Locuri sfinte – Mecca, Arabia Saudită

„Întâiul sanctuar al omenirii este cel de la Bakkah (Mecca), un loc binecuvântat, o călăuză a popoarelor” – Coran 3:96

Când se roagă în mijlocul deşertului, tuaregii musulmani descalecă şi trasează pe nisip conturul unei moschei. Aceşti nomazi berberi din regiunea Sahel din Africa intră în perimetrul astfel trasat şi orientându-se după soare se întorc cu faţa spre Mecca, un mic oraş din Arabia Saudită. La fel, în moscheile de pe tot cuprinsul lumii, din Statele Unite până în China şi din Marca Britanie până în Sudan, credincioşii musulmani îngenunchează de cinci ori pe zi, cu faţa spre o nişă anume, numită mihrab, care le indică direcţia oraşului sfânt Mecca.

Cunoscut musulmanilor drept Umm al-Qura – mama oraşelor – Mecca este cel mai venerat loc din lumea islamică. Aici s-a născut profetul Mahomed (570-632 d.Hr.) trimisul Domnului şi fondatorul credinţei musulmane. Aici se află de asemenea, în incinta Marii Moschei a oraşului, cel mai venerat sanctuar musulman, Kaaba.

După tradiţie, această clădire în formă de cub, îmbrăcată în pânză neagră, cu o fâşie brodată în fir de aur şi argint cu versete sacre, a fost iniţial construită ca o reproducere a unui prototip ceresc. Ea era sacră pentru locuitorii din Mecca încă înainte de epoca Profetului, iar de la naşterea credinţei islamice, în secolul al VII-lea, a devenit centrul aşa-numitului hadji, în prezent cel mai important pelerinaj anual din lume. Unul din cei „cinci stâlpi ai credinţei” – hagialâc durează mai multe zile, în care pelerinii trebuie să îndeplinească mai multe ritualuri în Mccca şi în locuri sacre din împrejurimi.

Musulmanii se adună in Marea Moschee de la Mecca, în curtea căreia se află Kaaba, cel mai venerat sanctuar al Islamului, care ar fi fost construit deAbraham şi de fiul său Ismael (Coran; 3, 9bs). Pelerinii trebuie să înconjoare Kaaba de 7 ori. Sanctuarul este acoperit cu un brocart sau kiswab, care este schimbat în fiecare an.

Înconjurat de Munţii Sirat, Mecca este aşezat într-un ţinut arid, ars de soare, la aproape 55 de mile est de Jedda, port la Marea Roşie. În multe privinţe este un oraş tipic al Orientului Mijlociu, cu clădiri şi hoteluri cu multe etaje şi cu populaţie cosmopolită. În perioada pelerinajului -hadji – aproape un milion de vizitatori din Europa şi din întreaga lume invadează oraşul. Străzile sunt ticsite de oameni. Vânzătorii ambulanţi prosperă oferind tot felul dc articole, de la curmale şi mătănii, până la covoare şi şaluri. Musulmani de diverse culori şi poziţii sociale se amestecă, iar atmosfera freamătă de vacarmul limbilor şi dialectelor exotice.

Pentru toţi hadjii, cum sunt numiţi pelerinii, Marca Moschcie, cu enorma curte de marmură mărginită de galerii etajate cu coloane, este „punctul fix” al lumii rotitoare. Clădirea pare ţintuită de pământ cu câte o pereche de minarete la fiecare din cele patru colţuri, iar în mijlocul ei, Kaaba este centrul în jurul căruia gravitează nu numai Mecca, dar şi întreaga lume musulmană.

Până la epoca Profetului, în aşa-numită „vârstă a ignoranţei”, Mecca era un oraş-oază pe ruta comercială a caravanelor, care lega ţinuturile mediteraneene din nord cu sudul Arabiei, estul Africii şi sudul Asiei. Triburile arabe se închinau unor clemenţe ale naturii, precum copaci sau stânci şi aveau numeroşi zei, precum al-Uzza cel Puternic şi al’Lat, Zeiţa Mamă. În Kaaba şi de jur împrejur se aflau idoli păgâni, astfel încât templul era centrul de pelerinaj din zonă.

Destinul oraşului s-a schimbat o dată cu naşterea lui Mahomed (570 d.Hr.). Profetul s-a născut într-o familie înstărită, dar nu aprimit nici un fel de educaţie instituţionalizată. La 25 de ani s-a căsătorit cu Khadija, ale cărei caravane le administra. Marea schimbare din viaţa lui s-a produs 15 ani mai târziu, la vârsta de 40 de ani. Pe când se afla la o peşteră de pe muntele Kira pentru a medita, el a avut o viziune în care îngerul Gabriel i-a spus să se roage „în numele Domnului tău care a creat omul dintr-un cheag de sânge”.

Mulţi musulmani evocă pelerinajul la Mecca prin fresce pictate pe casele lor. Pe cel de dedesubt, din Luxor in Egipt, hadjii, a reprezentat Kaaba şi o corabie, mijlocul său de transport până la Mecca.

Hadjii trebuie să străbată dus-întors distanţa dintre dealurile al-Safwa şi al-Marwa, de-a lungul unei alei acoperite. Ritul evocă vremea când Aavram, venerat de musulmani ca un profet, a primit de la Dumnezeu porunca de a-şi părăsi soţia Hagar şi fiul, Ishmael, in deşert. Căutând disperată apă. Hagar a alergat în sus şi în jos pe cele două dealuri, până când a descoperit fântâna Zamzam (care este astăzi inclusă în perimetrul Marii Moschei).

A fost prima din mai multe revelaţii pe care Mahomed le-a avut până la moartea sa, în anul 623 d.Hr. Acestea au fost adunate în Cartea Sfântă, Coran, care este fundamentul Islamului („supunere lui Allah”). Dar mesajul lui Mahomed, care accentua faptul că Dumnezeu este unul singur şi condamna vicii precum mândria şi avariţia, i-a atras ostilitatea concetăţenilor din Mecca. În 622 el a plecat din Mecca în oraşul Yathrib (rebotezat mai târziu Medina, Oraşul Profetului).

În anul 630 după o scrie de hărţuieli armate între locuitorii din Mccca şi susţinătorii lui Mahomed, musulmanii, Profetul a intrat în Mecca cu o armată, întâmpinând o rezistenţă mică, el a curăţat Kaaba de idoli şi a închinat-o lui Allah, singurul Dumnezeu. De atunci înainte Mecca avea să fie centrul de pelerinaj al lumii musulmane.

Doi ani mai târziu Mahomed a plecat din nou la Medina într-un ultim pelerinaj. Pe câmpia Arafat, aflată la 15 mile est de Mecca, Mahomed a ţinut pentru prima dată o predică unei adunări de 30 de mii de adepţi. La sfârşit, cl şi-a ridicat mâinile în sus şi a strigat „Doamne, am  rostit cum trebuie mesajul ce l-am primit? Mi-am îndeplinit chemarea?” Răspunsul l-a primit de la mulţimea captivată: „Da, ai reuşit”.

Profetul a murit la Medina, două luni mai târziu. Dar credinţa islamică s-a răspândit prin forţă sau diplomaţie sub califii musulmani sau „succesorii”. În decursul a 100 de ani autoritatea musulmană s-a extins din Spania până în India.

Islamul este astăzi una dintre cele mai răspândite religii din lume, iar inima sa este Mecca. Musulmanii consideră oraşul şi o întindere de mai multe mile în jur, haram (interzisă; sacră) iar accesul nu este permis celor de altă credinţă. Astfel încât, puţini occidentali şi-au riscat viaţa pentru a parcurge traseul acestui hagialâc. Doi aventurieri care au reuşit au fost elveţianul Johann Burckhardt, în 1814 şi britanicul sir Richard Burton, în 1853. Reuşita lor se datorează faptului că vorbeau fluent araba şi persana, că erau deghizaţi şi familiarizaţi cu civilizaţia islamică.

Pelerinajul are loc în timpul lunii numite de musulmani Dhu-al-Hidjah şi trebuie făcut o dată în viaţă de toţi musulmanii care dispun dc mijloace materiale şi sunt sănătoşi mental. Înainte de a pătrunde pe teritoriul sacru, pelerinii trebuie să intre într-o stare dc puritate rituală sau ihram („dedicare”); iar bărbaţii trebuie să îmbrace un veşmânt special alcătuit din două bucăţi de pânză netivită.

Unii pelerini îşi pun veşmântul de ihram la moscheile aflate la marginea teritoriului sacru, alţii se îmbracă la jedda, care este îndeobşte punctul de sosire, iar alţii o fac în punctele de plecare din ţările natale, dar o dată intraţi în ihram pelerinii nu au voie să-şi taie părul sau unghiile, să întreţină relaţii sexuale sau să ucidă animale, cu excepţia celor periculoase, precum şerpi veninoşi sau scorpioni. În prima zi a pelerinajului, a opta a lunii Dhu-al-Hidjah pelerinii săvârşesc ritualul numit tawaf – înconjoară de şapte ori Kaaba. Dacă reuşesc, sărută Piatra Neagră din colţul de sud-est a templului. Însă în mulţimea de oameni care se îmbulzesc, puţini ajung să sărute piatra, astfel încât un gest către ea este suficient.

Apoi, pelerinii străbat de şapte ori distanţa dintre două dealuri al-Safwa şi al-Marwa, care sunt alăturate curţii moscheii şi sunt legate de ea printr-o alee. Următoarea destinaţie este oraşul Mina aflat la 5 mile distanţă, urmat de câmpia Arafat, care se află la 10 mile spre est. Ziua este petrecută în rugăciuni şi meditaţii, după care pelerinii se îndreaptă din nou spre Mecca, trecând prin Muzdalifah şi din nou prin Mina. Aici ci aruncă cu pietre mici în trei stâlpi de piatră. Aceasta evocă cele trei împrejurări în care Avraam a aruncat cu pietre în diavolul, care îl ispitea să încalce porunca lui Dumnezeu de a-l sacrifica pe fiul său Ishmael.

Etapa finală a unui hagialîc este „sărbătoarea sacrificiului” în cadrul căreia un animal – oaie, capră, vacă sau cămilă -este sacrificat în amintirea berbecului jertfit de Avraam în locul fiului său. Pelerinajul se încheie la Mecca cu un ultim tawaf în jurul Kaabei.

Zilele petrecute la Mecca şi în împrejurimi sunt momentul spiritual de vârf în viaţa a unui musulman, cu atât mai mult înainte de a exista mijloacele moderne de transport, când mulţi pelerini veneau tocmai din vestul Africii sau din India pe jos, uneori având nevoie de doi ani pentru a ajunge la destinaţie. Mulţi călătoreau în caravane imense. În 1324, regele african Manşa Musa, s-a oprit la Cairo în drum spre Mecca cu o suită de 60 de mii de suflete.

Hadjii sosesc astăzi cu vaporul, cu avionul sau cu autobuzul, iar cei mai săraci dintre ei îşi cheltuiesc uneori economiile de o viaţă într-o astfel de călătorie. Vederea pentru prima oară a oraşului sfânt reprezintă pentru ei un moment copleşitor, o cutremurare unică, după cum o descrie Sir Richard Burton.

Pe măsură ce se apropiau de Mecca călătorind pe timpul nopţii, tovarăşii de călătorie musulmani au strigat deodată: ,,’Meccah! Meccah!’ … ‘Sanctuarul! O, Sanctuarul!’ au exclamat ceilalţi; şi toţi au izbucnit cu voce tare în strigăte de ‘Labbayk’, adesea întrerupte de suspine. Am privit din litieră şi am văzut la lumina stelelor sudului un mare oraş profilându-se nebulos la orizont, o umbră mai întunecată decât câmpia ce ne înconjura”.

Lumea în care s-a născut profetul Mahomed în anul 570 d.Hr. era dominată de două superputeri regionale. La nord şi la apus de Peninsula Arabică se întind teritoriile Imperiului Creştin al Bizanţului; spre răsărit se întindea stăpânirea regilor Sasanizi ai Persiei, care făcuseră din credinţa monoteistă a Zoroastrismului religia lor de stat. La rândul ei, Peninsula Arabică era brăzdată de drumuri comerciale care legau Europa şi lumea mediteraneeană de India şi de Extremul Orient.

Caravane de cămile încărcate cu mătăsuri, condimente, parfumuri, metale preţioase şi alte asemenea bunuri, îşi urmau căile de-a lungul şi de-a latul unui teritoriu arid şi neospitalier, întrerupt doar pe alocuri de oaze ce asigură apă, hrană şi adăpost pentru odihnă. La fel şi Mecca (pag. 202 -207), locul naşterii lui Mahomed, era unul din principalele popasuri pe traseele ce uneau sudul Arabiei cu Africa mediteraneană şi estică dar şi Marea Roşie cu Golful Persic.

Una dintre cele mai semnificative realizări ale profetului a fost aceea de a uni triburile nomade ale Arabiei şi de a le transforma într-o forţă disciplinată şi de temut. Curând după moartea lui din 632, ve hile puteri imperiale au început să piardă teren pe mai toate fronturile. Între 634 şi 650 musulmanii au reuşit să înfrângă armatele bizantine şi persane şi au pus stăpânire pe Libia, Egipt, Palestina, Siria, Irak şi cea mai mare parte din Persia (actualul Iran).

Locuri sacre, James Harpur