Locuri sacre – Cahokia

Cahokia – „ Când am cercetat locul în 1811, am fost uluit că acest monument remarcabil al timpurilor străvechi nu fusese remarcat de călători…”

Cahokia a fost cel mai mar oraş al civilizaţiei de pe Mississippi

In 1809, un grup de călugări trapişti au vrut să înfiinţeze o mănăstire în sudul statului Illinois. Aici au descoperit că locul ales era presărat cu movile de pământ de culoare verde smarald. Ori încotro te-ai fi uitat movile de diverse dimensiuni şi forme acoperite de vegetaţie şi erodate punctau peisajul. Una în special, le domina pe celelalte, înălţându-se în terase ca un munte în miniatură.

Patru ani mai târziu, epuizaţi de malarie şi de condiţiile de viaţă precare, trapiştii au decis să părăsească ţinutul. Au plecat fără să realizeze că se instalaseră deasupra a ceea ce fusese cândva Cahokia. Cahokia e cel mai mare oraş preistoric al indienilor nord-americani, aflat la nord de Rio Grande. Cu 500 de ani în urmă mii de oameni împânzeau acest ţinut fertil.

Cahokia a fost cel mai mar oraş al civilizaţiei de pe Mississippi. Aceasta civilizaţie e cunoscută astăzi prin obiectele găsite, precum acest cap din cochilii, cu părul strâns în  coc şi discul din cochilii, pe care este gravat un păianjen. Capul are un ochi care plânge reprezintat stilizat iar pe toracele păianjenului se află o cruce simboluri pe care arheologii le atribuie unei religii cunosute  sub numele de cultul Sudului asociat la rândul lui cu civilizaţia de pe Mississippi.

Cahokia poartă numele unui trib de indieni nord-americani (însemnând „gâşte sălbatice”)

Scurta şedere a trapiştilor nu a fost uitată. Marea movilă de pământ de la Cahokia, pe a cărei terasă călugării cultivaseră legume, a fost mai târziu numită Movila Călugărilor, în amintirea lor. Asocierea cu un ordin sfânt al unui alt timp aparţinând altei culturi este foarte potrivită în cazul de faţă. Movila Călugărilor  era pe vremuri inima sacră a Cahokiei. Ea constituia baza unei impozante structuri de lemn despre care se crede că servea atât ca  templu, cât şi ca palat. Aflată nu departe de St. Louis, Missouri, Cahokia poartă numele unui trib de indieni nord-americani. (însemnând „gâşte sălbatice”). Acestia locuiau în zonă în secolul al XVII-lea. Aşezarea a fost centrul urban şi ceremonial al unei culturi denumite „de pe Mississippi” şi s-a dezvoltat între 1050 şi 1250.

Această civilizaţie a ajuns la apogeu în sud-estul şi centrul continentului în secolul al IX-lea d.Hr. Cea mai vizibilă caracteristică a ei sunt movilele cu vârf plat, care serveau ca fundament pentru temple, cavouri şi reşedinţe regale. Prosperitatea ei se baza pc cultivarea porumbului şi a altor cereale în văile fertile ale râurilor, iar oraşele şi satele s-au înmulţit. Nici unul din ele nu a ajuns însă la o dezvoltare comparabilă cu Cahokia, care a atins perioada maximă de înflorire la mijlocul secolului al XH-lca, când era cea mai mare aşezare din America de Nord, având o suprafaţă de 20 de km2 şi 20.000 de locuitori.

Lumina zorilor profilează pe cer Movila Călugărilor, aflată la Cahokia, cea mai mare lucrare de pământ preistorică din cele două Americi, înălţată cu aproape 1000 de ani în urmă. Movila este alcătuită din 623 mii m de pământ. Terasa din vârf avea odată un temple – palat de unde preotul rege prezida peste oraş.

Templu Movila Călugărilor,

Perimetrul oraşului era împrejmuit cu întărituri solide care descriau litera „d”. În interiorul acestui paravan de lemn, se întindea pe o suprafaţă de 20 ha Marea Piaţă centrală, în care se ridicau un număr de movile de pământ de diverse mărimi şi forme. Unele erau rotunjite, cu vârf ascuţit ca nişte conuri, în timp ce altele erau alungite, cu extremităţi triunghiulare şi vârf în două pante. Cele mai comune erau movilele cu templu, în formă de trunchiuri de con. Pe platforma din vârf se înălţau temple din lemn împreună cu alte structuri, astăzi dispărute.

Cea mai importantă a fost Movila Călugărilor, care domina oraşul din capătul nordic al Pieţei Centrale. Această uriaşă lucrare de pământ e cea mai mare din cele două Americi precolumbicnc. A fost începută în secolul al X-lea, iar construcţia, cu modificări şi adăugiri, a durat peste 300 de ani. Feţele înclinate se ridică până la 30m în patru terase şi acoperă o suprafaţă de 7 ha. Pe terasa din vârf a movilei se ridica o impresionantă construcţie cu acoperiş vegetal, înaltă de 15m şi cu o lungime de 30m, acesta era probabil templul principal sau palatul regelui. Cum însă el avea atât un rol politic, cât şi unul religios, clădirea reflecta probabil această dualitate.

De pe vârful Movilei Călugărilor, regele şi suita sa puteau să cuprindă cu privirea oraşul cu cele 120 de movile şi satele din împrejurimi. Astfel, ei vedeau ţinutul împânzit de construcţii de pământ ca nişte uriaşe movile de cârtiţă; pieţe spaţioase şi mici lacuri populate poate cu peşti, formate acolo unde ploaia a umplut gropile rămase după excavarea pământului necesar pentru movile.

Amos Hill a construit o casă pe vârful Movilei Călugărilor

Movila Călugărilor, văzută aici dinspre nord-vest, este centrul complexului Cahokia Mounds State Historic Site. Ȋn 1831, Amos Hill a construit o casă pe vârful Movilei Călugărilor şi se spune că el însuşi este îngropat în colţul nord-vestic al grădinii acesteia. Movila a fost proprietate privată până la începutul secolului al XX-lea.

Numit „oraşul soarelui” de către istoricii moderni, Cahokia este prezentată într-o reconstituire cu vedere dinspre nord-vest. Ȋn prim plan se află Movila Călugărilor cu templul-palat din lemn şi terasele îndreptate cu faţa spre piaţa centrală. Aici, în perimetrul marcat de întărituri de lemn se aflau numeroase movile, printre care movile platformă, o movilă în două pante înclinate şi movilele gemene rezervate ceremoniilor funerare. In spate se află movila 72.

 Pieţele erau înconjurate de case mici construite din stâlpi şi rogojini sau puieţi împletiţi şi căptuşiţi cu lut şi iarbă. Meşteşugarii, precum olarii, lucrătorii în cochilii, cupru şi mica, erau grupaţi în sectoare diferite ale oraşului. In restul teritoriului se puteau vedea oameni care purtau o singură bucată de pânză peste şolduri. Ei măcinau porumbul cu pietre mari, confecţionau arcuri, pipe, sculptau măşti de lemn sau jupuiau animale sălbatice.

Deoarece nu aveau o scriere proprie, aceşti oameni nu au lăsat mărturii scrise despre cultura şi credinţele lor, iar ceea ce se cunoaşte despre civilizaţia de pe Mississippi provine din mărturii de natură materială. Ȋntre 1698 şi 1731 exploratorii francezi au făcut observaţii asupra vieţii populaţiei Natchez, moştenitorii culturali ai celor de pe Mississippi, care locuiau pe cursul inferior al râului. Istoricii consideră că viaţa şi obiceiurile lor oferă multe informaţii despre strămoşii lor de pe Mississippi.

Tribul Natchez

Tribul Natchez era împărţit în clase sociale distincte şi era condus de un rege-preot, denumit Marele Soare. El era reprezentantul soarelui pe pământ şi tratat cu respectul cuvenit unui zeu. Purta o podoabă capilară din pene albe de lebădă. El era purtat într-o litieră pentru ca să nu fie pângărit de contactul cu solul.

Doar Marele Soare şi preoţii săi aveau acces în templul principal ridicat pe movila centrală. Acolo ardea continuu focul sacru şi erau păstrate osemintele conducătorilor. După moartea unuia din ei urma un lung ritual funerar. Soţiile şi membrii suitei sale erau strangulaţi, casa era arsă, iar osemintele erau după un timp depuse la templu.

Ca şi tribul Natchez, cei de pe Mississippi practicau ritualuri funerare elaborate, care includeau sacrificii omeneşti. Săpăturile de la Movila 72, situată la o jumătate de milă sud de Movila Călugărilor a dat la iveală alte trei movile mai mici incluse în ea. S-au mai gasit şi morminte colective în care fuseseră îngropaţi aproximativ 300 de oameni. Unul din ei este un bărbat de vârstă mijlocie, probabil un şef al cărui corp fusese aşezat cu grijă pe un pat făcut din 20.000 de cochilii.

Religia- Cultul Sudului

Ȋn jurul acestui şef necunoscut se aflau obiecte funerare precum bucăţi de mică, rulouri de foi de cupru, sute de vârfuri de săgeţi şi corpurile a şase însoţitori sacrificaţi. Au mai fost găsite într-o groapă osemintele a 53 de femei tinere. Sub una dintre cele trei movile, s-au gasit scheletele aliniate a patru oameni. Aveau capetele şi mâinile tăiate şi braţele încrucişate – evident fiind vorba de respectarea unui ritual. Ofrande funerare s-au mai găsit şi în alte morminte ale civilizaţiei de pe Mississippi, inclusiv perle, cochilii folosite ca podoabe pentru platoşe, oale în formă de capete stilizate şi vase din cochilii. Ȋn afară de faptul că sugerează existenţa unui ritual funerar prestabilit, aceste obiecte sunt gravate cu motive pe care istoricii le atribuie unei religii numite Cultul Sudului.

Simbolurile respective includ ochi înlăcrimaţi, cruci, figuri umane înaripate şi motive solare; ele apar pe vase din lut şi din scoici, pe foi de cupru, pe pietre şi pe bucăţi de pânză. Deşi se cunosc puţine lucruri despre acest cult, se crede că a ajuns la apogeu pe la 1150. Ritualurile funerare elaborate aveau un rol central în cadrul

Acoperită de copaci, Movila Călugărilor pare o înălţime naturală cu vârful plat în acest desen realizat în 1833 de cunoscutul artist Karl Bodmer, care a realizat şi schiţele Movilelor gemene. Clădirea din vârf este ferma lui Amos HUI, construită cu doi ani înainte.

Această pipă reprezintă un războinic decapitându-şi victima şi a fost găsită la Spiro, în Oklahoma. Asemenea pipe foarte elaborate erau folosite în ceremonii religioase în America preistorică.

Acest portret în relief lucrat în cupru reprezintă un războinic al civilizaţiei de pe Mississippi. Este unul din puţinele obiecte care dau o idee despre cum arătau oamenii respectivi.

Ritualurile funerare erau importante pentru cahokieni.

Planul oraşului lor arată că ţineau cont de aliniamente. Movila Călugărilor era în centrul locului, la intersecţia axelor nord-ud şi vest-est. Plecând de la movila călugărilor, axa nord-sud ajungea la movila 72 traversând o serie de alte movile. Iar alte movile jalonau axa est-est.

In 1961, s-au descoperit rămăşiţele unui cerc de stâlpi din lemn de cedru. Acestea confirmă ideea conform căreia cahokienii foloseau elemente de geometrie în spaţiu. Cercetătorii cred că stâlpii erau folosiţi pentru calendare, poate pentru a urmării razele lunii şi traiectoria soarelui în scopul de a determina datele cheie ale calendarului, precum solstiţiile de iarnă şi de vară. Este de asemenea posibil ca cercul să fi fost folosit ca reper pentru aliniamentele movilelor.

La echinocţiul de primăvară, când era vremea semănatului, un observator aflat în Woodhange în zori ar fi putut vedea soarele răsărind exact deasupra Movilei Călugărilor. Poate că în acest moment cheie al calendarului conducătorul preot ieşea din templul aflat pe movilă pentru a marca acest eveniment central, eventual prin aprinderea unui foc sacru.

Până la sfârşitul secolului al XV-lea Cahokia era un oraş-fantomă.

Timp de 200 de ani Cahokia a înflorit ca centrul spiritual, cultural şi comercial al civilizaţiei de pe Mississippi. Spre sfârşitul secolului al XlII-lea a început declinul. Motivele rămân necunoscute. Este posibil ca datorită condiţiile de climă nefavorabile să fi avut recolte slabe, foamete şi tulburări sociale. Exploatarea excesivă a pădurilor şi a altor resurse naturale poate fi de asemenea o cauză. Indiferent de motive, până la sfârşitul secolului al XV-lea Cahokia era un oraş-fantomă, părăsit de locuitori şi cu movilele acoperite de vegetaţie. Oraşul soarelui intrase în eclipsă. Doar Marea Movilă a rămas până astăzi ca o impresionantă relicvă a trecutului misterios al Americii.

Răspândiţi mai cu seamă de-a lungul fluviilor Mississippi şi Ohio, tumulii din America de Nord se constituie în vestigii ale culturilor preistorice autohtone şi datează din perioada cuprinsă între anii 1000 î.Hr. şi 1450 d.Hr. Ca arhitectură aceste movile de pământ variază de la mici structuri conice până la mari piramide cu vârful teşit. „Tumulii Efigie” sunt puţin înalţi şi, priviţi de sus, înfăţişează animale, cum ar fi şerpi sau vulturi. Consideraţi la un moment dat de către europenii secolului al XVIII-lea a fi opera unor invadatori extraterestri, tumulii se datorează de fapt unui număr de trei culturi indigene distincte.  Cercetătorii le numesc Adena, Hopewell (numele locului unde au fost descoperite prima dată), cea mississippiană, al cărei mare centru spiritual şi politic a fost Cahokia.

Populaţia Adena

Populaţia Adena a locuit în est, în zonele Arkansas păduroase din preajma râului Ohio şi au clădit tumuli efigie precum şi maluri de pământ circulare – „cercuri sacre” – presupuse a fi avut o utilitate ceremonială şi care uneori includeau monumente funerare. Populaţiile Hopewell sunt cunoscute atât prin tumuli cât şi prin zeii mormintelor. Aceştia erau alcătuiţi inclusiv din scoici ghioc de pe malurile Golfului dar şi din colţi de urşi grizzly din vest, ceea ce demonstrează că oamenii Hopewell erau neguţători prolifici. Printre principalele amplasamente ale acestor culturi menţionate pe hartă se numără şi Moundville, Alabama şi Spito, Oklahoma unde a fost găsită o mască reprezentînd un cap de cerb; apoi Bird Mound în Wisconsin şi Mound City, Ohio unde a fost dezgropat un vas de ceramică împodobit cu desenul unei raţe-lopătar.

Locuri sacre, James Harpour

Jurnal Spiritual