Lucian Pintilie, premiu pentru întreaga activitate la Festivalul Filmului European

0
123

"<yoastmark

Regizorul Lucian Pintilie a fost premiat de Institutul Cultural Român (ICR) pentru excepţionala activitate de promovare a culturii române, la gala de lansare a Festivalului Filmului European, care a avut loc luni seară, la Teatrul Naţional Bucureşti, informează un comunicat transmis de ICR.

Premiul, împreună cu un trofeu creat de artistul plastic Ioan Nemţoi, a fost înmânat de Liliana Ţuroiu, preşedintele ICR. El a fost primit, în numele regizorului Lucian Pintilie, de actorul Răzvan Vasilescu, protagonist în multe dintre peliculele maestrului.

„Suntem onoraţi să oferim acest premiu maestrului Lucian Pintilie, cineast român de anvergură europeană, drept recunoaştere a excepţionalei sale activităţi de promovare a culturii române şi să includem filmul «O vară de neuitat» în programul festivalului”, a declarat Liliana Ţuroiu.

Prezenţă constantă la evenimentele Institutului Cultural Român – Mesageri Identitari, Luna Enescu la ICR şi Academia UNESCO a Tinerelor Femei -, Michèle Ramis, ambasadorul Franţei în România, s-a adresat publicului în limba română şi a vorbit despre filmul din deschiderea evenimentului, „Au revoir là-haut / La revedere acolo sus” (Franţa, 2017, în regia lui Albert Dupontel).

„Această ediţie a Festivalului Filmului European este o ocazie de a motiva publicul român. Cinematografia europeană nu ocupă decât 10% din frecvenţă în sălile de cinema. Aceasta din cauza că filmele europene din categoria film independent nu sunt mediatizate suficient. Sezonul Franţa-România 2019 va fi o ocazie unică de a onora producţiile franco-române şi de a descoperi cineaşti din cele două ţări care să vitalizeze împreună cinematografia europeană”, a declarat ambasadorul francez.

Festivalul Filmului European a debutat luni seară cu ediţia din Bucureşti.

Aceasta are loc între 7 şi 13 mai, la următoarele săli: Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Ţăranului; Institutul Balassi, Centrul Ceh, Institutul Cervantes; Muzeul Naţional al Literaturii Române şi la Spaţiul Public European. O parte dintre proiecţii vor fi însoţite de întâlniri cu cineaşti şi actori, concerte, dezbateri şi alte evenimente speciale.

Cea de a 22-a ediţie a festivalului îşi va continua traseul în alte şapte oraşe: Galaţi (11 – 13 mai); Râmnicu Vâlcea (18 – 20 mai); Tîrgu Mureş (18 – 20 mai); Timişoara (24 – 27 mai), Alba Iulia (25 – 27 mai); Iaşi (1 – 3 mai); Sibiu (1 – 3 mai).

Programul complet al proiecţiilor din cele opt oraşe este disponibil aici

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene şi al Biroului de Informare al Parlamentului European, sub egida EUNIC România, cu sprijinul ambasadelor şi al centrelor culturale ale ţărilor europene.

Ana Grama