Partea raţională a sufletului este locul unde sălăşluiesc gândurile rele care provoacă relele dorinţe, încercând să ne subjuge mintea şi s-o îndemne la căderea în păcat. Păcatul începe deci Ia nivelul gândurilor. Cel ce doreşte să-şi purifice lumea lăuntrică trebuie să se lepede de păcat şi să-şi elibereze mintea din captivitate, păzindu-şi mintea de impactul gândurilor rele. în acest capitol, vom analiza alcătuirea acestor gânduri, cauzele şi efectele lor asupra lumii lăuntrice, precum şi metodele prin care ne putem vindeca de ele. Acesta este un aspect crucial, întrucât atât viaţa duhovnicească cât şi moartea duhovnicească a omului depind de felul confruntării sale cu gândurile rele. Multe afecţiuni trupeşti şi sufleteşti provin din gânduri necontrolate sau nesăbuite.
Prin „gânduri” sau „raţionamente” (logismoi), Sfinţii Părinţi înţeleg nălucirile şi reprezentările mintale în spatele cărora se află de fapt adevăratele gânduri. Termenul logismoi înseamnă atât „năluciri”, cât şi „gânduri”: „în unele cazuri, nălucirile par a lua forme vizibile, în timp ce gândurile sunt produse ale minţii, dar adeseori avem de-a face cu o împletire între închipuiri şi gânduri. Deoarece imaginile vizibile provoacă şi ele diferite gânduri, asceţu numesc atât nălucirile invizibile cât şi imaginile vizibile «gânduri intruzive»”. Uneori, gândurile demonice folosesc drept vehic stârnirile simţurilor noastre, iar alteori ne activează imagini, tulburându-ne memoria şi asaltându-ne pentru a ne subjuga întru totul.
Sfântul Isihie Sinaitul consideră că „cei mai mulţi nu ştiu că toate gândurile nu sunt nimic altceva decât numai năluciri ale lucrurilor sensibile şi lumeşti”. Prin urmare, imaginaţia joacă un rol deosebit de important în procesul de formare a nălucirilor. Se poate spune că logismoi sunt „zugravii” diferitelor năluciri şi reprezentări ale raţiunii, multe dintre ele fiind amintiri din trecut. Un frate care era mereu asaltat de aduceri-aminte, mărturisea: „Vechi şi noi zugravi sunt cugetele mele. Aduceri-aminte sunt cele ce mă supără şi închipuiri de femei”.
Toate lucrurile îşi au principiile lor intrinsece (logoi), prin intermediul cărora comunică cu noi. Sfântul Grigorie Sinaitul subliniază faptul că şi Sfânta Scriptură „a numit adeseori gândurile raţiuni ale lucrurilor, precum a numit şi chipurile raţiuni şi raţiunile chipuri; aceasta se întâmplă deoarece mişcarea acestora (a gândurilor) este în sine nematerială, dar prin lucruri ia chip şi se preface, aşa şi momeala se cunoaşte şi capătă nume prin arătare”. În continuare, Sfântul e îndreptăţit să afirme: «Gândurile păcătoase sunt raţiunile dracilor şi uiaintemergătoarele patimii, precum raţiunile şi chipurile sunt ale lucrurilor; este cu neputinţă a face vreun bine sau vreun rău, dacă nu este momit întâi gândul tău”. Vorbind despre gânduri şi încercând să stabilim cu exactitate natura lor, ne vom referi la clasificarea Sfântului Maxim Mărturisitorul: „Unele dintre gânduri sunt simple, altele compuse. Simple sunt cele nepătimaşe, iar compuse sunt cele pătimaşe, ca unele ce constau din patimă şi idee”. Însoţită cu patima, aducerea-aminte face gândul pătimaş sau „compus”. în acest context al analizei efectuate de Sfântul Maxim, trebuie de asemenea specificat că acesta distinge între lucru, chipul („înţelesul”) său conceptual şi patimă. Aurul, femeia, bărbatul sunt lucruri; aducerea-aminte de ele este „înţelesul sau chipul”; patima este „iubirea neraţională sau ura fără judecată a ceva din cele de mai înainte”. Şi adaugă Sfântul Maxim, spre elucidare: „Sens pătimaş are gândul compus din patimă şi înţeles. Să despărţim patima de înţeles şi va rămâne gândul simplu. Şi o despărţim prin iubire duhovnicească şi înfrânare, dacă voim”. în concluzie: „Toate gândurile pătimaşe sau aţâţă partea poftitoare a sufletului, sau tulbură pe cea irascibilă (mânioasă), sau întunecă pe cea raţională. De aceea orbesc mintea, împleticind-o de la contemplarea duhovnicească şi de la călătoria prin rugăciune”
La rândul său, Sfântul Evagrie Ponticul împarte gândurile în gânduri care „taie” şi gânduri care „se taie”: „Şi anume, taie cele rele pe cele bune, dar şi cele rele se taie de către cele bune”. El ne oferă exemplul gândului ospitalităţii întru mărirea lui Dumnezeu, urmat de venirea ispititorului, care „furişează în suflet gândul de-a primi pe străini pentru slava proprie”, şi exemplul gândului rău de a primi pe străini pentru a fi văzut şi apreciat de oameni, urmat de venirea unui gând bun, care „îl taie pe cel rău, îndreptând către Domnul virtutea noastră şi silindu-ne să nu facem aceasta pentru laudă de la oameni”, ci pentru dragostea de Dumnezeu. Este deci posibil ca un gând să fie dintru început rău, dar prin efortul nostru şi prin insuflarea Duhului Sfânt, să se transforme într-un gând bun, şi viceversa.
Vom vorbi despre o astfel de prefacere a gândurilor atunci când vom analiza modalităţile de a ne vindeca de gândurile rele. Aici vom accentua doar faptul că există gânduri care „taie” şi gânduri care „se taie” – gânduri rele şi gânduri bune.
Gândurile bune în viaţa creştinului ortodox, Viaţa ca o prăznuire duhovnicească, Părintele Daniel de la Rarău
Jurnal Spiritual
