Limba umană poate să detecteze un al şaselea gust

0
109

saselea gustOamenii de ştiinţă au descoperit că limba umană, capabilă să facă distincţia între gusturi (dulce, amar, sărat, acru şi umami), poate să detecteze şi „gustul carbohidraţilor”, acele nutrimente care se descompun în zaharuri şi asigură principala sursă de energie a organismului.

Studii anterioare au arătat că anumite rozătoare pot să facă diferenţa între glucide cu densităţi diferite, în timp ce alte rozătoare pot să diferenţieze soluţiile de carbohidraţi de soluţiile cu proteine, chiar şi atunci când şi-au pierdut capacitatea de a detecta gustul dulce. O abilitate similară a fost detectată şi la oameni, iar câteva studii au arătat că atleţii care au carbohidraţi în gură în timpul unor probe sportive obţin rezultate sportive mai bune.

Mecanismele din spatele acestui fenomen erau până de curând necunoscute. În noul studiu, publicat în revista Appetite, cercetătorii au cerut participanţilor să strângă un senzor între degetul arătător şi degetul mare atunci când le erau arătate o serie de imagini. În acelaşi timp, participanţii, împărţiţi în trei grupuri, ţineau în gură trei tipuri de fluide.

Primele două tipuri conţineau îndulcitori artificiali – cu acelaşi gust – însă doar unul dintre ele conţinea carbohidraţi. Voluntarilor din cel de-al treilea grup, de control, le-a fost oferită o soluţie care nu conţinea nici îndulcitori, nici carbohidraţi. Atunci când s-a folosit soluţia cu carbohidraţi, cercetătorii au remarcat o creştere cu 30% a activităţii în zonele cerebrale care controlează mişcarea şi vederea.

Cercetătorii neozeelandezi consideră că această reacţie este determinată de gură, care informează creierul despre această energie adiţională care pătrunde în organism sub forma carbohidraţilor. Acest studiu explică motivul pentru care produsele dietetice sunt adeseori considerate nesatisfăcătoare şi motivul pentru care băuturile carbogazoase par să îi învioreze imediat pe atleţi – chiar înainte ca organismul lor să aibă timp să transforme carbohidraţii în energie.

Viitoarele descoperiri despre mecanismele din spatele acestui „gust al carbohidraţilor” ar putea duce, potrivit autorilor studiului, la obţinerea unor produse alimentare artificial îndulcite, care vor fi „la fel de satisfăcătoare din punct de vedere hedonistic ca şi produsele originale”.

Sursa: mediafax.ro

V-ar putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here