Liturghia Darurilor mai înainte sfințite – sinteza liturgică a perioadei Triodului

0
174

LiturghiaÎn afară de cel două Liturghii obișnuite de peste an, ale Sf. Ioan Gură de Aur și Sf. Vasile cel Mare, în cultul divin Fpublic ortodox se mai oficiază încă Liturghia specifică perioadei Postului Paștelui.

Sinodul din Laodiceea

Rânduiala Sfintei Liturghii a fost privită întotdeauna ca un prilej de bucurie și desfătare duhovnicească. Acest caracter festiv nu era întru totul în acord cu zilele Postului Mare, zile prin excelență dedicate pocăinței.

Sinodul din Laodiceea (364-383), prin canoanele 49 și 51, a hotărât ca în Păresimi să nu se mai săvârșească Liturghia; să nu se mai serbeze pomenirea sfinților mucenici decât sâmbăta și duminica, zile în care postul era mai puțin aspru. În urma acestei hotărâri sinodale, s-a format obiceiul de a se păstra în biserici o parte din Darurile sfințite la Liturghia de sâmbăta și duminica, pentru a-i împărtăși cu ele pe credincioși în celelalte zile, în care nu se putea săvârși Liturghia. Iar pentru a nu se întrerupe ajunarea obișnuită din zilele de miercuri și vineri, această împărtășire avea loc spre seară, imediat după Vecernie, când cei care ajunaseră puteau să mănânce.

Sistematizarea acestei Sfinte Liturghii este pusă pe seama Sfântului Grigorie cel Mare

Acest ritual a fost extrem de simplu la început, dar treptat a fost înconjurat de o solemnitate din ce în ce mai accentuată. Era incadrat între slujba Vecerniei, de o parte, și între anumite rugăciuni din rânduiala Liturghiei, de alta. Ca pregătire specială, preotul trebuie să scoată și să pregătească în plus încă un Sfânt Agneț.

Liturghia Darurilor mai înainte sfințite este rezultatul evlaviei credincioșilor și s-a format într-un proces îndelungat și lent. Structura slujbei conține, în prima parte, elemente aparținând Vecerniei, iar în cea de-a doua părțile componente ale Liturghiei Euharistice. Această rânduială poate fi numită „o slujbă solemnă de împărtășire a credincioșilor”; oficiată încă din secolul al V-lea în forme incipiente, chiar în afara Postului Mare.

Limitarea săvârșirii Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite chiar la perioada Postului Mare a avut loc la finele secolului al VII-lea, prin canonul 52 Trulan. Se hotărăște ca în tot Postul Mare, exceptând zilele de sâmbătă și duminică, precum și ziua Buneivestiri, să se oficieze această Liturghie specială. Sistematizarea acestei Sfinte Liturghii este pusă pe seama Sfântului Grigorie cel Mare sau Dialogul (papă al Romei). El a stat la Constantinopol ca apocrisiar (trimis permanent) al papei Pelagiu II. A stat timp de 6 sau 7 ani, începând cu anul 578.

„Liturghia Postului Mare”

Numită și „Liturghia Postului Mare” pentru că datorită structurii pe care o are, această slujbă se armonizează cu toate celelalte rânduieli oficiate de Biserică în această perioadă;  în conținut se reflectă temele fundamentale ale perioadei Triodului. Principalele teme care străbat această perioadă a Triodului sunt Botezul; (pregătirea catehumenilor și înnoirea chipului lăuntric prin darurile primite) și pocăința (sau reînnoirea Botezului prin lacrimile pocăinței). Imnografia perioadei are un conținut prin excelență penitențial, făcând din Postul Mare și Triod o „școală a pocăinței”. Pocăința deschide o nouă cale, iar acest spirit este preluat și de rugăciunile din Liturghia Darurilor mai înainte sfințite.

„Astăzi toate s-au umplut de lumină, și cerul și pământul și cele dedesubt…”

O altă temă a perioadei Triodului este strâns legată de lumină, ca element purificator și de înnoire a vieții. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române spunea într-un interviu că „postul, în care ne hrănim doar cu produse vegetale, a căror sursă de viață este lumina, ne duce cu gândul la lumina spirituală izvorâtă din pocăință și la lumina învierii izvorâtă din mormântul lui Hristos”. Lumina din bucatele îngăduite în timpul Postului Mare este fărâmă din lumina Învierii; lumina răsfrântă în ziua de Paști peste toată făptura: „Astăzi toate s-au umplut de lumină, și cerul și pământul și cele dedesubt…”(Slujba Învierii). Chiar tristețea Postului Mare nu este una apăsătoare, ci luminoasă și plină de bucurie.

Liturghia darurilor : „Un dublu oficiu al luminii”

În cadrul Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite există „un dublu oficiu al luminii”. Unul identificat cu Vohodul, care are în centru imnul „Lumină lină”; cel de-al doilea (după citirea primei paremii), în cadrul ritualului binecuvântării credincioșilor cu lumânarea aprinsă și rostirea formulei „Lumina lui Hristos luminează tuturor”, urmat de ritualul cădirii Sfintei Mese în timp ce, printre stihuri, se cântă „Să se îndrepteze…”.

Acest rit al luminii este o reminescență a oficiului liturgic în care avea loc aprinderea luminilor în biserici la căderii serii, despre care vorbește Sfântul Vasile cel Mare. Un asemenea oficiu exista la Ierusalim în sec. IV, când pelerina apuseană Egeria îl descrie în însemnările ei de călătorie, numindu-l „lucernare”. Lucernarea e slujba luminii de seară, care se săvârșea în biserica Învierii din Ierusalim la ceasul al zecelea din zi. Lumina cu care se aprindeau sfeșnicele în biserica Învierii din Ierusalim nu se aducea din afară, ci din candela care ardea necontenit înăuntrul grotei mormântului Domnului.

Liturghia Darurilor mai înainte sfințite sau a Sfântului Grigorie Dialogul este o parte importantă a spiritualității liturgice ortodoxe. Perioada Postului Sfintei Învieri, cu slujbe lungi și sobre; cu dimensiunea penitențială exprimată în imnografie și ilustrată prin intermediul modelelor de pocăintă, este solemnizată de această Liturghie specifică Postului Mare; sunt „răsplătiți” cei care se nevoiesc cu osteneala postului și doresc să-și preschimbe foamea trupească în foame spirituală.

Mihai Parfeni

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here