Locuri sacre – Ispahan

0
468

place-royale-ispahan-iran„Frumuseţea din Ispahan  răpeşte minţile pe negândite…până să te poţi dumiri, imaginea lui devine de neşters, se imprimă în galeria acelor locuri pe care fiecare în sinea lui le preţuieşte “. Călătorul englez Robert Byron, care a fost la Ispahan în anul 1934

Licărind deasupra orizontului, imaginea cupolelor şi minaretelor din Ispahan, aflat pe râul Zayadeh, la 200 mile sud de Teheran, purtată prin distorsiunile aerului rarefiat de căldură, se ridică spre cer dintr-o întindere de piatră, netedă şi sumbră. Ele anunţă existenţa unei oaze luxuriante de arhitectură sacră şi de spiritualitate islamică, fără de pereche în Iran.

Şahul Abbas I cel Mare din Ispahan

Şahul Abbas I cel Mare (1588-1629) din dinastia persană a Safavizilor a făcut din Ispahan unul dintre cele mai splendide oraşe din lume. În inima acestuia el a construit o piaţă numită Maidan. In jurul ei sunt faimoasele moschei Luftullah şi Moscheea Regală, care ilustrează exuberanţa artei safavide. Structurile par să se dizolve în forme lipsite de substanţă, sub efectul culorilor cupolei, albastru şi crem, cupolă împodobită cu arabescuri şi versete din Coran.

Dinastia Safavizilor din Persia (astăzi Iran) a fost fondată în anul 1501 de un anume Ismail, care după decenii de tulburări interne a reuşit printr-o serie de victorii militare asupra oponenţilor săi, să pună bazele unui stat centralizat. În anul 1499 el a ocupat oraşul Tabriz din nord-vest, iar în anul următor oraşele Ispahan şi Shiraz. Ȋn anul 1501 s-a autoproclamat Sah Ismail I, fondând o dinastie care va dura 100 de ani.

Moscheea Regală din Ispahan a fost construită la începutul secolului al XVll-lea în timpul domniei şahului Abbas I şi este o întruchipare tipică a stilului arhitectural somptuos caracteristic epocii Safavizilor. Suprafeţele sunt îmbrăcate în mozaic şi faianţă care reflectă lumina, cu motive geometrice şi florale. Ispahan se află în centrul Podişului Iranian şi este înconjurat de munţi. In epoca Safavizilor (1501-1732) oraşul a devenit faimos pentru moscheile sale, precum şi pentru meşteşugul prelucrării metalelor, al textilelor, al olăritului şi al ţesutului covoarelor.

Moscheea Regală

Ȋn inima Ispahanului se află marea piaţă denumită Maidan, construită de şahul Abbas I. În capătul îndepărtat un portal gigantic duce către Moscheea Regală, a cărei cupolă pare un boboc albastru de floare. În epoca Safavizilor piaţa era mărginită de un canal pe malul căruia se înşirau platani şi era împrejmuită de galerii etajate, care adăposteau cafenele şi ceainării, taverne şi restaurante.

Spaţiul liber din mijloc era în mod obişnuit ocupat de tarabe mici unde se vindeau printre altele mâncare, obiecte de piele şi bumbac, condimente, mătăsuri, satinuri, unelte de fier şi lemn. Ocazional, piaţa era eliberată pentru meciul de polo, sport în care sahul excela. A mutat capitală de la Tabriz în sud-est, la Qazvin pentru a o proteja de veşnica ameninţare a turcilor otomani din vest. Când şahul Abbas a venit la putere, a mutat capitala în sud, la Ispahan, ca măsură de securitate.

El a asigurat graniţele în faţa atacurilor din exterior, a înăbuşit revoltele interne şi a iniţiat un vast program de construcţii ce includea moschei, palate, o reţea de drumuri pavate şi caravanseraiuri (hanuri), precum şi reţele de irigaţii. Pentru a stimula pe lucrătorii autohtoni Abbas a adus la Ispahan un mare număr de arme, precum şi meşteşugari pricepuţi din Italia, China şi India.

Sir Robert Sherley, Jean Baptiste Tavernier, Pietro della Valle

În timpul domniei lui Abbas, curtea regală a Safavizilor era cunoscută în lume datorită unor călători şi diplomaţi dornici să savureze exotismul Persiei legendare şi să stabilească legături comerciale de mare importanţă. Printre acei demnitari străini s-au numărat englezii Sir Robert Sherley, care a devenit trimisul special al şahului şi a contribuit la reorganizarea armatei; aristocratul roman, posesor al unei mari averi, Pietro della Valle; călătorul şi bijutierul francez Jean Baptiste Tavernier, sosit chiar după moartea lui Abbas. La curte se mai aflau portughezi, spanioli, olandezi şi chiar ruşi, care deschideau uşile diplomaţiei cu daruri constând în blănuri şi vodcă.

Sahul Abbas îi primea pe aceşti străini palizi cu obişnuita sa curtoazie şi cu un interes rezultat din curiozitate. Mic de stat dar bine făcut, cu o mustaţă căzută şi ochi mici, pătrunzători, şahul a fost una dintre personalităţile de seamă ale epocii sale. Crud, energic şi impulsiv, el avea o minte ageră şi îi plăceau discuţiile. Era pasionat de vânătoare şi îndemânatic: era adesea văzut ţesând pânză sau lucrând la confecţionarea unei săbii sau la o şa pentru calul său.

Chahar Bagh

Gustul său pronunţat pentru frumos a fost transpus în cărămidă, ţiglă şi mortar, un drum larg, numit Chahar Bagh, a fost construit pentru a impresiona vizitatorii ce intrau în oraş. Prin mijlocul acestei artere largi de peste 45 m trecea un canal de apă construit în terase şi punctat din loc în loc cu incrustaţii de onix, pe care pluteau vara flori de trandafir.

De fiecare parte a canalului se înşiruiau succesiv un rând de platani, o alee, partere cu flori şi plante şi din nou un rând de copaci. La căderea nopţii amatorii de plimbare în aerul cald şi înmiresmat străbăteau agale bulevardul atraşi de splendoarea grădinilor şi a pavilioanelor care se profilau în spatele arcadelor de la intrări.

Jocul de polo

Jocul de polo ilustrat în această miniatură persană, este originar din Persia, unde era un exerciţiu pentru cavalerie şi se juca pe Maidan. Jocul s-a răspândit în Arabia, Tibet, China şi India, de unde britanicii l-au adus în Occident.

Cel mai somptuos monument edificat de Abbas a fost Moscheea Regală, care încă mai domină capătul sudic al Maidanului. Deasupra moscheii se înalţă o cupolă cu vârf ascuţit de un albastru electric , ca şi când şi-ar fi luat culoarea de la penele păsării paradisului. Din vârful îndreptat spre cer, împodobit cu un ornament aurit, o cascadă de arabescuri – lujeri albi şi maro-auriu cu margini negre – se revarsă peste o mare de turcoaz. Cupola însăşi este susţinută de un tambur de jur împrejurul căruia se desfăşoară o fâşie de un albastru întunecat inscripţionată cu versete sacre caligrafiate în alb, cu caractere arabe.

Intrarea în moschee este marcată de un portal imens înalt de 28 m. Se deschide spre Maidan ca o gură căscată. Intr-un cadru dreptunghiular se profilează un arc frânt, care se adânceşte în interior, formând o semicupolă decorată cu muqarnas – panouri decorative tipic islamice numite şi stalactite sau faguri datorită felului în care atârnă în straturi suprapuse şi sunt divizate în alveole geometrice. Aceste muqarnas fac trecerea de la arcul frânt la planul orizontal al solului. Ȋntr-o dimensiune simbolică aceste motive decorative reprezintă, după cum explică istoricul iranian modern Seyyed Hossein Nasr „coborârea lăcaşului ceresc spre pământ”.

Moscheea Lutfullah,  Moscheea Regală

Deşi portalul este învăluit în umbră, fiind îndreptat tot cu faţa spre nord, plăcile de faianţă albastră şi felul în care alveolele muqarnas absorb şi reflectă lumina, face din întregul ansamblu o grotă cristalină fremătând de culoare. Aleea ce trece pe sub portal, al cărui uşi erau odată placate cu argint se îndreaptă spre vest, astfel încât curtea şi sala de rugăciune a moscheii sunt îndreptate spre Mecca . El se află în Arabia Saudită, şi reprezintă oraşul sfânt al Islamului şi locul naşterii profetului Mahomed.

Sahul Abbas, care se distinge prin mustaţa sa neagră, îl primeşte pe ambasadorul împăratului Rudolf  al Sfântului Imperiu Roman, în această scenă, pictată pe o cutie lăcuită realizată la Ispahan în anul 1609. Sahul a fost cel mai important dintre conducătorii Safavizilor. În timpul domniei sale (1588-1629) turcii otomani au fost alungaţi din Azerbaidjan, iar controlul Persiei asupra Caucazului de Est şi a Golfului Persic s-a extins. Patron al artelor, sahul Abbas a încurajat dezvoltarea industriei şi a primit la curtea sa diplomaţi din întreaga Europă şi din Asia.

Moscheea Lutfullah, ca şi Moscheea Regală, este o expresie concretizată a religiei de stat în epoca Safavizilor, care era o formă a religiei islamice, denumită şiism. Şiiţii s-au desprins din curentul principal islamic la începutul secolului al VII-lea. Ei susţineau că numai descendenţii lui Aii, vărul şi ginerele Profetului pot deveni adevăraţi conducători religioşi ai comunităţii musulmane.

S-a utilizat faianţă haftrangi („şapte culori”)

Curtea este inundată de un joc de umbre proiectate de galeria dublă care o înconjoară şi de cele patru iwans. Acestea sunt mari nişe boltite sau foişoare descoperite, aşezate cu faţa spre curte în dreptul celor patru puncte cardinale şi ale căror arcade se înalţă asemenea unor flăcări către cer. În centrul curţii, apa unui bazin pentru purificări rituale reflectă decorul magnific de ceramică albastră şi simbolizează starea de puritate rituală în care trebuie să se afle credincioşii ce intră în sala de rugăciuni.

Interiorul moscheii este un liman de umbră şi răcoare. Mozaicul ce reflectă lumina, cu ornamente de flori stilizate şi vârtejuri de frunziş, este ilustrarea dragostei persanilor pentru vegetaţie şi flori şi un ecou, prin bogăţia lui, a viziunii paradisiace evocate în Coran. Cele două puncte principale sunt cupola cu elanul ei vertical şi medalionul auriu ca un soare, şi, mihrabul de marmură, o nişă în peretele sud-vestic, care indică direcţia oraşului sfânt Mecca. El funcţionează ca o cutie de rezonanţă amplificând cuvintele celui ce conduce rugăciunea.

Moscheea Regală a fost începută în 1611, iar lucrările au progresat foarte rapid, la ordinele lui Abbas, care se temea poate că va muri înainte ca ele să fie terminate. Este ceea ce s-a întâmplat: clădirea a fost terminată în anul 1638, la 9 ani după moartea sa. Unii critici moderni consideră că această grabă a prejudiciat perfecţiunea lucrărilor în unele părţi ale edificiului.

Coborârea divinităţii pe pământ sau momentul creării universului.

Pentru economie de timp s-a utilizat faianţă haftrangi („şapte culori”). Ȋn timp ce plăcuţele de mozaic erau monocolore şi trebuiau tăiate cu mare atenţie pentru a se ajusta perfect, tehnica haftrangi, care combina mai multe culori, era mai ieftină şi putea fi folosită pentru a îmbrăca pereţii mai rapid. însă luciul lor nu era atât de intens iar puriştii deplâng diminuarea intensităţii culorii. Ci toate acestea universul albastru, bogat decorat al Moscheii Regale rămâne unul dintre cele mai feerice spectacole din lume.

Cealaltă moschee importantă din perioada sahului Abbas se află pe latura estică a Maidanului şi a primit numele după şeicul Lutfullah, socrul şahului, om sfânt şi renumit predicator. Lipsită de o curte interioară şi de dimensiuni mai reduse decât Moscheea Regală, moscheea Lutfullah a fost începută în anul 1603. A fost folosită de Abbas drept lăcaş personal de rugăciune. Ȋn timp ce albastrul predomină în decorul deosebit de rafinat al portalului de la intrare, îmbrăcat în mozaic, culoarea principală a cupolei este crem, cafe-au-lait pe care se împletesc preţioase arabescuri în alb şi albastru.

În interiorul sălii de rugăciune înaltă de 60 m se află 18 arcade care au pe margine ornamente caligrafiate în alb pe un fond albastru-cobalt. Deasupra, un tambur circular străpuns de ferestre cu grilaj formează baza cupolei. Din centrul acestei măreţe bolţi sacre izbucneşte o explozie aurie de stele ce trimite spre margini unde de şoc ca nişte valuri, subliniate de cărămizile galben-pal.

Efectul sugerează coborârea divinităţii pe pământ sau poate momentul creării universului. în acelaşi timp structura alveolară, reprezentare a microcosmosului, evocă alcătuirea moleculară a lumii naturale. Astfel, cupola reprezintă o culme a artei islamice. Simetria, abstractul şi geometria creează un câmp vizual unitar, simbolizând unicitatea divinităţii.

Muqarnas-urile sunt caracteristice arhitecturii islamice.

Hughenotul francez Jean Hardin, care a vizitat Ispahanul la jumătatea secolului al XlX-lea scria că: „Atunci când şahul Abbas cel Mare a încetat să respire, Persia a încetat să mai prospere”. Şi adevărul este că sfârşitul domniei sale a marcat începutul declinului. Declinul a durat 100 de ani, înainte de decăderea definitivă a dinastiei Safavizilor. Ȋnsă moştenirea lor culturală şi religioasă este vie în Iran. Dar moscheile din Ispahan, cu magnificele lor cupole, rămân repere de marcă ale spiritualităţii unei ţări întregi.

Un mănunchi de muqarnas acoperă această nişă boltită într-un detaliu din moscheea Luftullah. Cunoscute drept stalactite sau faguri, muqarnas-urile sunt caracteristice arhitecturii islamice. După cum spune un istoric iranian, Seyyed Hussein Nasr, ele sunt „cristalizarea substanţei celeste sau eter în forme terestre “.

Locuri sacre, Atlas, James Harpour

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here