Locuri sacre – Stânca de la Cashel

0
363
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Cashel 3„Regesc şi sfânt Cashel! Nu voi să văd ruinele trecutei tale puteri; nu în lumina înrourată a dimineţii, nici în văpaia miezului de vară, ci poate în pâcla serilor de toamnă…” Poetul irlandez Aubreyde Vere (1814-1902)

Ridicându-se semeţ din întinderea de smarald a Văii de Aur (Golden Valley) din Tipperary, în sudul Irlandei, stânca de la Cashel, cu creasta zimţată de ruine medievale, înseamnă pentru irlandezi ceea ce este Partenonul pentru greci şi Stonehenge pentru britanici, încununând vârful unei acropole de 60 m înălţime, ruinele medievale ale unui ansamblu ce cuprindea o măreaţă catedrală gotică, un palat episcopal fortificat, o capelă în stil romanic, unul din turnurile rotunde specifice Irlandei şi morminte marcate de cruci celtice, transpun în piatră sufletul Irlandei.

Regele Murtagh O’Brien

Stânca ce se înalţă deasupra oraşului Cashel, precum o piesă de decor dintr-o operetă, este un reper în istoria Irlandei, fiind locul pe care se afla în vechime cetatea regilor din Munster, care au condus mai mult sau mai puţin jumătatea de sud a Irlandei din 370 până în 1100 d.Hr. Stânca este venerată nu numai pentru că este asociată cu Sf.Patrick (390¬460), patronul ţării, dar şi pentru că – după ce regele Murtagh O’Brien a dăruit-o bisericii în 1101 – ea a devenit locul unuia din marile centre ecleziastice ale Irlandei.

Tradiţia folclorică spune că stânca s-a format după ce diavolul a muşcat un bloc de calcar dintr-un munte aflat în apropiere şi l-a scuipat pe câmpie. Această asociere demonică este însă compensată de prezenţa figurii Sf. Patrick. El a vizitat stânca pe la anul 450 când l-a botezat pe tânărul rege Aenghus al poporului Eoghanacht.

Se spune că atunci când Sfântul a ajuns la Cashel i-a găsit pe oameni prosternaţi în faţa unui idol păgân. La sosirea sa idolul şi alţii ca el s-au sfărâmat. Mai târziu, când Patrick îl boteza pe Aenghus, l-a înţepat din greşeală cu vârful cârjei sale. Când după ceremonie l-a întrebat de ce nu a strigat de durere, regele a răspuns că a crezut că înţepătura făcea parte din ritual. Aenghus a fost un creştin devotat; el a fost descris drept „un copac ce-şi întinde ramurile de aur„; un susţinător al mănăstirilor de pe domeniile sale. Percepând o taxă de botez, Aenghus asigura anual aşezămintelor religioase 500 de oi, vaci, sutane şi drugi de fier.

Cashel, stanca regilor din Munster

Stânca de la Cashel, cu catedrala ruinată, turnul rotund şi palatul episcopal, este cea mai sacră acropolă a Irlandei. Stânca a fost sediul regilor din Munster, până în evul mediu când, în 1101, a fost dăruită bisericii.

Ȋn următorii 650 de ani, Cashel a rămas cetatea de scaun a regilor din Munster, deşi nu toţi au locuit acolo. Unul dintre cei mai remarcabili regi ai perioadei târzii a regatului a fost Cormac MacCullinan, încoronat la începutul secolului al X-lea. Educat într-o şcoală mănăstirească, Cormac era o personalitate multilaterală -poet, istoric, filolog şi episcop. Ȋn timpul domniei sale Irlanda a avut parte de o întrerupere a atacurilor vikingilor începute la sfârşitul secolului al VIII-lea. Acum, în timp de pace, au început să fie reconstruite mănăstirile şi a înflorit din nou cultura, însă această perioadă idilică a durat numai până în 906. Atunci, Flann Sinna, regele din Tara, regat aflat în nord-est, a invadat regatul Munster pentru a răzbuna poate o aşa-zisă insultă adusă fiicei sale Gormflaith, care se căsătorise cu Cormac înainte ca acesta să devină rege.

Se pare că el era aşa de devotat lui Dumnezeu – îşi recita psalmii cufundat în apă rece ca gheaţa – încât şi-a abandonat mireasa chiar după căsătorie şi s-a stabilit într-un aşezământ bisericesc. În orice caz, oştile Sf.Patrick, înfăţişat în această ilustraţie din epoca modernă, este cel despre care se crede că a scăpat Irlanda de şerpi, aflaţi în imagine sub picioarele sale. Patrick, care a convertit pe păgânii irlandezi la creştinism, a vizitat Cashel în 450, când l-a botezat pe regele Aenghus.

Brian Boru

De la Cashel s-au ciocnit la Ballaghmoon cu cei din ƫară împreună cu aliaţii lor, la 80 de km nord-est de Cashel. Pentru Cormac bătălia a fost un dezastru. Calul său a alunecat în noroiul amestecat cu sânge şi a căzut din şa rupându-şi gâtul. Oamenii lui Flann i-au luat capul şi l-au înfăţişat regelui lor, care plin de respect pentru duşmanul său, i-a sărutat faţa şi a ordonat să fie îngropat într-un loc sfinţit.

Mai târziu, în decursul aceluiaşi secol, în 976, Cashel a fost scena încoronării celui mai vestit rege din Munster şi din Irlanda: Brian Boru. Stabilindu-şi baza la Cashel, Brian a pornit împotriva duşmanilor vikingi şi irlandezi. El si-a extins treptat puterea până când, la începutul secolului al Xl-lea a devenit în fapt rege al întregii Irlande. Ȋn acelaşi timp, el a început să repare şcoli, biserici, mănăstiri, forturi, drumuri şi poduri; toate fuseseră considerabil afectate de războiul cu vikingii.

Victoria lui Brian împotriva vikingilor şi a regelui din Leicester în bătălia de la Clontarf, aflat la nord de Dublin, în 1014 a fost un moment decisiv în istoria Irlandei. Deşi Brian a fost ucis, bătălia a pus definitiv capăt pentru Irlanda ameninţării venite din partea vikingilor.

Sf. Patrick şi Sf. Ailbe

O dată cu secolul al XII-lea, pentru Cashel a început o nouă epocă. Ȋn 1101 regele Murtagh O’Brien a dăruit stânca bisericii „consacrând-o lui Dumnezeu, Sf. Patrick   şi   Sf.   Ailbe”.   De atunci aşezământul de pe stâncă a căpătat funcţie strict religioasă, aşa cum se vede astăzi. Turnul rotund, înalt de 30 m  era folosit drept clopotniţă. Avea rol de refugiu şi ca reper pentru pelerini, se poate să fi existat deja la vremea donaţiei. Doar capela lui Cormac, cel mai vechi lăcaş de rugăciune care s-a păstrat, a fost construit între 427 şi 434 şi a primit numele regelu şi episcopului vremii din Cashel, Cormac McCarthy.

Unul dintre cele mai reuşite exemple de arhitectură romanică din Irlanda această clădire mică, cu acoperiş înclinat are doar 14 m lungime şi este străjuită de două turnuri pătrate care sugerează influenţă germanică. Acest fapt nu est atât de surprinzător pe cât s-ar părea. Se ştie că abaţia din Regensbug Germania, mănăstire unde se aflau călugări irlandezi, a trimis patru meşteri pentru a ajuta la construirea clădirii. Atât în afară, cât şi înăuntru, pietrarii au împodobit zidurile cu sculpturi bogate. Ele reprezentau capete de oameni, animale, vietăţi fantastice şi figuri geometrice.

„Ei bine, atunci lordul va stăpâni Irlanda!”

Catedrala Sf. Patrick, ale cărei ruine ormează cea mai mare parte din ansamblul de pe stâncă datează din secolul al XlII-lea. Ea a înlocuit o structură începută de regele Donal Mor O’ Brien,  în 1169, curând după ce Cashel a fost confirmat de autoritatea papală drept una din cele patru arhiepiscopii ale Irlandei. Proporţiile acestui edificiu, rămas astăzi fără acoperiş, sunt neobişnuite deoarece clădirea trebuia să încapă între două construcţii deja existente pe stâncă: Capela lui Cormac şi turnul rotund. Rezultatul este că nava, care de obicei ornează cea mai importantă parte a unei catedrale, are în cazul de faţă abia jumătate din lungimea corului.

Astăzi, arcadele gotice încadrează priveliştea unor pereţi cenuşii profilaţi sub cerul liber. În peretele estic, aflat la capătul corului sunt trei ferestre înguste în ogivă. De fiecare parte se află altele, astfel încât clădirea era inundată de lumină. De cealaltă parte a catedralei se află ruinele palatului episcopal din secolul al XV-lea. Deasemenea o reşedinţă masivă fortificată se se învecinează cu peretele vestic.

Catedrala a supravieţuit în mare parte trecerii timpului până în secolul al VIII-lea. Ea a fostafectată de incendii în cel puţin două rânduri. În 1494 Irlanda era stăpânită de englezi. Gerald FitzGerald, Lord de Kildare, un om aspru şi brutal, a dat foc catedralei. Adus la judecată în faţa regelui Henric al VIII-lea, FitzGerald şi-a recunoscut fapta. El a spus că a dat foc catedralei deoarece era convins că duşmanul său, arhiepiscopul David Creagh se afla înnăuntru.

La Cashel au fost ucişi 3.000 de oameni

Această mărturisire scandaloasă i-a făcut pe acuzatorii săi să exclame că nici întreaga Irlandă nu-l putea stăpâni pe FitzGerald. Se spune că Henric al VII-lea, surprins de îndrăzneala lordului, a răspuns sec: „Ei bine, atunci lordul va stăpâni Irlanda!” Atunci, pe loc regele l-a numit lord-locotenent peste ţară.

Al doilea dezastru, de proporţii mai mari, a avut loc 150 de ani mai târziu, în 1547, după ce Oliver Cromwell şi trupele parlamentului l-au înfrânt pe Charles I în războiul civil din Anglia. Ȋn Irlanda, Murrough O’Brien, Lord de Inchiquin, căruia îi fusese refuzat Munsterul de către patronul său, Charles I, a îmbrăţişat cauza lui Cromwell şi a fost desemnat preşedinte de către Parlament. Pentru a-şi întări poziţia, a devastat ţinutul Munster şi în septembrie au asediat oraşul Cashel. Ȋn timp ce oamenii lui Inchiquin distrugeau zidurile oraşului, mulţi orăşeni au fugit la stâncă şi s-au refugiat în catedrală. Inchiquin şi-a continuat drumul, masacrând populaţia în drumul său. Ȋn cele din urmă, nereuşind să pătrundă în interiorul catedralei cu tunul, a ridicat movile de turbă pe lângă pereţi; le-a dat foc, iar cei dinăuntru au murit şi căldură şi sufocaţi. Ȋn cea mai neagră zi din viaţă.

La Cashel au fost ucişi 3.000 de oameni. Au murit chiar şi copii, şi se spune că unul din soldaţi ar fi comentat: „Lindinele vor deveni păduchi”.

Arhiepiscopul protestant Price a trecut Cashel la statutul de catedrală

Oraşul, oamenii şi catedrala vor începe să se refacă după dezastru doar 40 de ani mai târziu, în timpul domniei lui Iacob al II-lea (1685-1688), în decursul secolului al XVII-lea, când au continuat sporadic reparaţiile la catedrală, dar în secolul următor a urmat lovitura mortală; în 1749 arhiepiscopul protestant Price a trecut statutul de catedrală, bisericii parorhiale Sf. Ioan, aflată în oraş. Se pare că, deplasarea până la stâncă pentru slujba de duminică i se părea prea incomodă. Se mai spune că Price a dezvelit acoperişul Catedralei Sf. Patrick pentru a întări construcţia bisericii Sf. Ioan.

De atunci încolo Catedrala Sf. Patrick a început să decadă, lăsată fără protecţie împotriva vântului şi ploii. Ȋn secolele XIX – XX operaţiuni de restaurare au contribuit mult la conservarea şi întărirea ruinelor. Fie vara, când în lumina soarelui umbre ascuţite se profilează pe acropola de smarald, sau iarna, când ceaţa învăluie pietrele şi crucile celtice bântuite de ciori, stânca îşi păstrează farmecul, căci aici, ca în nici un alt loc se află înscrise în straturi, epoci de istorie şi legendă irlandeză, sacră şi profană.

Locuri sacre, Atlas, James Harpur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here