Locuri sacre – Micene, Grecia

0
1606

Micene„ Cu nemăsurată bucurie, vă anunţ, Majestate, că am descoperit mormintele pe care tradiţia, preluată de Pausanias, le atribuie lui Agamemnon, Casandra, Eurymedon…”

Telegramă a lui Heinrich Schliemann, arheolog german la Micene, către regele Greciei în 1876.

Cetatea Micene încununează un mic deal care se înalţă între două vârfuri abrupte, în Peloponez, în sudul Greciei.

Zidurile masive, despre care se credea cândva că au fost construite de ciclopi, uriaşi legendari cu un atmosferă apăsătoare planează asupra oraşului antic Micene, vechi de 3500 de ani, mai pregnant decât în oricare alt loc din Grecia, căci moartea bântuie aceste ruine din epoca bronzului, ca o stafie aruncându-şi umbra peste pietrele inofensive scăldate de soare şi peste ţinutul roşiatic. Moartea este omniprezentă în legendele despre oraş, iar concretizarea acestei prezenţe, sub forma mormintelor şi a monumentelor funerare cu obiectele pe care acestea le conţin, este de multă vreme centrul de atracţie pentru numeroase echipe de arheologi care au făcut săpături în acest loc, începând din a doua jumătate a secolului al XlX-lea până în prezent.

singur ochi în funte, urmează contururile naturale ale înălţimii stâncoase. Deasupra lor se înalţă Acropola, încununată de ruinele măcinate de vreme ale unei fortăreţe-palat. Dedesubtul lor, spre sud, se întinde cale de mai mulţi kilometri până la mare, câmpia prăfuită a Argolidei, presărată cu măslini.

Legenda spune că Micene era capitala regatului stăpânit de familia lui Atreus, fiul lui Pelops.

De la acesta şi-a luat numele de Peloponez („Insula lui Pelops”). Povestea sângeroasă a dinastiei Atrizilor include omoruri în familie, incesturi şi acte de canibalism. Atreus a fost cel care, pentru a răzbuna seducerea soţiei sale de către fratele său Thyestes, i-a servit acestuia un fel de mâncare pregătit din carnea copiilor săi.

Cel mai vestit membru al familiei a fost fiul lui Atreus, Agamemnon, rege al cetăţii Micene. în Iliada, scrisă de marele poet epic Homer (800 î.Hr.) se spune că Agamemnon a condus expediţia grecească în Troia din Asia Mică, cu scopul de a o salva pe frumoasa Elena răpită de prinţul troian Paris. La sfârşitul celui de-al zecelea an de război contra Troiei, Agamemnon s-a întors acasă, aşteptându-se poate să fie primit ca un învingător.

Micene, capitala legendarului erou Agamemnon, a fost numită de către Homer „oraşul de aur”, cu „străzi largi”.

Poarta Leilor este împodobită (DREAPTA) cu un basorelief reprezentând două leoaiece, rămase în timp fără cap. In spate se vede Cercul de Morminte A unde Heinrich Schliemann a dezgropat o multitudine de obiecte din aur.

Clitemnestra, purtând o mănuşă roşie ca simbol al crimei sângeroase pe care a înfăptuit-o, stă lângă trupurile lui Agamemnon şi al sclavei troiene Casandra.

Este vorba despre o scenă din tragedia lui Eschil, Orestia, jucată la British National Theatre la începutul anilor ’80. In absenţa lui Agamemnon, plecai să lupte în războiul troian, Clitemnestra a avut un iubit pe nume Egist; când Agamemnon s-a întors la Micene, ea l-a ucis. Mai târziu a plătit pentru această crimă, fiind ucisă la rândul ei de către fiul lor, Oreste.

Ceea ce marele războinic „conducător de bărbaţi” nu ştia, era faptul că în timpul absenţei sale, soţia sa Clitemnestra, lady Macbeth a legendelor greceşti, avusese un iubit: Egist, vărul lui Agamemnon. Amândoi au complotat în secret să-1 ucidă pe eroul întors acasă, nu în ultimul rând şi pentru că acesta o sacrificase pe propria lui fiică, Ifigenia, pentru ca vântul să bată şi flota grecească să poată porni spre Troia. Clitemnestra a fost împinsă la această faptă şi de prezenţa sclavei soţului ei, Casandra, o creatură fascinantă cu privire sălbatică şi care rostea profeţii ciudate şi de rău augur.

micene 4Agamemnon, care nu bănuia nimic, a fost întâmpinat cu drag de soţia lui duplicitară şi ulterior tăiat în bucăţi în baie sau, după o altă versiune a legendei, la cină. Vărsarea de sânge nu s-a oprit aici. Mai târziu fiul lui Agamemnon, Oreste, îndemnat de sora lui, Electra, a răzbunat moartea tatălui său, ucigându-i atât pe mama lui, Clitemnestra, cât şi pe iubitul ei, Egist.

Legendele despre Troia, Agamemnon şi sângeroasa primire de care a avut parte acesta, l-au fascinat atât pe Homer cât şi pe marii dramaturgi antici, Eschil şi Sofocle din epoca clasică (500-300 I.Hr.).

Acest lucru  a făcut ca astăzi să fie cunocute în lumea întreagă, mai ales datorită poemelor homerice „Iliada” şi „Odiseea” sau a tragediilor „Orestia” şi „Electra”. grecii din epoca clasică (500-300 î.Hr.) şi sunt astăzi cunoscute în lumea întreagă nu în ultimul rând prin tragediile marilor dramaturgi antici, precum Eschil şi Sofoclc, autorii tragediilor „Orestia” şi „Electra”. Până în secolul al XIX-lea istoricii înclinau să considere că existenţa eroilor homerici din Troia şi Micene nu avea fundament istoric real.

micene 5Cu toate acestea, arheologul german Heinrich Schliemann (1822-1890), inter­pretând literal Iliada şi Odiseea şi folosindu-se de ele ca de un ghid geografic a uluit opinia publică, săpând în locul numit Hissarlik, aflat astăzi în Turcia şi dezgropând ruinele unui vechi oraş recunoscut în prezent drept Troia. El a mai găsit şi o serie de bijuterii de aur despre care a crezut (greşind de această dată), că ar fi aparţinut regelui Troici, Priam.

A fost o descoperire spectaculoasă a uneia dintre figurile romantice ale arheologiei.

Schliemann a lucrat întâi ca băcan şi apoi ca mus pe un vas. Mai târziu a devenit furnizor al armatei în timpul războiului Crimeei (1853-1856) şi ajutat de aptitudinile pentru limbi străine (vorbea fluent douăsprezece limbi) el a adunat o mare avere. Apoi la 36 de ani s-a dedicat arheologiei şi 15 ani mai târziu a dezgropat cetatea Troia, descoperire care 1-a făcut cunoscut în întreaga lume.

Tot sub influenţa legendelor homerice, Schliemann şi-a îndreptat apoi atenţia asupra teritoriului Greciei continentale şi a cetăţii Micene.

In august 1876 el a început săpăturile chiar în perimetrul cetăţii, deoarece citise că Pausanias, călătorul din antichitate, credea că mormântul lui Agamemnon s-ar fi aflat între zidurile acesteia, în timp ce Clitemnestra şi Egist ar fi fost înmormântaţi în afara lor. Din nou Schliemann a avut noroc. în interiorul unui cerc din lespezi de piatră, lucrătorii săi au dezgropat cinci morminte, din interiorul cărora a fost scoasă la lumină o uimitoare etalare de obiecte de aur, care justificau pe deplin descrierea făcută cetăţii Micene de către Homer, drept un oraş „bogat în aur”.

Alături de rămăşiţele pământeşti a 16 persoane se aflau farfurii şi cupe de aur, coroane, diademe şi coliere, discuri şi plăcuţe, toate din aur, gravate cu motive animaliere, lei, grifoni, căprioare, peşti, vulturi şi lebede; vase de aur cu capace prinse cu fire de aur şi o floare cu tulplină de argint şi petale de aur. Cele mai fascinante dintre aceste obiecte erau măştile mortuare din aur, care acoperiseră feţele răposaţilor. Una dintre ele în special, ale cărei trăsături nobile, mustăţi şi barbă retezate şi zâmbet senin aveau un aer regesc, 1-a convins pe Schliemann că avea în faţă chipul lui Agamemnon însuşi.

Heinrich Schliemann era posesorul unei averi fabuloase şi poliglot.

El a inceput săpăturile la Micene n 1876, după ce mai înainte descoperise cetatea Troia.

Când a murit în 1890, se pune că un istoric ar fi făcut remarca : „ O dată cu el în acest an a pierit şi primăvara “.

Această gravură din epoca modernă înfăţişează ş-antierul arheologic de la morminte A în când Schliemann efectua săpături. În perimetrul  marcat de lespezi aşezate vertical echipa lui a descoperit cincimorminte săpate în pământ – al şaselea  a fost găsit ulterior, conţinând o serie de obiecte de aur,  împreună cu şaisprezece schelete umane. În spate se  vede movila sub care se afla cetatea.

Dar avea oare Schliemann dreptate?

Descoperirile sale demonstrează oare într-adevăr faptul că legendele homerice sunt fundamentate istoric? În fapt, istoricii moderni consideră că mormintele şi bijuteriile din aur sunt dintr-o epocă anterioară cu trei sute de ani epocii lui Agamemnon. Căderea Troiei, dacă a avut loc vreodată, este datată în jurul anului 1250 î.Hr. iar mormintele datează din secolul al XVI-lea.

Cetatea Micene se află pe o înălţime stăncoasă izolată de râpe şi străjuită de dealurile Elias şi Zar a (care nu apar în imagine). Poziţia ei strategică pe un deal ce domină câmpia Argolidei a fost întărită prin înălţarea de ziduri masive de 6 m grosime.

Aşadar, oricine ar fi fost cel care a servit de model făurarilor măştii, nu era în nici un caz Agamemnon.

micene 8

La peste 70 de ani după descoperirea lui Schliemann, care a devenit cunoscută ca Cercul de morminte A, un alt ansamblu de morminte vechi, numit Cercul de morminte B, a fost găsit în afara zidurilor cetăţii. Dar acesta nu conţinea nimic asemănător bogăţiilor de aur din prima serie de morminte. Ambele cimitire sunt se pare parte a aceluiaşi loc de înmormântare în care mormintele erau marcate de lespezi verticale gravate cu siluete umane – câteodată prezentate la vânătoare – şi cu motive abstracte.

Cercul A trebuie să fi fost amplasat pe ur teritoriu sfânt.

El a fost inclus îr perimetrul oraşului când în secolul al XlII-le; î. Hr. au fost construite marile ziduri de piatră vizibile astăzi, în scopul de a fortifici acropola.

Acest teritoriu sacru de înmormântare î fost delimitat de restul cetăţii cu un cerc dublu din lespezi de calcar.

Cele două cercuri de morminte nu sun singurele cimitire regale din Micene.

Cu c arhitectură mai spectaculoasă, dar mai puţir bogate în obiecte funerare, mai există marile morminte boltite, numite tholos, care ai început să apară în Micene pe la 1500 î.Hr. marcând poate o schimbare a dinastiei.

Mormintele tholos, care se găsesc şi îr alte centre ale civilizaţiei miceniene, aflate pc teritoriul Greciei continentale, sunt alcătuite dintr-o încăpere circulară, tăiată într-un deal şi seamănă ca formă cu un stup sau cu un coil de formă conică. Pereţii superiori suni căptuşiţi cu rânduri succesive de piatră, fiecare ieşind puţin în afara celui de dedesubt, diametrul lor îngustându-se astfel, pe măsură ce încăperea se înalţă către o deschizătură din vârf, închisă cu o cheie de boltă.

Culoarul ceremonial numit dromos, care este dechis către cer şi străjuit de ambele părţi de pereţi de piatră, duce către intrare. La Micene există nouă tholosuri, dintre care cel mai măreţ este cel numit greşit Tezaurul lui Atreus. Săpat în deal, în partea de vest a cetăţii, Tezaurul datează de la mijlocul secolului 13.

La capătul unui culoar lung de 36 de metri se află poarta dreptunghiulară, întunecată, străjuită odată de coloane sculptate şi încă marcată în partea de sus de un arhitravă, ce cântăreşte peste 100 de tone. Deasupra acestui prag se află un spaţiu triunghiular destinat să diminueze presiunea excesivă şi la origine mascat de o piatră sculptată, probabil în maniera frizei cu lei stilizaţi a faimoasei Poartă a leilor.

Înăuntru strălucirea soarelui este brusc înlocuită de întunericul de grotă, aerul este rece şi cel mai mic sunet produce un ecou cavernos.

Pe măsură ce vederea se obişnuieşte cu întunericul se pot distinge 33 de rânduri de piatră ce se înalţă până la 13 metri. In pereţii boltiţi s-au găsit cuie de bronz sugerând că este posibil ca mormântul să fi fost decorat cu rozete de aur sau argint care străluceau reflectând lumina torţelor. Nu s-a găsit nici un corp în această încăpere şi nici în încăperea mică alăturată. Insă mărimea şi măreţia mormântului sugerează faptul că anonimul ocupant a fost probabil un rege, poate strămoşul lui Agamemnon, Atreus.

Este greu de cules informaţii despre ritualul înmormântării în tholos, deoarece majoritatea au fost jefuite cu mult timp în urmă. Cu toate acestea, în secolul nostru arheologul britanic Lord William Taylour, utilizând indicii culese din mai multe locuri unde există morminte tholos, a lansat o ipoteză în legătură cu ritualul urmat la înmormântarea unui rege în Tezaurul lui Atreus.

Mai întâi, susţine el, trupul regelui mort era purtat de-a lungul dromos-ului pe un catafalc aşezat într-un car tras de cai şi însc de o procesiune. Uşile de bronz ale intră erau deschise, iar lumina se reflecta peretele interior îmbrăcat în bronz al încăpt în formă de stup.

Oraşul cel mai important din Grecia continentală între 1600-1100 î. Hr., Micene era atât palat cât şi fortăreaţă.

In reconstituirea din imagine sunt indicate Poarta Leilor (1), Cercul de morminte A (2), palatul regal (3), reşedinţe ale nobililor (4).

Trupul regelui era transportat înăunti aşezat pe un covor de aur.

De jur împre se aşezau mâncare, vin, unguente , săb pumnale, lănci, un arc cu o săgeată şi imens scut în formă de 8 – lucruri consider necesare pentru călătoria spre lumea dincolo. Caii care trăseseră carul erau aj sacrificaţi într-un ritual şi alte animale, s] exemplu berbeci, erau scrificate şi fripte s] a fi consumate într-un ospăţ ritual. După mâncau, participanţii la înmormântare îşi luau un ultim rămas bun de la mort şi plecau; Mormântul era sigilat, iar dromosul umplut cu pietre.

micene 10Este greu de ştiut cum arăta lumea dincolo în credinţa micenienilor.

În această privinţă există tentaţia de a recurge la Homer, căci numele zeilor i poemele homerice, devenite clasice, prec Zcus, Poseidon, Hera şi Artemis, au f găsite şi în inscripţiile de pe o placă  miceniană denumită Liniarul B. Însă poemul lui Homer reflectă mai degrabă situaţia epocii sale sau eventual a celei imediat precedenteii numită Epoca întunecată (1100-1800 î.Hr. ar fi greşit să fie considerate ca un docurr istoric al epocii târzii a bronzului. Spre exemplu, în vreme ce micenienii îşi îngropau morţii, în poemele lui Homer aceştia sunt incineraţi. Cu toate acestea, în opera lui Homer există ecouri ale civilizaţiei miceniene atestate de descoperiri arheologice.

Lumina soarelui pătrunde prin intrarea Tezaurului lui Atreus, cel mai mare tholos sa „mormânt cu falsă cupolă” de la Micene.

În perioada lucrărilor, Schlieman a primit aici vizita împăratului Dom Pedro al II-lea a! Braziliei, în onoarea căruia a amenajat mormântul cu covoare, o masă, argintărie, canapele, flori şi lămpi.

Pe lama de bronz a unui pumnal, găsit în mormântul IV din Cercul de morminte A, se află războinici micenieni pregătindu-se să ucidă leul. Pumnalul are încrustaţii de aur, argint, chihlimbar şi nielo – un aliaj de culoare înch de sulf argint şi alte metale.

Cel mai valoros obiect din muzeul arheologic de la Atena, această mască de aur era considerată de către Schliemann a fi masca lui Agamemnon.

Astăzi însă se ştie că ea a fost lucrată cu 300 de ani înainte de domnia regelui micenian. In orice caz, nasul puternic, gura enigmatică, cu buze subţiri, sprâncenele trasate cu grijă şi mustaţa sugerează că ar fi vorba de trăsăturile pline de personalitate ale unui conducător micenian.

micene 11

Se poate ca micenienii să fi crezut în conceptul homeric al lumii de dincolo văzută ca Infernul lui Hades, un tărâm subpământean mohorât, către care călătoreau spiritele celor morţi; precum şi în necesitatea de a îndeplini anumite ritualuri funerare pentru a trimite spiritul în lumea de dincolo şi a-l împiedica astfel să zăbovească pe pământ ca o prezenţă malefică.

De exemplu, în capitolul XXIII din Iliada, eroului grec Ahile i se reproşează de către stafia pritetenului său mort, Patrocle că nu l-a înmormântat după ritualul cuvenit. Drept consecinţă, spune Patrocle, a fost ţinut la porţile Hadesului şi împiedicat să intre de către spirite. Dacă Ahile i-ar incinera trupul, el nu s-ar mai întoarr e de pe tărâmul subpământean ca să-l tulbure.

Istoricul grec contemporan G. E. Mylonas a avansat ipoteza că micenienii credeau că descompunerea completă a cărnii de pe oasele mortului însemna că sufletul îşi încheiase călătoria spre Hades şi nu va mai bântui această lume.

Aceasta, crede el, ar explica de ce toate tipurile de morminte erau refolosite precum şi faptul că nu se arăta nici un fel de respect pentru rămăşiţele ocupanţilor iniţiali şi pentru obiectele funerare ce îi însoţiseră, care erau manevrate neglijent, şi chiar deteriorate.

Cu toate că tholosurile din Micene au fost distruse de vicisitudinile vremilor sau jefuite, mormintele săpate în pământ au dat la iveală o abundenţă de obiecte de aur – o răsplată meritată pentru credinţa pasionată a lui Schliemann în poemele clasice ale lui Homer. Cel mai preţios obiect între comorile găsite, „masca lui Agamemnon”, ocupă astăzi un loc de cinste în Muzeul Naţional de Arheologie din Atena. Vizitatorii sunt întâmpinaţi de un chip de aur cu buze zâmbind misterios, care fără îndoială ar putea să povestească despre fapte eroice şi despre omoruri sângeroase, dacă nu chiar despre Troia şi despre mărirea si decăderea cetăţii Micene.

Repere cronologice
Î.Hr.
1600 Micene este oraşul
cel mai important din
Grecia continentală
1600-1500 Se construiesc
morminte săpate în
pământ la Micene
1500 Apar primele mormint
cu falsă cupolă
1300-1200 În jurul cetăţii se
construiesc mari zidu
de apărare
1100 Micene este incendiat
poate de invadatorii
dorieni
468 Cetatea vecină, Argos
distruge Micene
d.Hr.
160 Călătorul grec
Pausanias vizitează
locul şi îl găseşte în
ruine
1876 Heinrich Schliemann
dezgroapă Cercul de
morminte A şi
descoperă 0 serie de
morminte săpate în
pământ
1954 Este descoperit
Cercul de morminte b

 

Locuri sacre, Atlas, James Harpur

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here