Ei sunt România: Tânărul masterand în matematică şi economie la Warwick

0
348

Lucian CrăciunRomânia are o mulţime de tineri remarcabili. Auzim însă prea puţine despre ei, iar pe mulţi nici nu îi cunoaştem. Este şi cazul lui Lucian Crăciun, masterand în Matematică, Cercetări Operaţionale, Statistică şi Economie la University of Warwick, una dintre cele mai valoroase universităţi de finanţe şi economie din Marea Britanie.

Olimpic naţional la matematică, fizică şi informatică, Lucian şi-a completat parcursul academic cu două internship-uri de o lună fiecare, unul la Banca Naţională a României, iar celălalt, la Ministerul Economiei.

Parcursul academic al lui Lucian Crăciun

Tânărul a studiat la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Botoşani, specializarea Matematica-Informatica. A participat aproape an de an la fazele naţionale ale olimpiadelor şcolare, fiind premiat de patru ori la Olimpiada Naţională de Matematică, dintre care de trei ori cu medalie de argint şi o dată cu medalie de bronz şi s-a calificat în două rânduri în Lotul Lărgit al României pentru Olimpiadă Balcanică de Matematică pentru Juniori.

De asemenea, a fost distins de trei ori cu Menţiune la Olimpiada Naţională de Fizică, a câştigat de două ori Olimpiada Judeţeană de Informatică şi s-a calificat o dată la faza naţională a Olimpiadei Interdisciplinare „Ştiinţele Pământului”, participând şi câştigând numeroase premii la diverse alte concursuri.

De ce a ales Marea Britanie? „Am ales să studiez în străinătate deoarece mi-am dorit să am oportunităţi foarte mari pe viitor, simţind că pot mult mai mult şi că m-aş putea dezvolta mai bine din toate punctele de vedere într-un mediu multicultural şi elitist în acelaşi timp, mediu ce reuneşte persoane atât de diferite din toate colţurile lumii asupra cărora, inevitabil, îşi lasa amprenta cultura britanică în acest caz.

În ceea ce priveşte Universitatea Warwick, e una de top în Europa şi printre puţinele care oferă acest tip de curs ce reuneşte ştiinţele matematice cu cele economice şi statistice, oferindu-mi şansă de a dezvolta şi de a aplica cunoştinţele mele analitice într-un domeniu care mă pasionează”, a declarat Lucian Crăciun pentru Ziare.com.

Sistemul de învăţământ românesc văzut din Marea Britanie

Din experienţa sa de până acum, tânărul roman spune că „sistemul educaţional din ţara noastră nu este unul rău, însă nici unul care să exceleze în comparaţie cu cele străine”.

Sistemul de învăţământ nu este „foarte mult schimbat faţă de perioada de acum 20-25 de ani”, crede Lucian Crăciun. În ceea ce îl priveşte, „orice elev sau student care doreşte să exceleze şi să facă performanta într-un anumit domeniu are o şansă, mai mare sau mai mică”, însă nu foate mulţi reuşesc să exceleze şi să îşi fructifice talentele, pentru că „accentul, spre deosebire de alte sisteme occidentale, nu este întotdeauna pe aptitudinile elevilor”.

Ca student străin, mărturiseşte Lucian, a fost primit foarte bine,

Marea Britanie fiind recunoscută pentru deschiderea către multiculturalitate şi pentru modul în care îi întâmpină pe cei care aleg să studieze acolo.

„Legat de faptul că sunt din România, nu am întâmpinat niciun fel de dificultate în plus faţă de ceilalţi studenţi din afară Regatului Unit, pentru că indiferent de mediul şi de ţară din care vine fiecare, există un respect foarte mare între toţi cei din mediul academic, simpla prezenţă aici implicând faptul că toţi sunt deosebit de valoroşi în domeniile alese”, precizează tânărul.

În general, adăugă el, studenţii romani care se afla în Marea Britanie „sunt văzuţi foarte bine, deoarece în foarte multe situaţii aceştia se afla în top, scoala românească lăsându-şi amprenta asupra lor, ei venind cu o cultură vastă şi cu o baza foarte puternică în spate, lucru ce reiese şi din numărul din ce în ce mai mare de studenţi romani admişi în ultimii ani. De asemenea, există şi multe cazuri de profesori sau cercetători din România deosebit de apreciaţi şi recunoscuţi pentru profesionalismul şi competenţă de care au dat dovadă peste hotare”.

Ar recomanda „cu siguranţa” unui student roman University of Warwick „fiindcă e una dintre universităţile de top din Marea Britanie, alături de arhicunoscutele Cambridge, Oxford şi cele din Londra, unde fiecare are toate şansele de a ajunge la excelenta, oportunităţile fiind enorme, indiferent de domeniul ales”.

Întoarcerea acasă

Lucian este de părere că „patriotismul romanilor e în scădere din păcate în ultima perioadă, însă cred că dragostea de ţara şi de valorile deprinse aici încă există mai mult sau mai puţin în inima fiecărei persoane, iar acest lucru se vede poate mai bine atunci când ei se afla departe de România şi de mediul cu care au fost obişnuiţi în ţară”.

În ceea ce priveşte planurile sale de viitor, Lucian Crăciun vrea să se intoarc ăla un moment dat în România.

„Momentan, pe plan profesional, îmi doresc să îmi finalizez studiile cât mai bine şi să acumulez cât se poate de mult pentru a avea o deschidere foarte mare spre cele mai importante instituţii de profil din lume, în perspectiva unui viitor job. Pe termen lung, cu viziunea pe care o am acum, vreau să mă întorc la un moment dat şi să trăiesc în România, deoarece e locul unde mă simt cel mai bine şi pe care îl consider „acasă”, locul de unde plec şi unde mă întorc mereu cu mare drag”, încheie tânărul roman.

Sursa: ziare.com

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.