră, la Muzeul Cotroceni

0
581
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI
Lucrări de pictură europeană - Brukenthal 33 de lucrări de pictură europeană din patrimoniul Pinacotecii Muzeului Național Brukenthal, între care se numără opere ale unor renumiți maeștri ai școlii de pictură italiană, flamandă și olandeză, precum și ai școlii de pictură germană și austriacă, vor fi expuse, în premieră, începând de joi, la Muzeul Național Cotroceni.

Sub numele „Scene și personaje religioase în pictura europeană din colecția Muzeului Național Brukenthal”, expoziția va fi prezentată publicului în Spațiile Medievale ale instituției gazdă.

Pictura religioasă era una din temele preferate ale pictorilor, comanditarilor și colecționarilor de artă; tablourile din expoziție reflecta subiecte din Vechiul și Noul Testament, în diversitatea abordărilor lor stilistice.

Printre autorii lucrărilor expuse la Cotroceni se numără:

Henrik Terbrugghen (1588 — 1629) — pictor olandez reprezentant al Școlii din Utrecht, unul dintre primii discipoli ai lui Caravaggio; Pietro Della Vechia (1603 — 1678) — artist venețian influențat puternic de caravagism, în perioada în care a lucrat la Roma; Francesco Fracanzano (1612 — 1656) — pictor din Neapole; Alessandro Salucci (1590 — 1655/60) — activ în Florența și Roma; Sebastien Bourdon (1616 — 1671) — pictor și gravor francez; Michael Rottmayr von Rosenbrunn (1654/1660 — 1730) — unul dintre cei mai renumiți pictori ai Barocului austriac; Enrico Il Fiammingo (1607 — 1685) — pictor de origine flamandă, stabilit în Italia, elev al lui Ribera la Neapole, ulterior discipol al lui Guido Reni.

Expoziția este considerată inedită. Lucrările din galeria europeană a Muzeului Național Brukenthal sunt expuse pentru prima dată pe simeza unui muzeu bucureștean. Acestea dau posibilitatea publicului vizitator să admire opere din secolele XVI — XVII, cu o valoare patrimonială de excepție.

Pinacoteca Muzeului Național Brukenthal din Sibiu are la bază testamentul redactat de Baronul Samuel von Brukenthal la 3 ianuarie 1802, întocmit astfel încât a permis păstrarea aproape intactă a așezământului muzeal de-a lungul celor 197 de ani de la deschiderea sa oficială, care a avut loc la 25 februarie 1817.

Între autorii celor aproape 1.200 de tablouri ale Pinacotecii Brukenthal se regăsesc numele unor mari maeștri ai picturii europene:

Jan van Eyck, Hans Memling, Antonello da Messina, Tiziano Vecellio da Cadore, Lorenzo Lotto, Lucas Cranach, Pietro della Vechia, Pieter Breughel II, David Teniers II, Philip Wouwerman, Hans von Aachen, Jacob Jordanes, Paul Rubens, Sebastiano Ricci etc, analizarea și încadrarea stilistică acestor lucrări evidențiind raportul preponderent al operelor în stil baroc, față de cele renascentiste.

Expoziția face parte din cadrul proiectului „Axele culturale Brukenthal — Axa Sud-Est”. Acesta este inițiat de Muzeul Național Brukenthal, Sibiu.  Proiectul în cadrul căruia Muzeul Național Cotroceni este partener, va putea fi vizitată până pe 30 august.

Sursa: agerpres.ro

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here